echipa.md

Ministerul Sănătății: „Toate instituțiile medicale sunt aprovizionate cu echipamente de protecție, consumabile și medicamente”

Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS) vine cu un șir de precizări, în contextul în care Avocatul Poporului a informat că mai mulți medici ar intenționa să plece din sistem din cauza că nu ar avea echipament de protecție în contextul epidemiei de COVID-19. 

În acest sens, MSMPS a informat că „instituțiile medicale, în mod special, cele implicate în combaterea virusului COVID-19, dispun de echipamentul tehnico-material necesar pentru protecția personalului medical. La fel, conform protocoalelor Organizației Mondiale a Sănătății, medicii sunt instruiți în continu privind managementul cazurilor confirmate cu COVID-19”.

Aceeași sursă menționează că „pentru a afla dacă într-adevăr există o astfel de problemă, am solicitat detalii avocatului poporului ca să putem interveni imediat, dacă este cazul. Ni s-a spus că informația a fost obținută de la persoane anonime și s-au indicat două unități spitalicești, care în realitate dispun de echipamentul necesar și conducea acestora nu au venit până la această etapă cu solicitări de suplimentare cu echipamente și medicamente”.

Mai mult, MSMPS a comunicat că începând cu 25 februarie, instituțiile medicale raportează săptămânal ministerului despre asigurarea cu echipamente de protecție și medicamente, iar în urma analizei rapoartelor, toate instituțiile medicale sunt aprovizionate cu echipamente de protecție, consumabile și medicamente.

Totodată, „în vederea elucidării informațiilor prezentate de către Avocatul Poporului, ministerul Sănătății a solicitat suplimentar verificarea în comun a datelor prezentate, astfel încât, societatea să fie informată corect și cu date verificate”.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

screenshot

Conflict într-o piață din Strășeni: un bărbat ar fi amenințat o femeie cu un pistol cu gaz. A fost reținut

Un bărbat ar fi amenințat o femeie într-o piață din orașul Strășeni cu un pistol cu gaz. Incidentul a avut loc pe 2 august, iar bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore. Informațiile au fost comunicate de Inspectoratul General al Poliției.

Serviciile de urgență au fost alertate în jurul orei 11:00.

Ajunși la fața locului, polițiștii au stabilit că incidentul s-a produs în timpul unui conflict între un bărbat de 52 de ani și o femeie de 70 de ani, bărbatul îndreptând spre femeie un obiect asemănător unui pistol. În cadrul documentării cazului, de la bărbat a fost ridicat un pistol cu gaz. Totodată, verificările au stabilit că acesta nu figurează în evidențele autorităților în calitate de posesor legal de arme.

Pe acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru huliganism, iar bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: