Marian Lupu susține că a aflat din presă că va fi adus forțat la judecătorie

Fostul președinte al Parlamentului și liderul formațiunii Respect Moldova, Marian Lupu, respinge informațiile potrivit cărora ar fi evitat să se prezinte ca martor în dosarul în care este vizat Vladimir Plahotniuc. Politicianul susține că nu a primit nicio citație și că a aflat din presă despre ședința de judecată și decizia de aducere silită.

Marian Lupu a precizat că, în ultimele trei luni, a rămas în Republica Moldova, fără deplasări peste hotare, și că nu și-a schimbat domiciliul, datele de contact sau statutul juridic.

„La începutul lunii decembrie am aflat din articolele publicate că figurez pe lista martorilor apărării într-un dosar aflat pe rol, în care este vizat Vlad Plahotniuc. Tot din presă am aflat că, pe data de 26 ianuarie, la ora 09:30, a avut loc o ședință de judecată în acest dosar și că, întrucât nu m-aș fi prezentat, instanța ar fi decis aducerea mea silită. Precizez cu responsabilitate că, până în prezent, nu am primit nicio citație prin care să mi se solicite prezența în instanță, în calitate de martor. Nu am fost informat cu privire la data și ora vreunei ședințe la care aș fi fost legal citat, nici a celor care ar urma”, a explicat politicianul.

Marian Lupu mai spune că informațiile potrivit cărora grefiera nu ar fi reușit să ia legătura cu el nu corespund realității și că ar fi existat modalități simple de a fi contactat.

Totodată, din materialele publicate de presă reiese că participanților la proces li s-ar fi comunicat faptul că grefiera nu a reușit să ia legătura cu mine și că nu aș fi răspuns solicitărilor. O asemenea afirmație nu corespunde realității și depășește limitele unei simple erori. Nu exclud utilizarea unor date neactualizate, însă chiar și în aceste condiții ar fi existat metode elementare de a mă contacta”, a mai afirmat politicianul.

Totodată, Marian Lupu critică modul în care o parte a presei a reflectat subiectul, afirmând că nu i-a fost solicitat punctul de vedere.

„La fel de îngrijorător este faptul că nicio instituție media, care a relatat aceste informații, nu a solicitat punctul meu de vedere sau clarificări. Este regretabil că s-a preferat preluarea și difuzarea informațiilor fără verificări minime”, a mai declarat fostul președinte al Parlamentului.

Politicianul afirmă că rămâne deschis tuturor „solicitărilor formulate în mod legal” și susține că autoritățile trebuie să acționeze cu respectarea deplină a principiilor statului de drept.

***

Amintim că, la ședința din 26 ianuarie 2026, instanța a dispus aducerea silită a fostului președinte al Parlamentului, Marian Lupu, și a fostei viceguvernatoare a BNM, Emma Tăbîrță, pentru a fi audiați în dosarul „Frauda bancară”, în care este vizat Vladimir Plahotniuc, după ce cei doi nu s-au prezentat la termen, deși au fost citați. Potrivit procurorului de caz, Alexandru Cernei, motivele absenței martorilor nu sunt cunoscute.

Precizăm că Marian Lupu a deținut de-a lungul timpului mai multe funcții importante în conducerea Republicii Moldova, inclusiv cea de președinte al Parlamentului și președinte interimar al statului.

În 2009, Lupu a aderat la Partidul Democrat din Moldova și a devenit liderul formațiunii politice. Acesta a fost președintele PDM până în decembrie 2016, atunci când a demisionat din funcție.

În 2019, Lupu și-a suspendat calitatea de membru al PDM și s-a retras din politică, iar între anii 2019 și 2024 a fost șef al Curții de Conturi.

În martie 2025, Lupu și-a anunțat revenirea în politică, iar o lună mai târziu a fost ales președinte al Mișcării „Respect Moldova”.

Pe 18 august, Partidul „Respect Moldova” a fost înregistrat oficial de Comisia Electorală în calitate de concurent electoral pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

FSEȘ/Facebook

Sindicatele din educație cer creșteri salariale de cel puțin 20–30%, după întâlnirea cu Tofan: „Majorarea de 14% anunțată nu este suficientă”

Federația Sindicală a Educației și Științei (FSEȘ) consideră insuficientă majorarea salarială de 14% discutată pentru 2027 și insistă asupra unei creșteri de cel puțin 20–30%. Poziția a fost reiterată pe 1 septembrie, în urma negocierilor cu Guvernul, la care a participat și premierul Vasile Tofan.

Discuțiile au vizat situația salariilor din sistem, plata unică de 4 mii de lei promisă angajaților și modificările la Legea privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, care ar urma să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2027.

Sindicatele susțin că o majorare de 14% nu este suficientă pentru a reduce diferența dintre salariile din educație și media pe economie.

Potrivit datelor prezentate de FSEȘ, în 2025 salariul mediu pe economie a fost de 15.594 de lei, în timp ce în învățământ a constituit 12.942 de lei, diferența fiind de aproximativ 17%. În primul trimestru al anului 2026, decalajul ar fi crescut la 18,5%: 15.987 de lei față de 13.090 de lei.

„Datele Biroului Național de Statistică arată o diferență constantă de 17–19% între salariul mediu din educație și media pe economie. Exemplul concret al unui tânăr specialist demonstrează clar că majorarea de 14% anunțată nu este suficientă. Dacă în 2026 salariul brut unui debutant este de 10 780 lei, în 2027, cu compensație și majorarea de 14%, acesta ar ajunge la 13 490 lei. Creșterea nu reduce decalajul, ci doar îl menține”, susține FSEȘ.

În aceste condiții, Federația anunță că va continua să ceară o majorare salarială de cel puțin 20–30%. Subiectul urmează să fie discutat în continuare cu Guvernul pe parcursul lunii septembrie.

În ceea ce privește plata unică de 4.000 de lei pentru angajații din educație și cercetare, sindicatele și Guvernul au convenit ca aceasta să fie reglementată printr-o hotărâre de Guvern până pe 10 septembrie.

Potrivit FSEȘ, urmează să fie achitate și alte plăți negociate anterior, inclusiv prima anuală și plățile pentru materiale didactice.

Amintim, premierul Vasile Tofan a anunțat, pe 19 noiembrie că salariile bugetarilor vor fi majorate de la 1 ianuarie 2027, iar până atunci angajații cu salarii brute mai mici de 20.000 de lei vor primi, în octombrie, plăți unice de până la 4.000 de lei. Oficialul și-a cerut atunci scuze că majorările promise pentru 1 septembrie au fost amânate până la începutul anului viitor. Detalii – AICI.

Cum vor crește salariile din educație în 2027 am explicat – AICI.

Ce cred profesorii despre cei 4 mii de lei și creșterile salariale promise, am scris – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: