Tudor Mardei/NewsMaker

Maia Sandu spune că a devenit ținta unei campanii de denigrare: „În sate, oamenii îmi zic că eu aș interzice culesul măceșului”

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, susține că atât ea, cât și conducerea țării, a devenit ținta unei campanii de denigrare, menite să inducă panică în rândul cetățenilor. Șefa statului îndeamnă cetățenii să analizeze cu atenție știrile și informațiile răspândite în spațiul online, or, spune ea, „minciunile vor continua și vor lua proporții tot mai mari”. Reacția vine după ce în spațiul virtual, în ajun de sărbătorile de iarnă, au apărut noi imagini trucate însoțite de imaginea șefei statului.

„Vedem tot mai multe încercări de denigrare a mea, a conducerii democratice a Moldovei, a instituțiilor. Imagini video trucate, dezinformare, știri mincinoase care au drept unic scop să inducă panică, să ne dezbine și să facă din Moldova o țintă slabă pentru influență externă, o țară care să nu poată să-și decidă liber soarta. În sate, oamenii îmi zic că ultima minciună este că eu aș interzice culesul măceșului. Ar fi o glumă, dacă n-am ști că în spatele acestor minciuni stă un interes meschin, un interes potrivnic tuturor cetățenilor noștri. La așa nivel ridicol au ajuns cei care vor să slăbească Moldova”, susține președinta Maia Sandu.

Șefa statului este de părere că „minciunile vor continua și vor lua proporții tot mai mari”. Maia Sandu îndeamnă cetățenii, în acest context, să analizeze „cu atenție ce citesc” și să nu se lașe prinși „în capcana propagandei”.

„Să aveți încredere în Moldova, căci doar așa, împreună, vom reuși să construim viitorul pe care ni-l dorim cu toții” – a conchis președinta Sandu.

Precizăm că un nou video trucat cu șefa statului Maia Sandu a fost publicat pe online. De această dată au apărut imagini în care președinta ar felicita cetățenii Republicii Moldova cu prilejul anului nou. Persoana din video le dorește cetățenilor „să lucreze productiv în noul an”. „Iar vacanța mi-o iau mie”, comunică ea. Totodată, locuitorilor țării li se spune să nu aștepte promisiuni pentru noul an. „Eu nu pentru aceasta am venit aici”, a adăugat persoana, care se prezintă a fi președinta țării.

În reacție, reprezentanții instituției prezidențiale au îndemnat cetățenii să fie atenți la informațiile false care apar în spațiul public, însoțite de imaginea Maiei Sandu, și au cerut publicului să se informeze doar din surse oficiale.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

SUA impun taxe comerciale de 25% pentru Moldova. Trump, în scrisoarea către Sandu: „Este o mare onoare”

Statele Unite ale Americii vor impune, începând cu 1 august 2025, un tarif comercial de 25% pentru toate produsele moldovenești exportate pe piața americană. Decizia este anunțată într-o scrisoare adresată președintei Maia Sandu, semnată de președintele american Donald Trump și publicată pe rețeaua sa socială.

Donald Trump precizează în scrisoarea adresată Maiei Sandu că tariful de 25% este „mai mic decât nivelul necesar pentru a corecta dezechilibrul comercial cu Republica Moldova”.

Totodată, liderul de la Casa Albă dă asigurări că, în cazul în care investitorii moldoveni vor produce direct pe teritoriul american, aceste tarife nu vor fi aplicate, iar aprobările vor fi acordate „rapid și eficient”.

În schimb, avertizează Trump, dacă autoritățile de la Chișinău vor decide să majoreze propriile taxe, valoarea acestora va fi adăugată peste cei 25% impuse deja de Washington.

Pe lângă Republica Moldova, noile tarife anunțate de Washington vizează și alte cinci state: Algeria, Brunei, Irak, Libia și Filipine. Tarifele variază între 20% și 30%, în funcție de țară. Potrivit administrației americane, măsura are scopul de a corecta dezechilibrele comerciale și de a proteja securitatea economică a Statelor Unite.

Solicitat pentru un comentariu, nici Guvernul, nici Președinția nu au răspuns, deocamdată.

Truth social/Donald Trump
Truth social/Donald Trump

Tarifele lui Trump

Amintim că administrația Trump, în aprilie anul acesta, a introdus tarife de import împotriva majorității partenerilor comerciali ai SUA. Taxele variau între 10% și 49%.

S-a anunțat că pentru China tarifele vamale vor fi de 34%, pentru Uniunea Europeană – 20%, pentru Marea Britanie – 10%. Cele mai ridicate tarife au fost impuse Cambodgiei – 49%, Vietnamului – 46% și Sri Lankăi 44%. Tarifele vamale au afectat și Moldova – 31%, Kazahstanul – 27% și Ucraina – 10%. Federația Rusă nu s-a regăsit pe lista țărilor afectate de taxele vamale. Se menționa că tarifele vor intra în vigoare pe 9 aprilie. Ulterior, Trump a adăugat încă 50% pentru China, majorând astfel suma totală a taxelor vamale la 104%.

Totuși, Trump a anunțat ulterior o pauză de 90 de zile, până pe 9 iulie, pentru a permite încheierea unor acorduri comerciale. În același timp, tariful de bază de 10% a fost, totuși, aplicat.

Referindu-se la scrisori, Trump a anunțat că în curând guvernele străine le vor primi. În acestea vor fi precizate valorile tarifelor pe care țările respective vor trebui să le plătească pentru importul de bunuri în SUA. Se subliniază că este vorba despre acele state care nu vor încheia acorduri cu Washingtonul.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: