Facebook/Maia Sandu

Maia Sandu va fi cu noi până în 2028? Mizele mitingului din 21 mai

Președinta Maia Sandu și echipa sa au avut, probabil, două mize atunci când au organizat mitingul pro-european din 21 mai. Unu: o miză de interes național – de a demonstra o susținere masivă a parcursului pro-european și obținerea ireversibilității procesului de integrare în UE. Doi: o miză strict politică – de a obține o legătură fundamentală între ideea de aderare la UE și Maia Sandu.

Succesul primei mize poate fi contestat. Rezultatele modeste obținute de guvernare și lupta ineficientă cu oponenții pro-ruși, le lasă loc în continuare celor care nu susțin direcția europeană a Moldovei să-și ia revanșa. În schimb, a doua este un succes garantat: Maia Sandu domină prioritar flancul pro-european și se pregătește să se lanseze cu acest sprijin în campania pentru un nou mandat prezidențial.

Lupta mitingurilor pentru vectorul țării

Duminică, pe 21 mai, în Moldova s-au desfășurat câteva mitinguri. Cel mai important, Adunarea Națională „Moldova Europeană”, a fost organizat de către Maia Sandu și Guvern. Evenimentul a avut drept scop demonstrarea susținerii de către popor a parcursului pro-european al Moldovei. În cadrul mitingului, au susținut discursuri președinta Maia Sandu și președinta Parlamentului European, Roberta Metsola.

Facebook/Maia Sandu

Maia Sandu a reiterat scopul principal, în opinia ei, a echipei sale, cel de a integra Moldova în UE până în 2030.

„Astăzi, 21 mai 2023, ne-am adunat din nou întreaga națiune pentru a spune într-un glas că moldovenii sunt europeni și că peste șapte ani trebuie să devenim membri cu drepturi depline ai Uniunii Europene. Noi, locuitorii acestei țări, decidem astăzi, decidem ireversibil că Moldova merge cu fruntea sus în Uniunea Europeană ”, a spus Sandu de la tribuna din PMAN.

presedinte.md

Metsola a confirmat în discursul său că Moldova merită să fie parte a UE și și-a exprimat speranța că deja în acest an țara noastră va începe negocierile pentru aderare.

Președinta Parlamentului European și-a exprimat întreaga susținere și pentru Maia Sandu. „Este o onoare pentru mine să stau astăzi alături de Maia Sandu. Femeia care arată ce înseamnă să fii european. Președinta care are curajul să schimbe mersul istoriei Moldovei, care are curajul să schimbe Europa”, le-a spus celor adunați în PMAN președinta Parlamentului European.

Facebook/Maia Sandu

Rezoluția Marii Adunări Europene conține două îndemnuri cheie pentru toți politicienii din Moldova: obiectivul de integrare în UE să fie stipulat în Constituție și să fie condamnat ferm războiul din Ucraina.

În paralel cu Marea Adunare Europeană, Partidul „ȘOR” a organizat mitinguri anti guvernare la Orhei, Bălți și Comrat. Organizatorii au sperat, probabil, că acestea vor deveni o alternativă manifestației din Capitală și că vor putea demonstra lipsa unității naționale despre care Sandu a vorbit de la tribuna din PMAN.

„Mesajul principal al acestor mitinguri a fost îndemnul lui Ilan Șor de a organiza un referendum privind vectorul extern al Moldovei. Șor s-a adresat online din Israel participanților la mitingul de la Comrat. Acesta le-a promis din nou oamenilor o „Moldovă Mare” și că țara „se va ridica din genunchi” fără ajutorul cuiva”.

Cine a ieșit învingător?

Victoria în competiția simbolică a mitingurilor din 21 mai poate fi atribuită, desigur, Maiei Sandu.

În primul rând, instituțiile de stat și partidul de guvernare au reușit să mobilizeze oamenii. Potrivit poliției, la manifestația din PMAN au participat aproape 75 de mii de oameni.

PAS ChișinăuPotrivit fotografiilor realizate în PMAN, această cifră ar corespunde adevărului. Cu siguranță că zeci de mii de oameni au participat la eveniment.

Partidul „ȘOR” a anunțat că la mitingurile sale au participat în total 60 de mii de oameni, dar veridicitatea acestei informații poate fi contestată. La mitingul din Comrat, de exemplu, în opinia corespondenților noștri, care au relatat evenimentul de la fața locului, au participat în jur de 1000 de oameni.

Nicolai Paholinitchi/ NewsMaker

Mai mult, prezența în scenă a președintei Parlamentului European a dat clar de înțeles celor prezenți că toate discursurile optimiste, termenele și îndemnurile Chișinăului sunt auzite și susținute la Bruxelles.

Victoria autorităților în competiția mitingurilor din 21 mai îi va încuraja pe aliații puterii și va reuși să estompeze efectul victoriei rușinoase a lui Ilan Șor în Găgăuzia.

Merge Moldova irevocabil în UE?

Majoritatea experților, cu care a discutat NM, consideră că este prematur să vorbim despre o integrare rapidă în UE, chiar dacă Moldova și-a anunțat deschis intenția de a merge pe calea europeană și este susținută de UE în acest parcurs. Aceștia cred că acum totul depinde de promptitudinea cu care vor acționa autoritățile de la Chișinău.

Foto: Valeriu Zaporojan

Analistul politic Anatol Țăranu consideră că termenele de aderare la UE, enunțate de Maia Sandu, corespund cu așteptările partenerilor europeni ai Moldovei. Potrivit acestuia, mingea este acum în poarta Republicii Moldova, iar termenele de aderare depind de tempoul implementării reformelor și de realizarea foii de parcurs pentru integrare.

„Dacă vom tergiversa implementarea reformelor, cu siguranță nu vom deveni membri ai UE în 2030”, spune Țăranu.

De aceeași părere este și analistul politic Dionis Cenușa. „ Parcursul pro-european va depinde și de calitatea reformelor și de guvernare, în general, dar și de evoluția politicii externe, care nu depinde de Moldova. Mai degrabă, vorbim despre o accelerare a procesului și nu de o ireversibilitate a acestuia”, consideră analistul politic.

În opinia lui Țăranu, introducerea clauzei de eurointegrare în Constituție va mai reduce din entuziasmul forțelor anti-europene și ar mai tăia din posibilitatea acestora de a influența procesele de integrare în UE. Dar, precizează analistul, pentru aceasta este nevoie de o majoritate constituțională, pe care PAS nu o deține. „Acest obiectiv nu poate fi realizat deocamdată”.

Andrei Mardari, NewsMaker

În același timp, Țăranu consideră că partidele pro-ruse mai au șanse de câștig. „Dacă puterea pro-europeană va comite greșeli, atunci șansele forțelor pro-ruse vor crește”, spune analistul politic.

Fostul reprezentant permanent al Moldovei la ONU și Consiliul Europei, Alexei Tulbure, consideră că pe termen lung partidele antieuropene din Moldova nu au nicio șansă, chiar dacă pe plan intern se mai bucură de susținere.

„Războiul din Ucraina se va încheia mai devreme sau mai târziu. Și se va încheia cu înfrângerea Rusiei. După asta, CSI, CSTO și toate celelalte se vor destrăma. Vor cădea și cei care mizează pe acestea”, spune Tulbure.

Din aceleași motive, crede Dionis Cenușa, că vectorul pro-rus va suferi anumite modificări atât în ceea ce privește sprijinul oferit, cât și în tactica de adaptare la noile condiții geopolitice.

„Politicienii pro-ruși fie vor renunța treptat să mizeze pe Kremlin, fie vor ascunde această relație”, crede expertul.

Are sau nu Maia Sandu concurenți pe măsură?

Autoritățile au reușit, datorită mitingului din 21 mai, să identifice integrarea europeană cu Maia Sandu și partidul ei.

„Scopul guvernării este de a obține susținerea tuturor cetățenilor care sprijină integrarea europeană. Iar numărul acestora este de două ori mai mare decât al simpatizanților Maiei Sandu și ai PAS”, spune Cenușa.

Facebook/Maia Sandu

Interlocutorii NM recunosc că Maia Sandu nu are acum concurenți de nivelul ei pe eșichierul de dreapta. Și puțin probabil ca aceștia să apară până la alegerile prezidențiale din 2024.

„Maia Sandu este acum în afara concurenței în ceea ce privește flancul pro-european. Îmi vine greu să cred că se va găsi cineva care va aduna într-un an mai multe dividende pentru a putea concura cu ea. Dar totul depinde de circumstanțe și de abilitatea, inclusiv a Maiei Sandu, de a preveni momentele critice”, consideră Dionis Cenușa.

În opinia acestuia, la următorul scrutin prezidențial bătălia se va da între cursurile externe ale Moldovei. Echipa Maiei Sandu va face tot posibilul  să convingă alegătorul că votul oferit Maiei Sandu va fi unul „benefic” pentru integrarea Moldovei în UE.

Vitaly Shmakov / NewsMaker

„Votul pentru Sandu o să fie calificat drept un vot împotriva forțelor pro-ruse. Adică discuția va fi despre sprijinirea agendei europene a țării”, crede Cenușa.

Dacă guvernarea va reuși să evite în acest an tulburările sociale grave, atunci Sandu va obține încă un mandat, crede Țăranu. În ceea ce privește viitorul partidului de guvernare, analistul este mai rezervat în pronosticuri.

„Deocamdată PAS nu are concurență serioasă pe dreapta. Dar va trebui să soluționeze pe viitor problema partidelor unioniste. La scrutinul anterior, segmentul unionist a votat masiv pentru PAS. Dacă în viitorul apropiat va apărea o forță unionistă, atunci aceasta ar putea deveni un concurent pentru guvernare”, spune Țăranu.

Facebook/Maia Sandu

Și Alexei Tulbure crede că partidul de la guvernare nu se ridică la nivelul liderului său (Maia Sandu). „Miza pe integrarea europeană îi va ajuta Maiei Sandu să mai obțină un mandat, dar nu cred că va ajuta PAS să obțină din nou majoritatea în Parlament. Există prea multe întrebări pentru ei”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

ipn.md

Preot de la Mitropolia Basarabiei, despre violențele de la Dereneu: „Statul de drept în Moldova este la terapie intensivă”

Mitropolia Basarabiei cere tragerea la răspundere, conform legii, a primarului din Dereneu și a arhiepiscopului de Ungheni și Nisporeni, în urma incidentelor din seara de 10 februarie, când un grup de preoți și enoriași a rupt cordonul poliției și a intrat în biserică. Avocatul Mitropoliei, Constantin Turuta, susține că disputa legată de acest lăcaș de cult nu „este o problemă politico-religioasă”, dar „o problemă juridică”. Potrivit acestuia, manifestările violente – nu doar în cazul Dereneu – arată că sunt necesare modificări legislative modificări legislative.

Avocatul Mitropoliei Basarabiei susține că ceea ce se întâmplă la biserica din Dereneu reprezintă dezordini în masă și acțiuni ilegale, deși în spațiul public s-ar încerca validarea unui drept care ar fi inexistent – de „reîntoarcere a bisericii”.

„Acțiunile au caracter infracțional, din perspectiva noastră. Nu ne putem expune dacă este cu siguranță așa, pentru că nu avem competență în acest sens – o are doar organul de urmărire penală – însă este strigător la cer că în acea seară s-a ajuns la acele acțiuni, fiind într-o etapă destul de evoluată inclusiv la capitolul integrare europeană, când statul Moldova își asigură respectarea tuturor libertăților și drepturilor fundamentale conform Convenției europene”, a declarat Constantin Turuta în cadrul unei conferințe de presă susținute pe 11 februarie la agenția IPN.

Acțiunile enoriașilor și ale preoților – în frunte cu episcopul Petru – au fost criticate și de vicarul Mitropoliei Basarabiei, Gabriel Andrei Gherasa. Potrivit acestuia, în seara zilei de 10 februarie, „Moldova a dat un examen de protejare a statului de drept”.

„Mă tem să vă spun că trăiesc cu impresia – în pofida intervenției autorităților – că statul de drept în Moldova este la terapie intensivă. De ce vă spun asta: faptul că acest episcop are astfel de comportări, faptul că angajați care sunt în protecția și respectarea legii ajung să plece acasă, după ce își îndeplinesc atribuțiile de serviciu, cu capul spart de către un episcop, și în potriva acestuia nu se declanșează niciun act de urmărire penală, este un lucru deosebit de grav. Am dat aseară un examen al statului de drept pe care mă tem că suntem pe punctul de a-l pica”, a declarat Gabriel Andrei Gherasa.

Scandalul de la Dereneu: tot ce trebuie să știi

Conflictul de la Dereneu durează din 2018, când un grup de enoriași au pătruns, potrivit ministrului Culturii, Cristian Jardan, „forțat și ilegal în biserica din sat și au scos din lăcaș preotul care slujea de peste douăzeci de ani acolo”. Oficialul a confirmat, pe 9 februarie, că clădirea este la moment un monument istoric și aparține Ministerului Culturii. Aceasta a reamintit, însă, că la solicitarea enoriașilor și a preotului care a gestionat-o în toată această perioadă – în 2019 – clădirea a fost oferită în folosință pe o perioadă de 50 de ani comunității religioase „Adormirea Maicii Domnului”, din cadrul Mitropoliei Basarabiei. Jardan a spus că interesul Ministerului Culturii „este ca acest monument să fie cât mai bine păstrat și să servească intereselor reale ale comunității”. 

Situația s-a acutizat la sfârșitul lunii ianuarie 2026, în contextul încercărilor reprezentanților Mitropoliei Basarabiei de a prelua efectiv biserica, în urma deciziei Curții Supreme de Justiție care i-a dat dreptate în acest litigiu. Exponenții Mitropoliei Moldovei din Dereneu, în frunte cu primarul localității, socialistul Vasile Revenco, se opun deschis preluării lăcașului. Sunt deja două săptămâni de când preotul Mitropoliei Moldovei, Alexandru Popa, stă baricadat împreună cu soția și trei copii minori în interiorul lăcașului, iar Poliția – păzește lăcașul. De la intensificarea tensiunilor din jurul bisericii la sfârșitul lunii trecute, mai mulți deputați socialiști au fost văzuți la fața locului, sprijinind reprezentanții Mitropoliei Moldovei.

NewsMaker a scris AICI despre soarta celor trei copii minori care rămân baricadați în biserica din Dereneu de două săptămâni și cum au intervenit autoritățile în acest caz.

Conflictul a degenerat în seara zilei de 10 februarie, când un grup de enoriași și preoți  au forțat cordonul poliției și au intrat în biserica din Dereneu, aflată sub jurisdicția Mitropoliei Basarabiei. În aceeași seară, șase persoane au fost reținute pentru ultragierea polițiștilor. Între acestea – primarul localității Dereneu și avocatul preotului care reprezintă Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove. La fața locului au intervenit mascații, carabinierii și polițiștii. Șeful IGP a declarat pentru TVR Moldova că pe acest caz a fost pornit un dosar.

În aceeași seară, Mitropolia Basarabiei – care este subordonată canonic Patriarhiei Române – a condamnat, într-o reacție publică, violențele de la Dereneu și a calificat escaladările drept „extrem de grave, violente și ilegale”. Aceasta a amintit că lăcașul îi aparține de drept și este protejat de lege și a cerut, în acest context, intervenția „de urgență” a statului.

Pe 11 februarie, într-o primă reacție la subiect, premierul Alexandru Munteanu a declarat pentru jurnaliști că autoritățile centrale nu se amestecă în treburile bisericești. Potrivit oficialului, este la discreția enoriașilor și a bisericilor să-și soluționeze problemele. Prim-ministrul a declarat în același timp, însă, că legea trebuie respectată și a dat asigurări că Guvernul va urmări anchetele inițiate în cazul de la Dereneu.

Cum comentează politicienii, dar și reprezentanți ai societății civile scandalul de la Dereneu, aflați – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: