Șor

Noul președinte al Adunării Populare a Găgăuziei (APG), Valentin Gaidarji, respinge afirmațiile potrivit cărora oligarhul fugar Ilan Șor ar exercita influență asupra sa sau în Găgăuzia. Potrivit lui, astfel de declarații au scopul de a-i denigra imaginea și de a discredita autonomia. Totodată, Gaidarji a confirmat că firma pe care

Partidele „Forța de Alternativă și Salvarea Moldovei”, „Moldova Mare”, precum și partidul „Inima Moldovei”, au pierdut litigiul la Curtea Constituțională. Acestea au contestat prevederea legală care a permis Ministerului Justiției să solicite în instanță suspendarea activității formațiunilor politice. În cazul partidelor „Forța de Alternativă și Salvarea Moldovei” și „Moldova Mare”,

Fosta bașcană a Găgăuziei și lidera Partidului Republican „Inima Moldovei”, Irina Vlah, a publicat o scrisoare deschisă adresată reprezentanților corpului diplomatic acreditați în Republica Moldova și partenerilor de dezvoltare, în care contestă sancțiunile impuse recent de Consiliul Uniunii Europene. Politiciana susține că măsurile restrictive nu s-ar baza pe probe și

Duminică, pe 17 mai, în Taraclia și Orhei vor avea loc alegeri locale noi pentru funcția de primar. Scrutinul a fost organizat după ce fugarul Ilan Șor a anunțat că își închide „proiectele sociale” din Moldova, iar primarii celor două orașe, aleși cu susținerea sa, și-au depus demisia. Noii edili

Liderul Partidului „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc, îi cere Comisiei Electorale Centrale (CEC) să o scoată din cursa pentru Primăria Orhei pe candidata independentă Diana Memeț. Politicianul a depus o contestație, în acest sens, pe 7 mai. Parlamentarul susține că ar deține „dovezi” că Memeț „este omul lui Șor”. „Vrem să

Fosta deputată și vicepreședintă a ex-partidului „Șor”, Marina Tauber, condamnată la 7 ani și jumătate de închisoare și dată în căutare, riscă să rămână fără peste 1,55 milioane de lei din averea sa. Suma a fost constatată de Autoritatea Națională de Integritate (ANI) ca diferență între veniturile și cheltuielile fostei

Speakerul Parlamentului și liderul PAS, Igor Grosu, susține că blocajul în organizarea alegerilor pentru Adunarea Populară a Găgăuziei (APG) ar fi fost provocat de deciziile adoptate de legislativul local. Declarația a fost făcută pe 12 martie, înainte de ședința Parlamentului. Oficialul a precizat că pe platforma grupului de lucru parlamentar

Astăzi, în autonomia găgăuză, urma să înceapă procesul de înaintare a candidaților la alegerile pentru Adunarea Populară a Găgăuziei (APG). Procedura însă nici nu a apucat să fie pusă în aplicare, fiind practic suspendată imediat. Consiliul Electoral Central (CEC) al Găgăuziei a anunțat, pe 21 ianuarie, că desfășurarea alegerilor, programate

După trei ani de alegeri aproape neîntrerupte, Republica Moldova intră într-un an rar pentru ea, fără campanii electorale naționale. În 2026, politicienii beneficiază de o pauză – și, odată cu ea, de șansa promovării unor reforme nepopulare, a resetării strategiilor și a încercării de a recâștiga încrederea alegătorilor. NewsMaker explică

Secretarul organizației teritoriale Rîșcani a fostului Partid „Șor” – declarat neconstituțional – a fost condamnat la 4 ani de închisoare, dintre care 2 ani cu suspendare, pentru complicitate la finanțarea ilegală a formațiunii din partea unui grup criminal organizat. Sentința a fost pronunțată pe 23 decembrie de Judecătoria Chișinău, sediul

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x