mașini

Mesaje despre amenzi pentru parcare, expediate în numele „Poliției Rutiere”. IGP: sunt false (FOTO)

Cetățenii Republicii Moldova primesc SMS-uri prin care sunt informați despre amenzi pentru parcare neregulamentară. Despre acest lucru a anunțat, pe 17 august, Inspectoratul General al Poliției (IGP), care a atenționat că mesajele sunt false și nu aparțin oamenilor legii.

Cetățenii primesc aceste mesaje false în ultimele zile, a precizat Inspectoratul.

„Mesajele respective nu aparțin Poliției și urmăresc inducerea în eroare a cetățenilor, determinându-i să acceseze linkuri suspecte și, eventual, să furnizeze date personale sau bancare. Un astfel de mesaj poate conține un număr de notificare, referințe la legislația Republicii Moldova și un link care imită o platformă oficială. În context, îndemnăm cetățenii să manifeste maximă prudență și să nu se lase intimidați de mesajele care invocă termene foarte scurte, penalități sau alte consecințe administrative”, au declarat reprezentanții IGP.

Potrivit Inspectoratului, persoanele care au accesat linkul și au introdus datele bancare trebuie să contacteze imediat banca și să solicite blocarea cardului sau luarea măsurilor de securitate necesare.

Potrivit imaginilor publicate de IGP, mesajele primite de cetățeni, din partea „Poliției Rutiere”, au ca titlu „Notificare privind încălcarea codului de circulație”, iar la motivul încălcării este indicat „parcare neregulamentară”.

Poliția Republicii Moldova
Poliția Republicii Moldova

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

colaj NM

Tineri mobilizați pe Telegram pentru proteste violente în Moldova: oamenii legii au deconspirat o grupare care pregătea dezordini în masă

Un grup infracțional suspectat că pregătea acțiuni violente și dezordini în masă în Republica Moldova este investigat de oamenii legii. Inspectoratul General al Poliției (IGP) a anunțat sâmbătă, 24 octombrie, că membrii grupării ar fi încercat să mobilizeze tineri la proteste care ar fi putut degenera în violențe.

Conform datelor preliminare ale anchetei, din octombrie, membrii grupului ar fi acționat coordonat, urmărind obținerea unor beneficii financiare și organizarea unor acțiuni violente, inclusiv distrugerea sau deteriorarea intenționată a bunurilor publice și private.

Pentru a atrage participanți, suspecții ar fi creat profiluri false pe TikTok și Facebook, precum și canale pe Telegram, inclusiv unul cu denumirea „ProtestMD”. Unele dintre acestea ar fi fost gestionate din afara țării. Prin intermediul lor, ar fi fost mobilizați în special tineri din instituțiile de învățământ profesional și superior.

Pe 23 octombrie, ofițerii Inspectoratului Național de Investigații (INI) și ai Serviciului de Informații și Securitate (SIS), împreună cu procurorii PCCOCS și cu sprijinul angajaților BPDS „Fulger”, au efectuat mai multe percheziții în Chișinău, precum și în centrul și nordu țării. Acțiunile au vizat persoane suspectate că ar fi lansat apeluri și ar fi instigat la violență și dezordini în masă.

„În urma acțiunilor desfășurate au fost obținute date care indică implicarea și atragerea tinerilor în activități de instigare, prin metode de manipulare, care ar fi urmărit diminuarea percepției asupra consecințelor acestor acțiuni”, a menționat IGP.

Persoanele suspectate cooperează în prezent cu oamenii legii, iar investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea celorlalte persoane implicate.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: