выборы
Максим Андреев, NewsMaker

Măsuri pentru ca alegerile prezidențiale să fie libere și corecte. Promo-LEX cere modificarea legislației electorale

Alegerile prezidențiale pot fi libere și corecte numai dacă vor fi soluționate problemele existente în legislația electorală, iar Comisia Electorală Centrală (CEC) trebuie să joace un rol pro activ în acest sens. De această părere sunt experții Asociației Promo-LEX care au lansat un apel public privind „necesitatea urgentă de soluționare a problemelor legale care pot afecta organizarea și desfășurarea alegerilor președintelui Republicii Moldova în toamna anului 2020”.

Promo-LEX solicită în mod urgent Comisiei Electorale Centrale (CEC) publicarea, pentru consultare publică, a propunerilor de modificare a legislației electorale și a cadrului legal conex, elaborate cu susținerea partenerilor de dezvoltare, precum și examinarea în ședință a propunerilor și înaintarea acestora spre examinare parlamentului.

Se cere parlamentului examinarea și soluționarea adreselor Curții Constituționale, inițierea modificării legislației electorale cu participarea părților interesate în procesul de consultare publică a proiectelor și utilizarea drept bază pentru modificarea cadrului legal a recomandărilor misiunilor de observare a alegerilor, în special, de la alegerile prezidențiale din 30 octombrie 2016.

Într-un comunicat de presă al Asociației se menționează că, în urma alegerilor prezidențiale din 30 octombrie (13 noiembrie) 2016, Curtea Constituțională a formulat șase adrese Parlamentului Republicii Moldova. Parlamentul, contrar prevederilor legislației, nu a soluționat în nici un fel trei adrese, iar alte trei adrese au fost soluționate parțial.

CEC, contrar angajamentelor asumate public față de partenerii de dezvoltare dar și față de reprezentanții Coaliției pentru Alegeri Libere și Corecte nu a publicat și nici nu a inițiat procesul de consultare publică a propunerilor de modificare a legislației electorale și a cadrului legal conex. Aceste propuneri au fost elaborate deja, cu suportul partenerilor de dezvoltare, menționează Promo-LEX.

În comunicat se mai spune că propunerile de modificare pot fi utile pentru soluționarea problemelor ce ar putea apărea în campania prezidențială din toamna anului curent. Inițierea neîntârziată a procesului de discutare publică a propunerilor va duce la perfecționarea acestora și a legislației electorale.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Profimedia

Putin și Trump au discutat despre războiul din Ucraina. Kremlinul: „Conversație constructivă și sinceră”

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, și președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, au avut marți, 8 septembrie, o convorbire telefonică de o oră, după vizitele la Moscova și Kiev ale emisarilor americani Steve Witkoff și Jared Kushner. Kremlinul a calificat discuția drept „constructivă și sinceră”. Washingtonul nu a comentat, deocamdată, convorbirea.

Potrivit consilierului lui Putin, Iuri Ușakov, președintele rus a apreciat eforturile de mediere ale administrației americane și a susținut că Rusia „nici nu se gândește la planuri agresive în privința Europei”.

Trump vrea progres în negocierile pentru încheierea războiului

Potrivit lui Ușakov, discuția s-a concentrat în principal pe soluționarea războiului din Ucraina. Trump ar fi insistat asupra necesității unei încetări cât mai rapide a conflictului, ceea ce, în opinia sa, ar deschide calea pentru restabilirea relațiilor dintre SUA și Rusia.

Donald Trump a subliniat clar că este de dorit încetarea cât mai rapidă a conflictului, ceea ce ar deschide imediat perspective impresionante și de amploare pentru restabilirea deplină a relațiilor dintre SUA și Rusia”, a declarat Ușakov, potrivit DW.

Kremlinul a evaluat pozitiv vizita la Moscova a emisarilor americani Steve Witkoff și Jared Kushner, iar Ușakov a precizat că negocierile vor continua.

Potrivit oficialului rus, Trump își dorește ca un progres în vederea încheierii războiului din Ucraina să fie obținut în timpul actualului său mandat. Kremlinul susține că președintele american vede în încheierea războiului o condiție pentru reluarea relațiilor dintre Washington și Moscova, ceea ce, în opinia sa, ar putea aduce „beneficii colosale” ambelor țări.

Ce au discutat emisarii americani la Moscova și Kiev

Steve Witkoff și Jared Kushner s-au întâlnit pe 5 septembrie, la Moscova, cu Vladimir Putin. Ulterior, Casa Albă a descris discuțiile drept „substanțiale”. Kremlinul a recunoscut însă că situația privind soluționarea războiului din Ucraina rămâne dificilă.

Cei doi emisari au ajuns în Ucraina în dimineața zilei de 6 septembrie, cu trenul din Polonia. A fost prima lor vizită la Kiev de când au început să se implice în negocierile pentru încheierea războiului.

După prima rundă de discuții, Jared Kushner le-a declarat jurnaliștilor că Donald Trump înțelege că soluționarea conflictului din Ucraina este „o problemă foarte dificilă și complexă”. În același timp, președintele american este „foarte hotărât să pună capăt acestui război, să oprească moartea oamenilor și să aducă alinare familiilor”, a spus Kushner.

Ulterior, Financial Times a relatat, citând surse familiarizate cu negocierile, că vizitele lui Witkoff și Kushner la Moscova și Kiev nu au dus la niciun rezultat concret.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: