Andrei Mardari | NewsMaker

Mesaj dur din partea Comisiei Europene: „Moldova trebuie să implementeze toate recomandările Comisiei de la Veneția. Noi vom urmări”

Înaltul Comisar European pentru Justiție Didier Reynders, care efectuează o vizită la Chișinău, a declarat că autoritățile moldovenești trebuie să implementeze toate recomandările Comisiei de la Veneția. Totodată, el a spus că implementarea acestora va fi urmărită de Europa, menționând că importantă nu este viteza, ci calitatea. 

În cadrul unor declarații de presă alături de ministra Justiției de la Chișinău, Didier Reynders a spus că „viitorul Moldovei este în Uniunea Europeană”. „Și acesta este un proces pe baze de merite și respectiv este abordat pas cu pas. Dincolo de aceasta, atunci când Comisia și-a oferit opinia sa pentru Moldova să i se ofere statutul de candidat noi am făcut acest lucru înțelegând că Moldova va întreprinde anumiți pași”, a precizat oficialul.

„Eu doar pot să salut angajamentul dumneavoastră pentru acești pași, după cum și am salutat angajamentul cu privire la supremația legii și adoptarea strategiei de reformare a justiției, cât și planul de acțiuni cu privire la justiție”, a adăugat Înaltul Comisar European pentru Justiție.

Cu privire la sistemul judecătoresc, Didier Reynders a menționat că sprijină procesul de vetting a candidaților.

„Acest lucru este în conformitate cu opinia Comisiei de la Veneția cu privire la Curtea Supremă de Justiție în particular. Eu salut implementarea din partea Moldovei a recomandărilor din partea Comisiei de la Veneția cu privire la reformele date și cu privire la vetting în general. UE este angajată să continue să sprijine Moldova în eforturile de reformare inclusiv pentru un eficient vetting în instituțiile de top din justiție, astfel încât să fie pe deplin în conformitate cu standardele europene”, a precizat Reynders.

În același timp, el a declarat că țara noastră trebuie să implementeze toate recomandările Comisiei de la Veneția, înainte de adoptarea legilor în acest sens.

„Vreau să vă încurajez ca Moldova să implementeze toate recomandările din partea Comisiei de la Veneția. Știu că vor fi mai multe poziții, opinii, care vor fi adoptate de Comisia venețiană săptămână viitoare și noi vom urmări implementarea acestora inclusiv de exemplu cele cu privire la vetting și dezoligarhizare. Recomandările Comisiei de la Veneția trebuie să fie pe deplin implementate înainte de adoptarea respectivei legi. Eu știu că este greu să oferi rezultate cu privire la reforma justiției, dar vreau să zic că principalul este calitatea și nu viteza”, a adăugat oficialul.

„Va fi un an foarte greu și aștept cu nerăbdare să văd care va fi rezultatul acestui proces”, a conchis Înaltul Comisar European pentru Justiție.

La rândul ei, ministra Justiției Veronica Mihailov-Moraru a menționat că „pentru Republica Moldova îmbunătățirea sectorului justiției a fost și rămâne o prioritate majoră și constituie o condiție esențială pentru dezvoltarea unei societatea democratice”.

Ministra a mai spus că a avut ocazia să abordeze cu Înaltul Comisar European pentru Justiție „acțiunile realizate dar și cele setate de către Ministerul Justiției pentru a satisface pe de o parte așteptările legitime ale cetățenilor, cât și cele ale Uniunii Europene care ne-a acordat încrederea în accelerarea parcursului nostru european”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol

Circa 40 de survolări ilegale pe cerul Moldovei, doar în 2026. STRATCOM: „Dacă te supui fricii, Rusia nu se oprește”

De la începutul anului, au fost înregistrate 39 de cazuri legate de survolarea neautorizată a spațiului aerian al Republicii Moldova de către drone, pe fondul invaziei ruse din Ucraina. Asta arată datele prezentate astăzi, 21 septembrie, de Centrul pentru Comunicare Strategică și Combaterea Dezinformării (STRATCOM), aflat în subordinea Președinției. Instituția susține că incidentele sunt urmate de valuri de propagandă menite să mute atenția de la responsabilitatea pentru invazia rusă din Ucraina și să influențeze opinia publică.

Potrivit STRATCOM, în 2022 au fost înregistrate patru incidente de survolare ilegală a spațiului aerian al țării, în 2023 – șase, în 2024 – zece, iar în 2025 – 17. În anul 2026, datele indică 39 de cazuri până în prezent.

STRATCOM

Instituția a menționat într-un comunicat că aceste cazuri sunt urmate de campanii de propagandă menite să mute atenția de la sursa agresiunii.

Valurile concertate de propagandă urmăresc să intimideze populația, să sporească sentimentul de insatisfacție față de acțiunile sau inacțiunile autorităților, să submineze eforturile de consolidare a capacității de apărare, să diminueze sprijinul pentru Ucraina, să inoculeze frica și să influențeze opinia publică în vederea abandonării parcursului european pentru a „recăpăta” o siguranță falsă”, a transmis STRATCOM.

Printre tacticile identificate de instituție se numără inversarea vinei, prin care agresorul ar acuza victima de acțiuni de care este responsabil el însuși, precum și răspândirea în masă a unor mesaje identice, prin metoda „copy-paste”, pe rețele sociale, forumuri și platforme de chat.

Istoria ne arată că, dacă te supui fricii, Rusia nu se oprește, ci își intensifică presiunea și intimidarea. Aceasta ne mai demonstrează că lipsa capacității naționale de apărare este mult mai costisitoare pentru stat, societate, și la nivel individual, de cetățean, atunci când se declanșează agresiunea împotriva sa, decât investițiile constante în propria capacitate de apărare. Investițiile în apărare fie descurajează agresorul, fie oferă mijloace de apărare și, în consecință, o protecție mai bună a infrastructurii naționale”, a subliniat instituția.

Mesajul STATCOM vine după ce, în ultima săptămână, incidentele cu drone care au survolat neautorizat Republica Moldova s-au intensificat. În unele cazuri aparatele de zbor fără pilot s-au prăbușit și au explodat.

Ministerul Apărării a anunțat că, pe 21 septembrie, în jurul orei 00:17, sistemele de supraveghere aeriană au detectat un aparat de zbor „neidentificat”. Obiectul a dispărut de pe radare la ora 00:44 în proximitatea satului Tabani, raionul Briceni, iar echipe de recunoaștere și de geniu ale armatei au plecat în localitate pentru cercetări. Totodată, pe fondul incidentului, spațiul aerian în zona de nord a țării a fost închis pentru 24 de minute.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: