Marta Kos, după discuțiile din Parlament: „Liderii opoziției mi-au spus că nu sunt pro-Rusia”

Republica Moldova a demonstrat o reziliență remarcabilă și progrese rapide în procesul european. Declarația a fost făcută de către comisarul european pentru extindere, Marta Kos, în data de 11 noiembrie, la finalul vizitei de două zile la Chișinău. Oficiala a menționat că a discutat cu liderii fracțiunilor parlamentare de opoziție despre sprijinul continuu pentru reformele europene. Kos susține că a primit asigurări privind susținerea reformelor europene și a subliniat că așteaptă și confirmări prin fapte, nu doar la nivel declarativ.

„Liderii opoziției mi-au spus că nu sunt pro-Rusia și că vor susține reformele europene. Există vorbe și există fapte, iar noi vom urmări îndeaproape ce se întâmplă. Și cred că opoziția aici, în Republica Moldova, a înțeles ce au însemnat aceste alegeri. Aceste alegeri au reprezentat, de fapt, voința poporului. Nu a politicienilor care decid să meargă spre Europa și vor să devină membri ai Europei”, a subliniat Marta Kos.

Comisara a mai explicat că această strategie europeană a Republicii Moldova reprezintă un exemplu de succes pentru regiune, demonstrând că voința poporului și reziliența unei țări pot impulsiona schimbări concrete.

După întrevederea cu comisara europeană Marta Kos, deputata Partidului Nostru, Elena Grițco, a declarat că discuțiile s-au concentrat pe rolul autorităților locale din Republica Moldova în procesul de integrare europeană.

„Am subliniat importanța ca Uniunea Europeană să colaboreze direct cu primăriile, oferindu-le instrumente rapide și eficiente pentru accesarea fondurilor destinate dezvoltării locale. De asemenea, am prezentat inițiativa «Bulevardul Europei» din municipiul Bălți, un proiect care reflectă deschiderea orașului nostru spre modernizarea europeană”, a afirmat parlamentara.

La rândul său, președintele Partidului „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc, a menționat că a discutat cu Marta Kos despre parcursul european al țării și a subliniat angajamentul ferm al Moldovei față de valorile și standardele Uniunii Europene.

„Am avut onoarea de a discuta cu doamna Marta Kos și de a reitera angajamentul nostru clar: Republica Moldova aparține familiei europene. În același timp, facem apel la întreaga clasă politică: parcursul european nu trebuie compromis de interese personale, corupție sau populism. Este timpul ca fiecare decizie să fie luată în numele cetățenilor și al viitorului european al Republicii Moldova”, a declarat Vasile Costiuc.

Alți reprezentanți ai opoziției, nu au comentat deocamdată discuțiile avute cu comisara europeană pentru extindere.

Precizăm că aceasta este a patra vizită a Martei Kos în Republica Moldova în anul curent, realizată în contextul publicării Raportului UE pentru extindere 2025, care evidențiază progresul semnificativ al țării în procesul de integrare europeană.

Totodată, oficiala europeană, a participat la ședința Comisiei Naționale pentru Integrare Europeană (CNIE), prezidată de președinta Maia Sandu, unde a prezentat principalele concluzii referitoare la Republica Moldova din Raportul de Extindere pentru 2025, potrivit cărora țara noastră a înregistrat cel mai mare progres dintre toate statele candidate. Raportul UE confirmă că obiectivul Moldovei de a finaliza negocierile de aderare până în 2028 este realizabil, cu condiția accelerării ritmului implementării reformelor necesare.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

diez.md

9.000 de lei pentru un an de studii și manuale doar după achitarea datoriilor la un liceu de stat din Chișinău? „Părinți Solidari”: „Șantaj financiar”

Liceul „Academia Copiilor” din Chișinău ajunge în centrul unor noi acuzații. Asociația „Părinți Solidari” a publicat, în seara zilei de 17 septembrie, mai multe capturi de ecran din care reiese că mai multor părinți li s-ar fi cerut să achite câte 9.000 de lei pentru anul de studii 2026–2027. Mai mult, potrivit organizației, diriginta unei clase a X-a ar fi condiționat distribuirea manualelor de achitarea datoriilor către asociația de părinți.

„Elevii care au achitat contractul sunt așteptați mâine, în intervalul 10:00–12:00, pentru a-și ridica manualele”, se arată într-un mesaj adresat elevilor clasei a X-a.

Într-un alt mesaj, atribuit dirigintei, părinții sunt rugați să achite „obligațiile” restante către asociație „pentru a putea asigura primirea manualelor”. Din mesajele publicate nu este clar despre ce datorii este vorba și ce legătură au acestea cu distribuirea manualelor.

AO „Părinți solidari”

„Părinți Solidari” a publicat și un mesaj din grupul părinților elevilor clasei a V-a, potrivit căruia plata pentru anul de studii 2026–2027 ar constitui 9.000 de lei. Pentru detalii, părinții erau îndrumați către o persoană numită Ina, despre care organizația presupune că este administratoarea AO „Învățământul”.

AO „Părinți solidari”

Asociația consideră că mesajele indică o posibilă implicare a angajaților liceului în colectarea banilor și susține că asemenea practici contravin Codului de etică al cadrului didactic.

„Comportamentul dirigintei reprezintă o abatere gravă de la normele de deontologie profesională. Codul de etică al cadrului didactic interzice strict profesorilor încurajarea elevilor şi părinţilor să contribuie la activitatea fondurilor formale sau informale ale claselor, grupelor, instituţiilor de învățământ. Prin transformarea eliberării manualelor școlare (un drept gratuit garantat de stat) într-o pârghie de șantaj financiar pentru plata cotizațiilor către o asociație privată, cadrul didactic încalcă flagrant principiile de integritate, echitate și neutralitate pe care este obligat să le respecte în relația cu elevii și părinții acestora”, precizează Asociația „Părinți Solidari”.

Până la publicarea știrii, nici conducerea Liceului „Academia Copiilor”, nici Direcția Generală Educație, Tineret și Sport a municipiului Chișinău nu au comentat acuzațiile. NewsMaker va solicita reacții în dimineața zilei următoare și le va publica imediat ce le va primi.

Amintim, Liceul și asociația de părinți au fost vizate și anterior de controale. Într-un act din 2023, Autoritatea Națională de Integritate a constatat că directoarea Nina Horjan a primit, în perioada 2017–2020, în total 380.000 de lei de la AO „Învățământul”, sub formă de ajutor material financiar, fără a include banii în declarațiile de avere.

ANI a închis însă controlul după ce nu a constatat o diferență substanțială între averea și veniturile familiei și nici indicii privind săvârșirea unei infracțiuni. Inspectorul a concluzionat că omisiunile nu denotă intenția de a ascunde informațiile, dar a sesizat Serviciul Fiscal de Stat pentru verificarea respectării obligațiilor fiscale în legătură cu cei 380.000 de lei. Decizia Autorității poate fi consultată – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: