Ministerul Sănătății: Plasma persoanelor tratate de infecția COVID-19 poate fi un medicament eficient în tratamentul pacienților în stare gravă și extrem de gravă

Plasma persoanelor tratate de infecția COVID-19 poate fi un medicament eficient în tratamentul pacienților în stare gravă și extrem de gravă. Despre acest lucru informează Ministerul Sănătății, care a publicat un interviu cu directorul Centrului Național de Transfuzie a Sângelui, Svetlana Cebotari.

Aceasta a explicat că „plasma persoanelor vindecate, fiind bogată în astfel de anticorpi, vine ca un medicament pentru pacienții gravi și extremi de gravi. Tratamentele medicamentoase, plus plasma bogată în anticorpi, reușește să neutralizeze procesul de replicare a virusului în organism și să-l distrugă. Astfel, se stabilește o însănătoșire mai grabnică”.

De asemenea, Svetlana Cebotari a declarat că „o singură donare de plasmă de la o persoană, în jur de 600 ml, se separă în trei doze a câte 200 ml și, respectiv, se oferă pentru trei pacienți. Tratamentul presupune administrarea unei doze pe zi. Pentru fiecare pacient se administrează până la cinci doze”.

Potrivit acestei, o persoană tratată de COVID-19 poate dona plasmă după 14 zile din momentul dispariției ultimului simptom al bolii sau însănătoșirea completă.

Mai mult, donatorii trebuie să întrunească anumite condiții, cum ar fi: persoane de gen masculin; dovada că a suportat infecția COVID-19 – test pozitiv (prezent virus COVID-19) la debutul bolii, însănătoșire completă și test negativ (lipsă virus COVID-19) la finele tratamentului; lipsa altor boli cronice (diabet zaharat, boli cardiovasculare și pulmonare, boli a ficatului și rinichilor).

Svetlana Cebotari a explicat că „transfuzia de plasmă, rareori poate dezvolta o reacție adversă posttransfuzională. Pentru a reduce la pacient acest risc, plasma pentru transfuzie este de obicei colectată de la o persoană care nu a avut niciodată sarcină”.

Precizăm că această terapie se practică deja experimental în SUA, China, Italia, Germania și alte țări afectate de pandemie. Metoda de tratament a fost reglementată în țara noastră la 13 aprilie 2020.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol

Cetățenii vor putea afla dacă datele lor personale au fost accesate în urma atacului cibernetic. Când va fi disponibilă opțiunea

Cetățenii Republicii Moldova vor putea afla ce date personale le-au fost accesate neautorizat în urma atacului cibernetic asupra sistemelor guvernamentale din octombrie 2026. Agenția de Guvernare Electronică (AGE) pregătește o funcționalitate care va permite verificarea acestor informații direct în aplicația EVO sau prin depunerea unei petiții.

Potrivit unui comunicat al AGE, noua opțiune va fi disponibilă în aplicația EVO și în cabinetul personal de pe portalul evo.gov.md. Pentru a verifica informațiile, utilizatorii vor trebui să se autentifice cu semnătura electronică. Astfel, fiecare persoană va putea afla dacă datele sale au fost accesate fără autorizație și, după caz, ce informații au fost vizate.

Funcționalitatea va permite consultarea individuală a informațiilor, într-un mediu securizat, fără ca cetățenii să fie nevoiți să depună o solicitare separată.

Persoanele care nu utilizează aplicația EVO vor putea solicita informațiile direct de la AGE, prin depunerea unei petiții. Aceasta poate fi transmisă online, prin platforma edemocratie.gov.md sau la adresa de e-mail [email protected], cu semnătură electronică. De asemenea, petițiile pot fi expediate prin poștă sau depuse personal la sediul instituției, cu semnătură olografă.

AGE a anunțat că noua funcționalitate din EVO ar urma să fie disponibilă începând cu 27 noiembrie. Petițiile depuse de cetățeni vor fi examinate în termenele prevăzute de lege, iar răspunsurile vor include informațiile validate la momentul comunicării. Acestea vor putea fi completate ulterior, pe măsură ce verificările vor fi finalizate.

În paralel, AGE, Agenția pentru Securitate Cibernetică și Serviciul Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică continuă verificarea și consolidarea informațiilor privind datele extrase neautorizat.

Amintim că în urma atacului cibernetic din octombrie asupra sistemelor publice au fost accesate datele personale ale circa 450 000 de cetățeni, față de 750 000, cât se estima inițial. Printre informațiile vizate se numără date de identificare, informații despre familie, sănătate, prestații sociale, venituri și bunuri.

Autoritățile dau asigurări că atacatorii nu au obținut acces la conturile bancare ale cetățenilor, însă au avertizat că informațiile extrase ar putea fi combinate și folosite în tentative de înșelăciune.

Pe 30 octombrie, Procuratura Generală a precizat pentru NM că pe caz a fost pornită o urmărire penală, în baza bănuielii rezonabile de încălcare a inviolabilității vieții private și divulgare a datelor urmăririi penale.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: