Andrei Mardari / NewsMaker

Membrii Consiliului de Observatori ai Moldovagaz primesc lunar câte 90 de mii de lei

90 de mii de lei este suma lunară cu care sunt remunerați membrii Consiliului de Observatori ai Moldovagaz. O declarație în acest sens a fost făcută de consilierul prezidențial Veaceslav Negruța, care face parte din echipă din 30 noiembrie 2021. 

În cadrul emisiunii Secretele Puterii la Jurnal TV, Veaceslav Negruța a afirmat că a primit primul transfer salarial în luna ianuarie.

„Hai să facem o clarificare, membrii Consiliului de Observatori nu au salariu, pentru că nu sunt angajați a companiei Moldovagaz. Asta se referă la Consiliul de Administrare. Este un remunerariu. Remunerariu de participare în Consiliul de Obseratori”, a precizat Negruța.

Potrivit lui, membrii Consiliului au solicitat informații cum aceste remunerări sunt stabilite. „Am adresat întrebări către Agenția Proprietății Publice (APP), care este acționar. Am primit indici unde să găsim informația necesară. Am solicitat informația necesară de la Moldovagaz, am primit toate deciziile care au fost luate în anii anteriori cu privire la stabilirea acestor remunerări. Având deja toată informația, am făcut demers către APP, către Guvern și către Moldovagaz”, a spus Nagruța.

Având în vedere situația economico-financiară care este la Moldovagaz, Negruța declară că a solicitat revederea mecanismului de stabilire a remunerărilor în sensul reducerilor plăților.

El a mai precizat că face parte din Consiliul de Administrare din data de 30 noiembrie și a avut doar o singură plată.

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Sezonul de încălzire la Bălți începe pe 26 octombrie. Vremea se răcește semnificativ

Sezonul de încălzire în municipiul Bălți va începe luni, 26 octombrie. Primarul Alexandr Petkov a anunțat pe 22 octombrie că a convenit data cu directorul CET-Nord, în contextul răcirii vremii prognozate pentru săptămâna viitoare.

„Astăzi, împreună cu directorul SA «CET-Nord», am convenit ca sezonul de încălzire în Bălți să înceapă pe 26 octombrie”, a scris edilul.

Potrivit prognozei, luni, 26 octombrie, la Bălți sunt așteptate temperaturi între 9 și 16°C și cer noros. Marți, valorile vor varia între 8 și 15°C, iar miercuri și joi minimele vor coborî la 6°C, cu maxime de 14°C. În aceste trei zile, cerul va fi variabil.

La Chișinău, reamintim, primarul Ion Ceban a anunțat încă pe 19 octombrie că școlile, grădinițele, spitalele și instituțiile sociale vor fi conectate la căldură. Totuși, capitala nu a dat, deocamdată, start sezonului de căldură 2026-2027, deși Termoelectrica a anunțat încă pe 15 noiembrie că este pregătită să înceapă furnizarea energiei termice către consumatori.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: