Андрей Мардарь / NewsMaker

Pavel Postica a fost ales vicepreședinte al Comisiei Electorale Centrale

Pavel Postică a fost ales în calitate de vicepreședinte al Comisiei Electorale Centrale (CEC), iar Alexandr Berlinschii a fost ales în funcția de Secretar al instituției. Decizia a fost luată la ședința CEC-ului ,din 1 octombrie.

Amintim că pe 16 septembrie curent, Parlamentul Republicii Moldova a confirmat 6 membri ai Comisiei, care ulterior au ales-o pe Angelica Caraman în funcție de președintă a instituției. La 28 septembrie 2021, membrii confirmați au adresat un apel Parlamentului în care au atras atenția la necesitatea respectării termenului de cel mult 15 zile pentru alegerea conducerii instituției, iar în consecință necesitatea suplinirii numărului de 3 membri CEC care așa și nu au mai fost confirmați.

Menționăm, că potrivit Codului electoral, alegerea președintelui, vicepreședintelui și secretarului Comisiei Electorale Centrale urmează să aibă loc nu mai târziu de 15 zile de la data intrării în vigoare a hotărârii de confirmare a noii componente a CEC, termen care a expirat azi.  Persoanele alese în funcție de conducere a CEC activează permanent, ceilalți membri fiind convocați de președintele Comisiei după caz. Mandatul Comisiei Electorale Centrale este de 5 ani.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Andrei Mardari / NewsMaker

Între +3°C și +18°C: vremea în Republica Moldova în ultimele zile din octombrie

În perioada 26-31 octombrie, în Republica Moldova se vor înregistra temperaturi maxime de până la +18°C și minime de până la +3°C, în funcție de regiune. Pe 26 octombrie, se așteaptă o scădere a temperaturilor cu câteva grade. Datele se regăsesc pe platforma Autorității de Meteorologie și Monitoring de Mediu.

În nordul țării, la Briceni, temperaturile vor varia între +9°C și +13°C pe parcursul zilei. Cele mai ridicate valori se vor înregistra pe 26 octombrie, iar cele mai scăzute – pe 27 octombrie. Noaptea, temperaturile vor oscila între +3°C și +7°C. Cele mai ridicate valori se vor înregistra pe 26 octombrie, iar cele mai scăzute – în perioada 28-31 octombrie. Pentru 26 octombrie sunt prognozate ploi slabe.

Spre comparație, astăzi maximele ajung la +13°C, iar minimele la +11°C.

În centrul țării, la Chișinău, temperaturile vor varia între +12°C și +16°C pe parcursul zilei. Cele mai ridicate valori se vor înregistra pe 26 octombrie, iar cele mai scăzute – pe 27 octombrie. Noaptea, temperaturile vor oscila între +7°C și +11°C. Cele mai ridicate valori se vor înregistra pe 26 octombrie, iar cele mai scăzute – în perioada 28-31 octombrie.

Spre comparație, astăzi maximele ajung la +16°C, iar minimele la +13°C.

În sudul țării, la Cahul, temperaturile vor varia între +14°C și +18°C pe parcursul zilei. Cele mai ridicate valori se vor înregistra pe 26 octombrie, iar cele mai scăzute – pe 27 octombrie. Noaptea, temperaturile vor oscila între +8°C și +12°C. Cele mai ridicate valori se vor înregistra pe 26 octombrie, iar cele mai scăzute – în perioada 28-31 octombrie.

Spre comparație, astăzi maximele ajung la +18°C, iar minimele la +9°C.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: