Telegram/army.md

Militarii moldoveni, antrenați alături de cei americani, la un poligon din Texas. Fotografii

Militarii din cadrul Batalionului cu Destinație Specială ,,Fulger” al Armatei Naționale și militarii Forţelor speciale din Statele Unite ale Americii s-au instruit în cadrul exerciţiului bilateral „Sage Eagle 2023”. Acesta s-a desfășurat în perioada 8-24 septembrie curent, la un poligon din Texas, SUA.

Potrivit Ministerului Apărării, scopul antrenamentelor a fost creșterea nivelului de interoperabilitate, sincronizarea procedurilor operaționale între militarii participanți și dezvoltarea capabilităților pentru executarea misiunilor.

În cadrul exercițiului au avut loc ședințe la cercetarea specială, trageri de luptă, antrenamente la simulatoarele Javelin, acordarea primului ajutor medical în medii complexe, trageri de luptă din aruncătoarele de bombe 60 mm, salturi cu parașuta și alte misiuni ale forțelor speciale”, a precizat ministerul.

„Sage Eagle 2023” a fost organizat în conformitate cu Planul de activitate externă al Ministerului Apărării și Armatei Naționale pentru anul curent.

Telegram/army.md
Telegram/army.md
Telegram/army.md
Telegram/army.md

Precizăm că, în perioada 11-22 septembrie, în Moldova s-a desfășurat exercițiul militar „Scutul de Foc/Rapid Tident 2023”. În cadrul exercițiului, au participat militari moldoveni, americani și români.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Telegram/Poliția Națională

Fragmente de dronă de tip „Gheran-2”, găsită în raionul Cahul. Precizările poliției

O dronă de tip „Gheran-2” a fost depistatămiercuri, 5 august, în extravilanul satului Văleni, raionul Cahul. Fragmentele aparatului de zbor fără pilot au fost găsite de autorități și ridicate pentru investigații.

Potrivit Inspectoratului General de Poliție, în urma examinării preliminare a fragmentelor recuperate, a caracteristicilor constructive, a materialelor utilizate la fabricare, precum și a marcajelor identificate, specialiștii au stabilit că este vorba despre o dronă de tip „Gheran-2”.

Toate fragmentele și obiectele relevante au fost documentate și urmează să fie supuse expertizelor necesare. Investigațiile sunt desfășurate de specialiștii Secției tehnico-explozive a Poliției, care urmează să stabilească toate circumstanțele cazului.

Telegram/Poliția Națională
Telegram/Poliția Națională
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: