Andrei Mardari/NewsMaker

Majoritatea parlamentară a aprobat alocarea din buget a 1,4 miliarde de lei pentru plata datoriei Moldovagaz către Gazprom

Modificarea Legii bugetului de stat pentru anul 2021, care prevede inclusiv alocarea a 1,4 miliarde de lei pentru plata datoriei curente a Moldovagaz către Gazprom a fost aprobată în cadrul ședinței din 25 noiembrie a Parlamentului. 

În favoarea inițiativei au votat 57 de deputați ai Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS). 15 deputați ai Blocului Comuniștilor și Socialiștilor au votat împotrivă, un deputat a Partidului „ȘOR” a votat împotrivă, iar altul s-a abținut.

În Parlament a venit și ministrul Finanțelor Dumitru Budianschi, care a declarat că Republica Moldova e într-un risc iminent de a fi deconectată de la gazele naturale.

„Moldovagaz recunoaște că după ce a inițiat mai multe proceduri de a soluționa această problemă, ca companie, adică – angajarea unui credit, reeșalonarea plăților, etc. recunoaște că nu a reușit să rezolve această problemă și vine cu solicitarea unei susțineri din partea Guvernului. Astfel, Guvernul este în situația de  a fi un actor pasiv și să se uite dintr-o parte, de parcă nu ar fi țara pe care o conduce, sau să caute soluții pentru a rezolva această situație, care este în mare măsură creată de acele măsuri care nu au fost luate pe parcursul a multor ani și de dependența Moldovei de un singur furnizor de gaze”, a declarat Budianschi.

Budianschi a explicat de ce suma de 1,4 miliarde de lei din buget pentru achitarea de urgență a consumului de gaze rusești din luna octombrie și a unui avans pentru luna noiembrie urmează a fi virați prin compania de stat Energocom.

„Des s-a pus întrebarea – de ce Energocom, de ce nu Moldovagaz sau altcineva. Ați observat că situația crizei energetice evoluează, nu este stabilă. Nu este exclus că, pe viitor, ne așteaptă și alte probleme. Energocom a fost identificat ca un agent economic care să gestioneze tranzacțiile economice care ar putea menține stabilitatea energetică. Guvernul nu poate interveni prin tranzații economice, are nevoie de un instrument. Energocom trebuie să devină un judecător pe piața gazelor. Dacă se plătesc direct anumite sume la Moldovagaz, trebuie să reamintim că Moldovagaz le poate trata în modul în care dorește, dacă sunt achitate în mod direct, Moldovagaz poate să considere că datoriile au fost acoperite în modul cum a decis”, a argumentat ministrul Finanțelor.

Ministrul Finanțelor, Dumitru Budianschi a explicat în plenul Parlamentului că această modificare urmărește două scopuri, primul fiind îndeplinirea condițiilor impuse de compania rusă ”Gazprom” față de ”Moldova-Gaz” SA în vederea evitării deconectării de la sursa de aprovizionare a Republicii Moldova cu gaze naturale și susținerii capacității de achitare a consumului.  Totodată, modificarea se face pentru întărirea situației de la ”Termoelectrica” SA care, de asemenea, face parte din complexul energetic și contribuie semnificativ la menținerea securității energetice a țării.

Deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor au criticat inițiativa și au cerut audierea premierului Natalia Gavrilița, pentru a explica datoria Republicii Moldova față de Gazprom pentru octombrie și jumătate din noiembrie 2021. Majoritatea PAS a respins solicitarea opoziției.

De asemenea, prin modificarea Legii bugetului de stat, veniturile bugetului de stat au fost majorate cu 767,8 milioane de lei – până la 45 862,4 miliarde de lei, cheltuielile cu 421,7 milioane de lei – până la 57 654,3 miliarde de lei. Deficitul bugetar s-a diminuat cu 346,1 milioane de lei și constituie  11,792 miliarde de lei sau 5,1% din PIB.

Cheltuielile au fost modificate în legătură cu instituirea alocațiilor suplimentare acordate populației în scopul depășirii consecințelor stării de urgență în sectorul energetic, dar și ca urmare a majorării ajutorului pentru perioada rece a anului și creșterii numărului de familii beneficiare.

***

În ajun, concernul „Gazprom” a căzut de acord să ofere un termen de grație pentru Republica Moldova, ca să achite datoria acumulată pentru gazul livrat în luna octombrie și avansul pentru luna noiembrie.

„Moldovagaz” a acumulat datorii curente față de Gazprom în valoare de peste $74 de milioane. Datoria s-a format din cauza achiziționării gazului în luna octombrie la preț de peste $790 pentru o mie de metri cubi, iar tariful la gaz aplicat pentru luna octombrie nu a acoperit diferența.

Moldovagaz a primit la data de 22 noiembrie o notificare de plată a datoriei în termen de 48 de ore, în caz contrar, Gazprom amenință cu sistarea livrărilor de gaze naturale.

În cadrul unei conferințe de presă din 23 noiembrie, vicepremierul Andrei Spînu, ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, a declarat că, prin decizia guvernului, „Moldovagaz” va primi 1,4 miliarde de lei din bugetul de stat. Banii vor fi transferați după ce parlamentul va aproba, pe 25 noiembrie, aceste modificări la buget. Iar pentru ca „Gazprom” să nu sisteze livrările de gaze naturale, guvernul va expedia conducerii concernului o scrisoare ce va conține un plan de achitare a datoriei.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol

CEC renunță la identificarea alegătorilor în baza buletinelor digitale la alegerile locale noi din 1 noiembrie, după atacul cibernetic

Comisia Electorală Centrală (CEC) a decis, în cadrul ședinței din 31 octombrie, că la alegerile locale noi și referendumului local din 1 noiembrie, nu vor fi aplicate prevederile privind identificarea alegătorilor în baza versiunii digitale a cărții de identitate sau a buletinului de identitate al cetățeanului Republicii Moldova, generate prin intermediul portofelului guvernamental pentru identitate digitală EVO. Astfel, cetățenii vor trebui să prezinte la secțiile de votare actele de identitate în format fizic.

Potrivit unui comunicat emis de CEC, decizia a fost luată în contextul recentului atac cibernetic care a vizat serviciile publice digitale ale statului. Măsura are drept scop prevenirea eventualelor riscuri asociate utilizării mecanismelor de identificare digitală.

„CEC menține dialogul cu Agenția de Guvernare Electronică în vederea utilizării mecanismelor de identificare digitală a alegătorilor la scrutinele viitoare, după finalizarea tuturor verificărilor de securitate și confirmarea siguranței serviciilor respective”, a transmis autoritatea electorală.

Amintim că, pe 23 octombrie, CEC a anunțat că urmează să testeze, împreună cu Agenția de Guvernare Electronică, identificarea alegătorilor cu ajutorul actului de identitate digital din aplicația EVO la alegerile din Găgăuzia, programate pentru 15 noiembrie. Sistemul de identificare digitală urma să fie testat și la alegerile locale din 1 noiembrie, în satele Cairaclia și Novosiolovca din raionul Taraclia, orașul Costești din raionul Rîșcani, satul Miciurin din raionul Drochia, precum și în satele Tomai și Cișmichioi din Găgăuzia.

***

Pe 27 octombrie, Agenția de Guvernare Electronică a anunțat că, potrivit estimărilor preliminare, în urma atacurilor cibernetice asupra sistemelor guvernamentale au fost extrase neautorizat date asociate cu aproximativ 750 000 de IDNP-uri.

Printre informațiile vizate se numără date de identificare, informații despre familie, sănătate, prestații sociale, venituri și bunuri. Autoritățile au precizat că nu toate persoanele afectate au avut expuse toate aceste categorii de date. Datele cardurilor bancare nu au fost afectate, potrivit AGE.

Instituția a avertizat că informațiile extrase ar putea fi folosite în tentative de fraudă și a îndemnat cetățenii să nu comunice parole sau coduri de autentificare și să verifice solicitările suspecte prin canalele oficiale ale instituțiilor.

Procuratura Generală a conformat pentru NM, pe 30 octombrie, că pe caz a fost pornită o urmărire penală, în baza bănuielii rezonabile de încălcare a inviolabilității vieții private și divulgare a datelor urmăririi penale.

NewsMaker a aflat cum pot cetățenii verifica dacă datele lor au fost extrase, dacă autoritățile sunt obligate să informeze persoanele afectate și în ce condiții acestea pot obține despăgubiri – AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: