gov.md

Marcel Ciolacu, la Chișinău: „Moldova nu trebuie să fie dependentă de România total” (VIDEO)

Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, consideră că trebuie realizate mai multe proiecte de interconectare între Republica Moldova și România, care vor asigura conexiunea țării noastre cu Uniunea Europeană. El s-a declarat ferm convins că astfel de proiecte vor fi implementate și în viitor. Totodată, Marcel Ciolacu a menționat că nu își dorește ca Republica Moldova să fie dependentă total și „să nu aibă altă cale decât prin România”. Precizările au fost făcute în cadrul unei conferințe de presă comune cu premierul Dorin Recean din 4 octombrie, la Chișinău. 

Investițiile comune în infrastructură aduc automat și investiții economice. Totul acum este despre economie. Avem foarte multe investiții în Moldova din România, care deja noi trebuie să anticipăm care vor fi următorii pași de interconectare cu Republica Moldova. Republica Moldova trebuie să aibă o conectare directă pe ecartament european de cale ferată între Chișinău și Iași. Cred că cu toții realizăm că s-a terminat perioada cu poduri de flori. Trebuie să fim mult mai implicați pentru a dezvolta cele două țări. Avem acest prim exemplu cu primul pod pe care-l construim. Sunt ferm convins că în perioada următoare vom veni și cu alte investiții. Avem interconectarea în zona energetică, astfel încât Republica Moldova să fie cât mai stabilă în această zonă și să nu aibă constrângeri politice de la alte state. Eu nu doresc o conectare totală a Republicii Moldova de România și Republica Moldova să nu aibă altă cale decât prin România. Dimpotrivă, România trebuie să fie podul Republicii Moldova către Uniunea Europeană. Republica Moldova nu trebuie să fie dependentă de România total. Suntem dependenți și noi de dvs. și dvs. de noi pentru că suntem state vecine”, a spus Marcel Ciolacu.

***

Precizăm că, în data de 4 octombrie, prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, întreprinde vizită de lucru la Chișinău. Înaltul oficial este însoțit de mai mulți miniștri din Guvernul de la București.

Marcel Ciolacu a avut o întrevedere bilaterală cu premierul Recean, apoi s-a desfășurat o ședință extinsă a delegațiilor celor două țări. Marcel Ciolacu și Dorin Recean au participat, de asemenea, la ceremonia de donare a 20 de microbuze școlare din partea Guvernului României. Prim-ministrul Ciolacu urmează să se mai întâlnească cu președinta Maia Sandu și șeful legislativului Igor Grosu.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Condițiile lui Plahotniuc la videoconferință, comparate cu cele ale lui Guțul și Popan. ANP reacționează FOTO/VIDEO

Fostul lider democrat, Vladimir Plahotniuc, a participat la ședința de judecată din 26 august din sala de videoconferință a Penitenciarului nr. 13. Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) a precizat pentru NewsMaker că penitenciarul dispune și de cinci cabine pentru videoconferințe, iar spațiul în care se desfășoară videoconferința este ales în funcție de disponibilitate și de necesitățile de securitate, „cu asigurarea acelorași drepturi și condiții de participare pentru toate persoanele deținute”. Precizările vin după comentarii pe rețelele de socializare potrivit cărora Plahotniuc ar fi avut condiții privilegiate comparativ cu Evghenia Guțul și Svetlana Popan, care au participat anterior la procese prin videoconferință din același penitenciar.

Pentru NewsMaker, Administrația Națională a Penitenciarelor a declarat că Penitenciarul nr. 13 – Chișinău are amenajată o singură sală pentru ședințele prin videoconferință, iar configurația acesteia permite prezența avocatului și, după caz, a personalului de escortă responsabil de supravegherea persoanei deținute.

„Întrucât instituția are statut de casă de arest (izolator de urmărire penală), iar majoritatea persoanelor aflate în custodie participă la proceduri judiciare, au fost amenajate suplimentar cinci cabine pentru videoconferințe. Acestea sunt folosite atunci când avocatul nu participă din incinta penitenciarului și nu se impun măsuri suplimentare de supraveghere”, a comunicat Administrația.

Potrivit instituției, sala principală este utilizată cu prioritate, iar când aceasta este ocupată, ședințele se desfășoară în cabine.

„În cazul menționat, ședința s-a desfășurat în sala de videoconferință deoarece era necesară prezența personalului de escortă. Încăperea în care are loc videoconferința este stabilită în funcție de disponibilitatea sălii și a cabinelor la ora programată, precum și de necesitățile de securitate, cu asigurarea acelorași drepturi și condiții de participare pentru toate persoanele deținute”, a adăugat Administrația Națională a Penitenciarelor.

Totodată, Administrația Națională a Penitenciarelor a prezentat imagini atât cu sala de videoconferință, cât și cu cabinele.

Menționăm că, după ce Vladimir Plahotniuc a participat prin videoconferință la ședința de judecată din 26 august, desfășurată la Curtea de Apel Centru, în mediul online au apărut comentarii potrivit cărora Plahotniuc ar fi avut condiții privilegiate, inclusiv comparativ cu Evghenia Guțul și Svetlana Popan, care au participat anterior la procese prin videoconferință din același penitenciar.

Vladimir Plahotniuc a fost condamnat pe 22 aprilie la 19 ani de închisoare în dosarul „frauda bancară”. Pentru ce a fost găsit vinovat, ce episoade au rămas în afara procesului și ce înseamnă acest verdict pentru politica din Republica Moldova, NewsMaker a explicat AICI. Sentința nu este definitivă. Pe 6 mai, Procuratura Anticorupție a contestat-o. Procurorii consideră pedeapsa prea blândă și cer Curții de Apel condamnarea fostului lider democrat la 25 de ani de închisoare, așa cum solicitase inițial în instanță.

Evghenia Guțul, condamnată în august 2025 la șapte ani de închisoare în dosarul privind finanțarea ilegală a fostului Partid „ȘOR”, a fost transferată recent în Penitenciarul nr. 7 – Rusca. Avocații Evgheniei Guțul au cerut ca aceasta să rămână în Penitenciarul nr. 13 din Chișinău, însă solicitarea a fost respinsă. Administrația Națională a Penitenciarelor a declarat că transferul fostei bașcane a fost făcut pentru executarea pedepsei definitive de șapte ani de închisoare. Menționăm că, în același dosar, Svetlana Popan a primit o pedeapsă de șase ani de detenție pentru complicitate la finanțarea ilegală a formațiunii. În mai 2026, Curtea de Apel Centru a menținut sentințele, acestea devenind definitive și executorii. Pe 27 iulie, avocații celor două au contestat hotărârea la Curtea Supremă de Justiție.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: