Martorul Moldovei

Cum Ilan Șor
a devenit
Ilan Șor
Primarul de Orhei Ilan Șor este numit tot mai frecvent „imaginea" zilelor noastre. Este omul de afaceri care a primit devreme drept moștenire banii și reputația tatălui său, care s-a împotmolit în legături de corupție și care a jucat rolul principal în „furtul miliardului". Nimerind în „cursă", el a devenit instrument în războiul politic. Iar mai târziu, s-a avântat și el în politică – domeniu care a devenit pentru el un colac de salvare împotriva închisorii. NM a decis să urmărească, pas cu pas, cariera principalului „martor" al Moldovei: cum un băiat bun, care a primit de la tatăl său, încă din copilărie, lecții de decență, onoare și etică, a devenit cel care este în prezent Ilan Șor.
Micuțul Șor
La începutul anilor 90, pe aeroportul Chișinău a aterizat un avion. Din el a ieșit un băiețel de doi ani, Ilan. El s-a născut la Tel Aviv și acum, împreună cu mama, tata și sora mai mare, au revenit în patria lor – în Moldova.

Peste 20 de ani, acest băiat va deveni un adevărat fenomen moldovenesc, va participa în schema de sustragere a banilor din sistemul bancar și prin aceasta, va impune toată lumea să vorbească despre Moldova. Iar și mai târziu, el va deveni martorul principal în câteva dosare pe care societatea și mulți experți le consideră ca fiind motivate politic. Totodată, el însuși va deveni obiect al anchetei, fiind învinuit de escrocherie, însă oricum va câștiga la alegerile primarului și va conduce unul dintre orașele Moldovei din care, potrivit unor date, provine familia Șor.

Miron Șor, tatăl lui Ilan, a revenit în Moldova după repatrierea în Israel, la sfârșitul anilor 70, unde a desfășurat activități de antreprenoriat. La începutul anilor 90, în Moldova, Miron Șor a continuat să se ocupe de afaceri și în 1994, fiind deținătorul unei rețele de magazine de haine de firmă, cosmetică și parfumerie „Moldclassica International", a deschis magazinele Duty Free. Mai târziu, el a deschis și alte companii care, în final, au fost unite în „ShorHolding".
Alături de Miron Șor, se afla întotdeauna fiul său Ilan. Margarita Țvik, prietenă apropiată a familiei Șor, scrie în cartea sa „Viața și destinul", că Miron Șor adesea discuta cu fiul său proiectele lansate.

„Adesea el repeta că personalitatea se formează în copilărie. Transpunând cele mai dificile probleme ale afacerilor, culturii, esența vieții într-un limbaj pe înțelesul copilului, el construia în băiat conceptele de bine și de rău, etică, sinceritate și compasiune față de oameni", scria Țvik.

Într-un fragment din cartea care a fost publicată în anul 2014, ea scria: „Cel mic (cum îl numeam noi pe Ilan) stătea sobru, examinând anumite hârtii, tatăl său îi explica ceva foarte serios și mereu îl întreba: „Ești de acord? Poate să adăugăm ceva? Eu te ascult"".
„Văzând mirarea de pe fețele noastre, Miron Semionovici spunea: „Trebuie să-i înțelegem pe copiii noștri, pentru că și ei ne vor înțelege. Eu niciodată nu-i interzic nimic lui Ilan, însă el niciodată nu va face ceea ce se numește înșelăciune, dezonoare, indiferență față de oameni. Eu sunt sigur de aceasta"".
Într-un interviu acordat ziarului «Еврейское местечко» („Orașul evreiesc"), Ilan a povestit cum tatăl său îl lua chiar și la negocierile cu partenerii, la diferite evenimente și acțiuni.

„Pe când aveam 16 ani, tata mi-a încredințat conducerea unei întreprinderi mici care se ocupa de publicitate și era mulțumit de activitatea mea. El se străduia să nu mă protejeze, oferindu-mi independență maximă", povestea Ilan Șor.

Miron Șor a decedat în anul 2005 și Ilan, la vârsta de 18 ani, a devenit conducător al „ShorHolding". În administrarea afacerilor era susținut de cea de-a doua soție a tatălui său, Ilona Șor.
Șor de afaceri
Ilan Șor și-a făcut foarte repede cunoștințe în mediul de afaceri. Pe businessmanul Gabriel Stati a început chiar să-l numească prietenul său apropiat. Interlocutorul X, care îi cunoaște bine pe Șor și pe Stati, a spus pentru NM că „Stati era pentru Șor un exemplu de urmat".
„Ponturi, mașini scumpe, numeroși bodyguarzi. El încerca să-l imite în toate pe Stati. Acest lucru îi conferea personalității sale greutate și statut. Bineînțeles, în conceptul moldovenesc", a menționat X.
Acesta susține că posibilitățile lui Șor, în comparație cu cele ale lui Stati, erau „foarte limitate". „El încerca mereu să-i convingă pe toți de moștenirea enormă pe care i-a lăsat-o tatăl său. Însă toate s-au dovedit a fi un bluf", a spus interlocutorul.
În anul 2008, în clubul de noapte Flamingo, care îi aparținea lui Gabriel Stati, Ilan Șor a făcut cunoștință cu vitorul prim-ministru Vladimir Filat.

Șor susține că a început să comunice cu Filat în anul 2010 și acest lucru însemna „șantaj și intimidare" din partea premierului de atunci. Ce-i drept, el a început să vorbească despre aceasta doar în anul 2015, când a fost învinuit de „furtul miliardului".

Tot atunci, în anul 2010, Gabriel Stati i-a făcut cunoștință lui Șor cu un alt om de afaceri – Veaceslav Platon, care pe atunci era deputat în parlament din partea Alianței „Moldova Noastră".

„Șantajul și intimidarea" lui Filat l-au ajutat pe Șor să-și consolideze pozițiile în comerțul duty-free la toate frontierele Moldovei și să câștige un proces cu concurentul său – compania „Le Bridge". Mai târziu, „Le Bridge" va depune cerere la CEDO și va câștiga procesul, iar Moldova îi va plăti lui Franck Charles Arif, om de afaceri, proprietarul companiei, despăgubiri în valoare de 35,1 milioane de lei.

Tot atunci, prin companiile afiliate lui și persoanelor sale de încredere, în proprietatea lui Șor au trecut unele entități din averea sindicatelor. De exemplu, hotelul „Turist". Ulterior, fostele proprietăți ale sindicatelor au devenit gaj pentru majoritatea creditelor pe care companiile lui Șor le-au luat din bănci și le-au restituit din contul banilor din Banca de Economii.
În anul 2013, în concesiunea companiei „Avia Invest" a fost transmis Aeroportul Internațional Chișinău. Cei de la CNA au declarat mai târziu că în acest caz, contractul de concesiune nu a fost încheiat în baza unui concurs și au propus rezilierea lui, însă acest lucru nu s-a întâmplat.

Mai târziu, s-a constatat că în realitate, concesionar este Ilan Șor.
În anul 2013, în concesiunea companiei „Avia Invest" a fost transmis Aeroportul Internațional Chișinău. Cei de la CNA au declarat mai târziu că în acest caz, contractul de concesiune nu a fost încheiat în baza unui concurs și au propus rezilierea lui, însă acest lucru nu s-a întâmplat.

Mai târziu, s-a constatat că în realitate, concesionar este Ilan Șor.

Fiind „șantajat și intimidat", Ilan Șor nu doar că i-a dat bani lui Vladimir Filat, ci și el îi primea. Unul dintre interlocutorii NM (Y), care a dorit să-și păstreze anonimatul, a menționat că a fost martor când un bodyguard de-al lui Filat a venit la Șor cu o valiză de bani. Șor a explicat că Filat investește în afacerea acestuia.

În luna aprilie 2014, Șor a devenit președinte al Consiliului de Administrație al Banca de
Economii, însă pe atunci, banca era deja sub controlul său. La fel ca și Unibank și Banca Sociala. Din aceste bănci, în anul 2014, va fi sustras un miliard de dolari.


Ilan Șor nu a numit niciodată suma moștenirii care i-a revenit de la tatăl său. Y menționează că moștenirea lui Șor nu i-ar fi permis să-și sărbătorească zilele de naștere cu atâta fast și să cumpere avioane. Potrivit sursei citate, Șor împrumuta mereu bani, lua credite și apoi le restituia. Y a mai spus că Șor putea să nu restituie datoriile timp îndelungat, însă creditorii nu se revoltau public, pentru că „nu erau în stare".
„El împrumuta de la cei care nu se vor revolta. A împrumutat bani de la [Vladimir] Kojin (fostul șef al administrației prezidențiale din Rusia – NM), [Andrei] Belianinov (fostul șef al Serviciului federal vamal – NM). El a împrumutat bani și de la Gabriel Stati", a mai spus Y.
Această informație a fost confirmată de Veaceslav Platon, care se află în penitenciarul nr. 13 și care, solicitat de NM, a povestit, în scris, cum l-a ajutat personal pe Șor să obțină un credit.
„El mă ruga să-i dau urgent un credit în valoare de 500 mii de dolari gajând bunurile confederației sindicatelor, eu i-am mers în întâmpinare, iar mai târziu am aflat că toți banii au fost pentru sărbătorirea zilei sale de naștere", a menționat Platon.

Veaceslav Platon
Om de afaceri
„Stilul său de viață și cheltuielile enorme au provocat credite uriașe. Sindicatele și în special președintele federației sindicatelor a dat în gaj pentru creditele lui Șor aproape toată proprietatea sindicatelor. După istoria miliardului, creditele au fost achitate", a comunicat pentru NM un interlocutor care a fost cândva în mediul apropiat de Ilan Șor (Z).
Z a povestit că Șor s-a aflat sub protecția multor funcționari: ex-directorul SIS Ion Ursu (a fost președintele Consiliului de Administrație al Banca de Economii), fostul șef al MAI Gheorghe Papuc, Viorel Melnic de la Serviciul Vamal, care a fost în PSRM, iar apoi a părăsit partidul și a devenit consilier și partener de afaceri al lui Șor.

Foto – Igor Dodon și Viorel Melnic (stânga)
„Susținerea politică i-a fost asigurată de Iurie Luncașu, apropiat al lui Voronin și Plahotniuc", a adăugat Z.

Potrivit sursei citate, Șor a fost ajutat și de vicepreședintele Partidului Democrat Serghei Yaralov, cu care a avut afaceri comune.

„În afară de aceasta, anume Yaralov a dirijat procesul de emisie în BEM și în aeroport. Anume el a pregătit schema și contractele, a luat atunci decizia la Ministerul Economiei privind concesiunea aeroportului. Verificați și veți vedea, că Yaralov a fost consilier la Ministerul Economiei", a remarcat Z.

Un alt interlocutor al NM (W) precizează că Șor a avut o afacere care îi aducea profit și el nu-și imaginează, de ce trebuia să împrumute bani pentru sărbătorirea zilei de naștere.

Dacă e să credem declarației despre venituri pentru anul 2017, depusă de Șor în luna martie 2018, el și soția sa Jasmin dețin mijloace financiare, bunuri mobile și imobile, conturi bancare în valoare totală de €549 162.
Șor inculpatul
Numele lui Ilan Șor a fost auzit în emisiunile televizate și a apărut pe coperțile publicațiilor locale și celor rusești în anul 2011, când s-a căsătorit cu interpreta Jasmin din Rusia.

Și-au sărbătorit nunta la Chișinău, în Palatul Republicii, care a fost înfrumusețat cu orhidei și hortensii, treptele au fost presurate cu petale de trandafir, iar pereții au fost acoperiți cu mătase italienească.
Printre oaspeții sărbătorii au fost și ex-președinții Petru Lucinschi și Vladimir Voronin cu familiile lor, actualul președinte al Moldovei Igor Dodon, fostul președinte al Curții Constituționale și șef al Ministerului Justiției (pe atunci, deputat al parlamentului) Alexandru Tănase.
Au mai fost la nuntă și Veaceslav Platon, și Chiril Lucinschi (pe atunci, deputat în parlament).

Pentru unii dintre ei, cunoștința și interacțiunea cu Șor se vor transforma, mai târziu, în probleme și chiar în închisoare.
La 6 mai 2015, instanța l-a plasat pe Șor în arest la domiciliu, învinuindu-l de abuz în serviciu și încălcarea regulilor de creditare în perioada în care a condus Consiliul de Administrație al Banca de Economii. Procurorii cereau ca el să fie arestat, însă instanța s-a limitat la o măsură mai blândă.

Ajungând la libertate, Șor a declarat că „va veni momentul când adevărul va ieși la suprafață" și el va putea face publice declarațiile care „ar putea cutremura fundamentul politicii moldovenești și vor duce la restructurarea ei".
Șor a început să vorbească în luna octombrie 2015. Doar că nu public, ci atunci când s-a prezentat benevol la procuratură.
La 13 octombrie 2015, el a povestit despre cadourile scumpe și mijloacele financiare pe care i le-a transmis lui Filat în schimbul a diverse servicii. Filat a fost arestat la 15 octombrie, chiar în clădirea parlamentului. Iar Șor va fi eliberat de pedeapsă penală pentru dare de mită în legătură cu autodenunțul său.

Oamenii din anturajul lui Filat vor spune, mai târziu, că toate relațiile dintre Șor și Filat au fost o capcană pentru cel din urmă, pe care a plasat-o iscusit președintele PDM Vladimir Plahotniuc. În ultimii câțiva ani, acesta a fost în conflict cu Filat și a concurat în lupta pentru pârghiile puterii în stat.

După Filat, ajunge în închisoare și Veaceslav Platon, un alt concurent de-al lui Plahotniuc. La momentul arestării sale, acesta se transformase într-un adversar periculos pentru Plahotniuc. Șor a depus mărturii și contra lui Platon. Platon va fi arestat la Kiev și în termeni record va fi trimis în Moldova, cu un avion particular, unde, la fel ca și Filat, va fi judecat cu ușile închise și va fi condamnat la un termen îndelungat de detenție.

Liderul „Partidului Nostru" Renato Usatâi a spus, după arestarea lui Platon, că acesta a fost reținut după ce el a declarat că deține dovezi ale implicării lui Plahotniuc în furtul miliardului din sistemul bancar al Moldovei. Platon a încercat să prezinte aceste dovezi în instanță, însă procurorii și-au construit acuzarea pe mărturiile lui Șor.
Pentru Chiril Lucinschi, investițiile în businessul lui Șor s-au transformat în dosar penal și în sentință care încă nu a intrat în vigoare. Lucinschi a fost învinuit de spălare de bani, după ce Șor i-a restituit datoria din banii sustrași din cele trei bănci moldovenești.

Într-o situație asemănătoare, dacă e să credem extrasurilor bancare pe care le deține procuratura și care sunt și la dispoziția NM, a nimerit și Gabriel Stati, mai exact, companiile acestuia. Pe numele său nu au fost deschise dosare penale. Însă din extrasuri reiese că banii sustrași din BEM erau transferați de către Șor și companiilor despre care în cercurile de afaceri se spune că ar fi ale lui Stati.
Șor politicianul
În luna iunie 2015, omul de afaceri Ilan Șor a obținut aproape 62 la sută din voturi la alegerile locale și a devenit primar de Orhei. Șor a fost înaintat de către Mișcarea social-politică „Ravnopravie".

În anul 2015, liderul „Ravnopravie" Valerii Klimenko a explicat că ideea de a-l înainta pe Șor în calitate de candidat pentru primăria de Orhei a apărut după ce un grup de locuitori ai acestui oraș s-a adresat Mișcării „Ravnopravie" cu o astfel de rugăminte. În anul 2016, Șor a devenit președinte al Mișcării „Ravnopravie" pe care, mai târziu, a redenumit-o în Partidul „Șor".

Membrii grupului de inițiativă pe care i-a citat Klimenko au explicat că mulți și-ar fi dorit să-l vadă primar pe Ilan Șor, pentru că el este bine cunoscut în oraș și în câțiva ani, a reușit să facă pentru Orhei multe lucruri interesante și utile.

Klimenko a adus drept exemplu echipa de fotbal „Milsami" din Orhei, pe care Șor „a poziționat-o printre liderii fotbalului moldovenesc".

„Mie mi-au povestit că în afară de aceasta, în Orhei a trăit familia sa, rudele sale care sunt stimate acolo și pe care oamenii îi țin minte și în ziua de azi. El investește foarte mulți bani în susținerea oamenilor săraci. Odată cu apariția sa în Orhei, cu activitatea sa de mecenat, copiii au început să practice sportul. Și sunt planuri grandioase pe care locuitorii orașului le știu. Oamenii presupun că, devenind primar de Orhei, Șor va putea să-și realizeze planurile în interesele orașului", spunea Klimenko.
Succesele echipei „Milsami" și amintirile bune despre familia și rudele lui Ilan Șor, se pare, au fost mai solide decât publicarea la 5 mai a raportului companiei Kroll în care s-a descris detaliat, cum au fost sustrași banii din cele trei bănci moldovenești și în care adesea era menționat numele lui Ilan Șor și denumirile companiilor care-i aparțin.

Opțiunea alegătorilor nu a fost influențată nici de arestarea lui Șor, nici de acuzațiile de abuz de serviziu și încălcarea regulilor de creditare în perioada în care a condus Consiliul de Administrație al Banca de Economii, pe care i le-a înaintat Procuratura Anticorupție.

Statutul de candidat la alegerile locale i-a permis lui Ilan Șor să iasă din arestul la domiciliu. După ce a fost ales primar de Orhei și a pierdut statutul de candidat la primărie, procuratura nu a găsit temei pentru a-l aresta, deoarece, conform legislației, procurorii nu pot cere de două ori arestarea în același temei.
Шор не только стал мэром Оргеева, но и за последние годы расширил партийную структуру в районах страны, предварительно открыв везде социальные магазины Merișor. Его «правая рука» в партии - Марина Таубер стала мэром села Жора де Мижлок, а сам Шор заявил о своем намерении участвовать в парламентских выборах.
Șor nu numai că a devenit primar de Orhei, dar și a reușit, în ultimii ani, să-și extindă structura de partid în raioanele țării, deschizând în prealabil, peste tot, magazine sociale „Merișor". „Mâna sa dreaptă" în partid, Marina Tauber, a devenit primar al satului Jora de Mijloc, iar Șor a declarat că intenționează să participe la alegerile parlamentare.
Toate acestea s-au întâmplat pe „fundalul" anchetei în dosarul lui Șor. Judecătoria Chișinău l-a condamnat, în luna iunie, la șapte ani și jumătate privațiune de libertate în dosarul furtului miliardului de dolari din trei bănci moldovenești. Șor a fost recunoscut vinovat de provocare de daune în proporții deosebit de mari prin înșelăciune și abuz de încredere și de spălare de bani în proporții deosebit de mari. Șor și avocații săi au atacat sentința la Curtea de Apel. Până la pronunțarea sentinței definitive, prima instanță l-a eliberat pe Șor sub control judiciar.

În luna februarie 2018, Curtea Supremă de Justiție a decis să transmită dosarul lui Șor spre examinare la Curtea de Apel Cahul. Această decizie a provocat multe întrebări în mediul juriștilor și al apărătorilor drepturilor omului. În opinia acestora, examinarea unui dosar de asemenea amploare a fost transferat cât mai departe de Chișinău pentru a sustrage astfel atenția jurnaliștilor și a societății.

Într-adevăr, jurnaliștii rareori ajung la Cahul, la ședințele de judecată în dosarul lui Șor care, la fel ca și în prima instanță, se desfășoară cu ușile închise. În schimb, lângă Curtea de Apel Cahul se adună cu regularitate adepții lui Șor, în special cei de vârstă pensionară, pentru a cere „dreptate" și pentru a spune „Ilan, noi suntem cu tine" și „Ajunge!".
În prezent, în cazul lui Șor a fost anunțată o pauză de trei luni: instanța a decis efectuarea unei expertize financiar-contabile, solicitate de avocații lui Șor. În aceste trei luni, Ilan Șor va putea să se pregătească liniștit de campania electorală, fără a fi deranjat de ședințele de judecată.

Deocamdată, rolul său ca politician, în cea mai mare parte, se reduce la ponegrirea opoziției și a unor instituții de presă. Șor și i-a ales drept ținte de atac pe Andrei Năstase, Maia Sandu și PLDM. El a devenit mai activ mai ales după ce deputații liberal democrați au propus audierea în parlament a conducerii CNA în legătură cu activitatea magazinelor sociale care, în opinia celor din PLDM, poate influența rezultatele alegerilor parlamentare și le poate falsifica.

Șor a declarat că autoritățile doresc să închidă magazinele sociale și a organizat o acțiune de protest la care, fără a se sinchisi în declarații, i-a insultat pe liderii opoziției și pe jurnaliști.
26 августа Шор преподнес оппозиции еще один неприятный сюрприз. В этот день на площади Великого национального собрания должен был состояться большой протест движения национального сопротивления Acum. На тот же день главную площадь забронировала в мэрии организация Salvgardare, которую возглавляет Майя Лагута. Она собиралась провести «социальную акцию». Однако утром 26 августа площадь неожиданно заняла партия «Шор».

Илан Шор заявил, что организовал митинг, чтобы «отстоять наши проекты, которые кто-то хочет закрыть», то есть социальные магазины. Он заверил, что обязательно придет к власти и тогда построит дороги и «сделает лучшую медицину и образование». Оппозиции пришлось организовать протест у памятника Штефану чел Маре. От протеста движения Acum Шора и его сторонников отделял надежный кордон полицейских.

Оппозиция все же попала на площадь, но масштабный протест явно прошел не по запланированному сценарию. А продолжение протеста в День независимости и вовсе вышло скомканным.
Cei din Partidul „Acțiune și Solidaritate" și „Platforma Demnitate și Adevăr" sunt siguri că primarul de Orhei Ilan Șor a fost impus de liderul PDM Vladimir Plahotniuc să organizeze protestul în centrul Chișinăului.
Cei din Partidul „Acțiune și Solidaritate" și „Platforma Demnitate și Adevăr" sunt siguri că primarul de Orhei Ilan Șor a fost impus de liderul PDM Vladimir Plahotniuc să organizeze protestul în centrul Chișinăului.
X, o altă sursă a NM, care îl cunoaște bine pe Șor, ne-a comunicat că inițial, actualul primar de Orhei nu avea ambiții politice. „În orice caz, el nu demonstra acest lucru. Aceasta a fost o mișcare tactică, pentru a evita arestarea. Dar și lui Plahotniuc îi trebuia o explicație, de ce nu-l închide", a menționat sursa.

Totoată, X precizează că Șor „a primit permisiunea lui Plahotniuc de a desfășura o activitate politică în limitele care corespund intereselor celui din urmă".
„Credeți-mă, el coordonează cu Plahotniuc chiar și textele declarațiilor sale. Un asemenea comportament agresiv nu-i este specific lui Șor. Este absolut evident că el acționează strict conform instrucțiunilor, în detrimentul său, reorientând asupra sa o parte semnificativă a negativismului care s-a acumulat în societate", consideră X.
În opinia sa, Vladimir Plahotniuc nu-i va permite lui Șor să treacă în parlament și îl va impune să-l promoveze pe omul său din partea Orheiului.

Y susține că în politică, Șor a venit și din frică. Și acum „el pur și simplu trage de timp și crede că mandatul de deputat îl va salva".

„Șor nu este niciun fel de fenomen. El este o imagine hidoasă a realității politice moldovenești. El este un instrument ascultător al celor care dețin puterea în lupta cu oponenții politici și economici. Un instrument la care, la un moment dat, vor renunța demonstrativ", a concluzionat Y.
Text: Alexandra Batanova

Prezentare: Evghenii Șolari

Foto: Maxim Andreev/NewsMaker, Andrei Ghilan, pagina de Facebook a lui Ilan Șor, publika.md, rise.md, secvențe din filmul „Miron Șor: Sublim și Pământesc"
x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: