Максим Андреев / NewsMaker

„Anunț de înaltă securitate”. Poliția neagă informația despre „angajați ai MAI care merg din ușă în ușă”

În spațiul public circulă mesaje false despre faptul că mai multe persoane, care se prezintă drept angajați ai instituțiilor de stat, ar merge la casele cetățenilor și ar colecta date personale, iar apoi i-ar jefui. Inspectoratul General al Poliției (IGP) informează că niciun asemenea caz nu a fost înregistrat în țară. 

Mesaje precum cele de mai jos au fost semnalate în data de 19 noiembrie în special în grupurile pentru părinți de pe Viber.

Mesaj fals
Mesaj fals

Inspectoratul General al Poliției a precizat că informațiile distribuite, cel mai probabil, au menirea de a răspândi panică. În realitate, oamenii legii nu au semnalat niciun caz precum cele descrise mai sus.

„În spațiul public circulă un mesaj conform căruia anumite persoane care se prezintă drept angajați ai instituțiilor statului ar umbla pe la casele cetățenilor și ar colecta date personale, ulterior jefuindu-i. Precizăm că în țară nu a fost înregistrat nici un caz de acest gen, iar poliția nu a fost sesizată de nici un cetățean care ar fi fost vizitat de o asemenea persoană. Calificăm aceste mesaje drept menite să provoace panică în rândul cetățenilor și solicităm evitarea răspândirii informațiilor eronate”, se arată într-un comunicat al IGP.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

O navă comercială, atacată cu drone la câțiva kilometri de portul Constanța: un marinar a murit, iar alți trei sunt dați dispăruți

O nouă navă comercială, sub pavilionul Insulelor Comore, cu 13 persoane la bord, a fost lovită de drone în Marea Neagră, la aproximativ 25 de kilometri est de Constanța (13 mile marine). Potrivit unui prim bilanț, un marinar a fost ucis, iar alți trei sun dați dispăruți, scrie B1TV.

Centrul Maritim de Coordonare (MRCC) al Autorității Navale Române a fost alertat în jurul orei 10:00. Potrivit informațiilor difuzate de oficialitățile române, nava se scufundă. În zonă au ajuns echipaje de intervenție pentru salvarea celor aflați la bord.

Conform informațiilor publicate de Observator și datelor platformei de monitorizare maritimă VesselFinder, nava „Khoryv” navighează sub pavilionul Insulelor Comore. Vasul are aproximativ 119 metri lungime, a fost construit în anul 1983 și este proiectat pentru transportul de minereuri și produse petroliere.

Nava se aflase pe 21 octombrie în portul Erdemir din Turcia și avea programată sosirea în Portul Sulina pentru vineri, 23 octombrie.

Nu există deocamdată informații confirmate despre încărcătura transportată în momentul incidentului.

Cel puțin șase nave comerciale au fost avariate în ultimele două săptămâni în apropierea țărmurilor României și Bulgariei în incidente legate de agresiunea Rusiei asupra Ucrainei. Pe 22 octombrie, la București a avut loc o ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Țării dedicată acestei vulnerabilități iar subiectul a generat și o rezoluție adoptată tot ieri de Parlamentul European.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: