Mansarda arsă la Durlești: Primăria Chișinău realocă 3 mln lei. De ce banii inițiali nu au ajuns la familiile afectate?

Primăria municipiului Chișinău va realoca 3 milioane de lei pentru a sprijini familiile afectate de incendiul produs în mai 2025 la un bloc de locuit din orașul Durlești. Anunțul a fost făcut de primarul Ion Ceban în ședința serviciilor primăriei din 9 februarie. Decizia vine la cinci luni după aprobarea inițială a fondurilor, care, potrivit edilului, nu au ajuns la destinație din cauza unor „motive tehnice”.

Ceban susține că transferul inițial în sumă de 3 milioane de lei – bani alocați încă în august 2025 pentru lichidarea consecințelor incendiului de la mansarda blocului din Durlești – nu a ajuns la destinație „din motive de ordin tehnic ce țin de funcționarea sistemelor informaționale de gestionare a finanțelor publice”. Primarul consideră că, pe lângă birocrație, ar putea fi vorba și de „rea intenție”.

„Nu cred că există din punct de vedere tehnic o problemă de acest gen. Atunci când oamenii deja trimit nave în spațiul cosmic, noi nu putem corela două conturi bancare. Nu cred că o asemenea problemă există. Repet: a fost făcut acest demers, semnată dispoziția, asigurat transefrul, iar cineva ne comunică că acest lucru este imposibil”, a declarat Ceban.

În acest context, primarul capitalei a anunțat că a semnat, astăzi, 9 februarie, o nouă dispoziție prin care alocă repetat Primăriei Durlești suma de 3 milioane de lei – bani destinați familiilor afectate de incendiu. Totodată, Ion Ceban a solicitat Ministerului Finanțelor să ofere suportul tehnic necesar pentru funcționarea corespunzătoare a sistemelor informaționale, astfel încât transferul să poată fi procesat și virat în bugetul autorității publice locale.

Amintim, incendiul a izbucnit pe 16 mai la mansarda unui bloc de pe strada Tudor Vladimirescu din Durlești. Flăcările au distrus aproximativ 1 500 de metri pătrați de acoperiș și mai multe apartamente. 16 persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, iar trei au fost spitalizate. Potrivit IGSU, focul a pornit de la lucrări cu foc deschis, efectuate fără respectarea normelor de securitate.

Ulterior, Inspectoratul Național pentru Supraveghere Tehnică a constatat că imobilul a fost construit cu nereguli majore. Actele permisive au fost emise cu încălcări ale normelor de urbanism, documentația tehnică a fost verificată superficial, iar construcția nu a avut supraveghere de șantier. Totodată, nu a fost întocmită cartea tehnică a blocului.

Centrul Național Anticorupție a efectuat percheziții la proprietarul companiei care a construit blocul din Durlești, fiind ridicate probe. Anterior, 13 persoane implicate în autorizarea și construcția imobilului au fost vizate în investigații, iar 10 au statut de bănuit într-un dosar penal pentru fapte de corupție.

La opt luni de la incendiu, echipa NewsMaker a mers la fața locului. Apartamentele rămân în continuare nelocuibile, iar locatarii de la etajul nouă trăiesc printre plafoane carbonizate, în condiții de umiditate și frig. Deși gazul a fost reconectat abia la mijlocul lunii decembrie, temperatura din locuințe nu depășește 17 grade. Contactată de NewsMaker, Primăria orașului Durlești a refuzat să comenteze situația, invocând concediul viceprimarului. Detalii, în reportaj:


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

obozrevatel.com

Fiica lui Putin a deschis un laborator pentru studierea longevității: știința îl va putea „păcăli pe Dumnezeu”

Maria Voronțova, fiica președintelui rus Vladimir Putin, a deschis un laborator pentru studierea longevității la Școala de Management „Skolkovo” din Moscova, scrie The Moscow Times, cu referire la „Vedomosti”. În cadrul unui forum organizat cu această ocazie, Voronțova a vorbit despre posibilitatea de a depăși limitele naturale ale vieții, pe care a descris-o drept o încercare de „a-l păcăli pe Dumnezeu sau natura”.

Laboratorul va studia influența creșterii duratei vieții asupra politicilor de stat, economiei și pieței muncii. Voronțova, care conduce Institutul de Cercetare și Educație Medicală al Universității de Stat din Moscova, consideră că longevitatea trebuie împărțită în două etape.

În prima, omul trebuie să atingă „potențialul de 85–90 de ani stabilit de natură”. Pentru aceasta, spune ea, este necesară formarea obiceiului de a avea grijă de sănătate încă din copilărie, o alimentație corectă și controale medicale regulate.

A doua etapă presupune o încercare de „a-l păcăli pe Dumnezeu sau natura” și de a depăși limitele potențialului natural al omului.

Voronțova a recunoscut că progresele științifice în acest domeniu sunt deocamdată modeste. În opinia sa, unul dintre obstacolele în calea longevității este faptul că îmbătrânirea nu este considerată o boală. Drept urmare, dezvoltarea medicamentelor pentru combaterea acesteia este îngreunată, deoarece procesul necesită un diagnostic clar și studii clinice.

Totodată, Voronțova și-a exprimat convingerea că „frica de moarte comună tuturor oamenilor” va determina sistemul de sănătate să abordeze problema îmbătrânirii în următorii 10–20 de ani.

În Rusia se lucrează deja la un „vaccin împotriva îmbătrânirii” – un preparat care ar urma să blocheze o genă asociată modificărilor celulare provocate de înaintarea în vârstă, potrivit viceministrului Științei și Învățământului Superior, Denis Sekirinski. Preparatul este dezvoltat de Institutul de Biologie a Îmbătrânirii și Medicină.

Vicepremiera Tatiana Golikova a promis că producția unui astfel de medicament va începe în perioada 2028–2030. Cercetările fac parte din proiectul național „Noi tehnologii pentru protejarea sănătății”, lansat în 2025, la cererea lui Putin.

Tot la cererea lui Putin, în 2025 a fost lansat proiectul național „O viață lungă și activă”. Pentru cele două programe sunt prevăzute cheltuieli totale de peste două trilioane de ruble. Liderul de la Kremlin a cerut creșterea speranței medii de viață în Rusia de la nivelul actual de 74,2 ani la 78 de ani până în 2030 și la 81 de ani până în 2036.

Putin are 74 de ani, iar majoritatea înalților oficiali ruși au vârste apropiate. În comparație, speranța medie de viață a bărbaților din Rusia este de 68 de ani.

Potrivit presei, liderul rus este interesat de multă vreme de metodele de întinerire a organismului. În septembrie 2025, în timpul unei vizite la Beijing, a discutat cu președintele chinez Xi Jinping despre posibilitatea de a atinge nemurirea prin tehnologii moderne și transplanturi de organe. Xi l-a asigurat atunci că „șansa de a trăi până la 150 de ani există deja în acest secol”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: