justice.gov.md

Ministerul Justiției a selectat un membru în Colegiul disciplinar al judecătorilor din partea societății civile

Ministerul Justiției a selectat un membru în Colegiul disciplinar al judecătorilor din partea societății civile. Este vorba de Alexandru Postica, care a acumulat 8,59 de puncte. Ceilalți patru candidați care au fost la proba interviului – Ruslan Berzoi, Olesea Cebotari, Sergiu Beșliu și Mihaela Prepelița, nu au întrunit numărul necesar de puncte pentru a fi promovați în această funcție, iar Ianuș Erhan s-a retras din concurs.

Astfel, Ministerul Justiției urmează să anunțe desfășurarea unui nou concurs pentru selectarea unui membru în Colegiul disciplinar al judecătorilor din partea societății civile.

În prezent, Alexandru Postica este consilier pe dezvoltare strategică în cadrul Asociației Promo-LEX. Acesta are experiență de litigare în fața instanțelor naționale și internaționale, reprezentare a reclamanților în fața CtEDO, planificare, coordonare, monitorizare și evaluare a activităților privind drepturile omului, precum și abilități de gestionare a proiectelor.

Concursul pentru selectarea a doi candidați la funcția de membru titular și patru candidați la funcția de membru supleant în Colegiul disciplinar al judecătorilor a fost anunțat anul trecut, în luna octombrie.

Conform Legii cu privire la răspunderea disciplinară a judecătorilor, Colegiul disciplinar este format din cinci judecători şi patru persoane din societatea civilă. Mandatul membrului Colegiului disciplinare este de șase ani.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Radio Free Europe

Compromis în UE privind sancțiunile împotriva Rusiei: miliardarii Usmanov și Fridman, scoși de pe listă

Reprezentanții permanenți ai statelor membre ale Uniunii Europene au convenit marți, 22 septembrie, să nu prelungească sancțiunile impuse omului de afaceri ruso-uzbec Alisher Usmanov și omului de afaceri ruso-israelian Mihail Fridman în contextul invaziei ruse în Ucraina. Potrivit Reuters, care citează surse diplomatice, decizia face parte dintr-un compromis prin care sancțiunile UE împotriva a aproape 3 000 de alte persoane și companii ruse vor fi prelungite pentru următorii trei ani. Măsurile restrictive erau prelungite anterior pentru perioade de șase sau 12 luni.

Reprezentantul permanent al Irlandei, țară care deține președinția rotativă a Consiliului UE, a confirmat pentru DW că sancțiunile vor fi prelungite până la 22 septembrie 2029. Potrivit acestuia, extinderea perioadei de aplicare a măsurilor restrictive contribuie la stabilitatea și predictibilitatea regimului de sancțiuni al UE.

Ucraina critică decizia

Între timp, ministrul ucrainean de Externe, Andrei Sibiga, a criticat decizia Bruxellesului de a-i elimina pe Usmanov și Fridman de pe lista sancțiunilor.

Decizia de a-i exclude pe Usmanov și Fridman de pe lista sancțiunilor este rușinoasă și nejustificată. La Moscova sărbătoresc, pentru că au obținut ceea ce urmăreau: sentimentul de impunitate, umilirea Uniunii Europene și divizarea europenilor”, a declarat Sibiga.

Șeful diplomației ucrainene le-a cerut tuturor statelor membre ale UE să anunțe fără întârziere că vor impune sancțiuni la nivel național împotriva celor doi oameni de afaceri.

Cu o zi înainte, Sibiga a declarat că Usmanov și Fridman au fost incluși pe lista sancțiunilor „din cauza apartenenței lor la regimul agresiv rus, care duce un război de cucerire împotriva Ucrainei”. El a cerut, de asemenea, înăsprirea sancțiunilor, extinderea listelor cu persoane vizate și prelungirea măsurilor restrictive pentru perioade de până la 12 luni, în loc de șase.

Divergențe între statele UE

Pe 14 septembrie, reprezentanții permanenți ai statelor UE nu au reușit să ajungă la un acord privind prelungirea cu șase luni a sancțiunilor împotriva Rusiei și au decis să mențină temporar regimul existent, în timp ce continuau consultările.

Surse de la Bruxelles au declarat pentru DW, sub protecția anonimatului, că una dintre principalele dispute a fost legată de solicitarea Slovaciei de a-i exclude pe Alisher Usmanov și Mihail Fridman de pe lista sancțiunilor. Franța a blocat, la rândul său, prelungirea regimului de sancțiuni, cerând eliminarea lui Usmanov de pe listă.

Potrivit Reuters, care a citat pe 21 septembrie surse diplomatice, și Luxemburgul a susținut eliminarea lui Fridman de pe lista sancțiunilor.

Franța și-a justificat poziția privind Usmanov prin existența unei „chestiuni specifice de securitate națională” și prin dorința de a răspunde solicitărilor venite din partea unor „parteneri internaționali” care cer eliminarea omului de afaceri de pe lista sancțiunilor.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: