Președinta Maia Sandu pleacă în vizită în Ungaria. A fost invitată de premierul Péter Magyar

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, va efectua o vizită la Budapesta, în perioada 23-24 octombrie. Informația a fost anunțată de instituția prezidențială de la Chișinău, care a precizat că vizita va avea loc la invitația prim-ministrului Ungariei, Péter Magyar.

Potrivit sursei citate, pe 23 octombrie, președinta va participa, alături de alți șefi de stat și de guvern, la evenimentele dedicate împlinirii a 70 de ani de la Revoluția Maghiară din 1956.

Pe 24 octombrie, Maia Sandu va avea întrevederi bilaterale cu președintele Ungariei, András Baka, și cu prim-ministrul Péter Magyar. „Discuțiile se vor axa pe relația bilaterală, inclusiv cooperarea economică, parcursul european al Republicii Moldova și securitatea regională. (…) Cele două țări au semnat în 2020 o declarație de parteneriat strategic, care prevede sprijinul Ungariei pentru integrarea europeană a Republicii Moldova și dezvoltarea cooperării economice”, a menționat instituția prezidențială.

Precizăm că, în septembrie curent, președinta Maia Sandu a avut o discuție telefonică cu prim-ministrul Péter Magyar. Cei doi oficiali au vorbit despre relațiile bilaterale, cooperarea economică, parcursul european al Republicii Moldova și situația de securitate din regiune. Detalii AICI.

***

Menționăm că vizita va avea loc la câteva zile după ce presa ucraineană a scris, pe 20 octombrie, că Ungaria a blocat următoarea etapă în procesul de aderare a Republicii Moldova și Ucrainei la Uniunea Europeană.

Amintim, Republica Moldova a obținut statutul de țară candidată la aderarea la Uniunea Europeană în iunie 2022, împreună cu Ucraina, iar negocierile au fost lansate oficial în iunie 2024. Moldova a deschis pe 13 octombrie negocierile pentru două noi grupuri de capitole: „Piața internă” și „Competitivitate și creștere incluzivă”. Acestea vizează, între altele, libera circulație a mărfurilor, serviciilor, lucrătorilor și capitalurilor, concurența, impozitarea, educația și cercetarea. Astfel, Chișinăul a ajuns la 24 de capitole deschise din cele 33.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

PSRM

PSRM acuză PAS că ar pregăti excluderea lui Găgăuz din alegeri. Reacția partidului de guvernare

Partidul Socialiștilor (PSRM) acuză PAS că ar pregăti excluderea lui Fiodor Găgăuz din cursa pentru funcția de bașcan al Găgăuziei. Socialiștii susțin că mai multe conturi anonime de TikTok ar fi folosite pentru a crea impresia că echipa candidatului desfășoară agitație electorală ilegală. Solicitată de NM, purtătoarea de cuvânt a PAS, Adriana Vlas, a calificat acuzațiile drept „aberații”.

Potrivit liderului PSRM, Igor Dodon, rețeaua de conturi ar crea artificial aparența unor încălcări comise de echipa electorală a lui Găgăuz. În paralel, susțin socialiștii, ar fi răspândite informații false pentru a-l discredita pe candidat.

Formațiunea califică situația drept o provocare premeditată și afirmă că PAS s-ar teme de echipa socialiștilor din Găgăuzia.

PSRM anunță că a sesizat Comisia Electorală Centrală și neagă orice legătură cu respectivele conturi, inclusiv finanțarea activității lor. Totodată, potrivit partidului, Fiodor Găgăuz a depus o plângere la poliție.

Socialiștii le cer observatorilor internaționali, inclusiv reprezentanților OSCE, să urmărească situația și să prevină eventuale presiuni asupra candidatului.

Acuzațiile vin după ce comunitatea de experți WatchDog a semnalat că peste 20 de conturi de TikTok care distribuie același conținut cu Fiodor Găgăuz. Potrivit experților, unele conturi au fost create chiar pe 16 octombrie, în ziua lansării acestuia în campania electorală.

Găgăuz a respins anterior orice legătură cu aceste pagini și cu persoanele care le administrează. Candidatul a numit situația „o provocare bine pusă la punct”, menită să îl discrediteze, și a cerut organelor de drept să investigheze cine se află în spatele conturilor. Ulterior, el a anunțat că a depus și o plângere oficială la Poliție.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: