Facebook/Marcel Spatari

Ministrul Muncii a publicat o listă de idei, menite să sprijine familiile cu copii

Ministrul Muncii și Protecției Sociale Marcel Spatari a publicat lista cu acțiuni pe care și le propune în contextul protecției copilului și sprijinul familiilor cu copii. De asemenea, oficialul a publicat mai multe idei menite să îi ajute pe părinți (atât mame, cât și tați) să revină la muncă mai devreme de 3 ani, dacă își doresc.

Marcel Spatari a menționat că a discutat cu mai mulți părinți despre subiectul îngrijirii copiilor și a analizat mesajele acestora.

„Ca să fiu și mai transparent, am hotărât să mă împărtășesc cu notițele mele pe subiectul protecției copiilor și sprijinului pentru copii. Vă asigur că le-am scris eu personal și nu consilierii pe imagine.  Așa cum vedeți, avem foarte mult de lucru”, a menționat ministrul Muncii și Protecției Sociale.

Printre acțiunile menite să crească gradul de protecție a copiilor și sprijinul familiilor cu copii se numără:

– majorarea indemnizației pentru persoanele neasigurate;

– păstrarea fără schimbări a concediului de îngrijire a copilului;

– majorarea indemnizației unice la naștere (a crescut până la 10 068 lei pentru 2022)

– de redus impozitele pentru familiile cu 3 și mai mulți copii (s-a majorat scutirea personală)

În ceea ce privește măsurile menite să ajute părinții care își doresc să revină mai devreme de 3 ani la muncă, în cazul în care își doresc acest lucru, ministrul Muncii ia în considerare:

– definitivarea Strategiei pentru Protecția Copilului (agrearea documentului final)

– reglementarea serviciului bonelor

– revizuirea standardelor creșelor

– subvenționarea creșelor private

– desfășurarea consultărilor și continuarea comunicării pe acest subiect

Amintim că Marcel Spatari a atras un val de critici în urma declarației sale din 29 noiembrie, când a remarcat că Moldova deține recordul la cele mai lungi concedii de îngrijire a copilului. Asta cu toate că oficialul a subliniat că autoritățile nu intenționează să reducă durata concediului de îngrijire a copilului. Ce cred chișinăuienii despre acest subiect aflați din reportajul  «Три года декрета — много или мало» («3 ani de concediu pentru îngrijirea copilului — e mult sau puțin»).

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Acord SUA-Danemarca privind Groenlanda. Trump anunță consolidarea prezenței militare americane pe insulă

Statele Unite ale Americii au ajuns la un acord cu Danemarca și Groenlanda care le-ar oferi Washingtonului „control permanent” asupra securității insulei. Anunțul a fost făcut de președintele american Donald Trump pe rețeaua sa de socializare Truth Social.

Potrivit lui Trump, SUA vor avea „pentru totdeauna” dreptul de a „face în Groenlanda tot ceea ce este necesar” pentru a asigura securitatea insulei și a SUA.

Președintele american a mai afirmat că niciun „adversar” al SUA nu va putea avea în Groenlanda baze militare, trupe sau investiții fără „acordul direct, în scris” al Washingtonului. Trump a anunțat totodată că Statele Unite ale Americii vor începe „imediat” să-și consolideze prezența militară pe insulă, transmite The Moscow Times.

Prim-ministra daneză Mette Frederiksen a comunicat că acordul dintre SUA, Danemarca și Groenlanda privind consolidarea securității în Arctica și Atlanticul de Nord urmează să fie semnat săptămâna viitoare. Documentul va intra în vigoare după ce va trece prin procedurile necesare în parlamentele naționale.

Frederiksen a calificat acordul drept „foarte benefic pentru NATO și Europa”. Ea a precizat că documentul recunoaște suveranitatea și integritatea teritorială a Danemarcei, precum și dreptul groenlandezilor la autodeterminare.

Premierul Groenlandei, Jens-Frederik Nielsen, a declarat, la rândul său, că acordul ține cont de interesele insulei și de rolul acesteia în cooperarea internațională. „Este în beneficiul tuturor”, a spus el.

Un oficial american a declarat pentru Fox News că acordul va rămâne în vigoare chiar și în cazul în care Groenlanda își va dobândi independența.

Groenlanda are aproximativ 56 000 de locuitori și este un teritoriu autonom în cadrul Danemarcei. Donald Trump a susținut în repetate rânduri că Statele Unite trebuie să preia controlul asupra insulei, invocând interese de securitate națională și amenințarea reprezentată de Rusia și China. Anterior, el a propus ca Danemarca să vândă Groenlanda și nu a exclus posibilitatea folosirii forței în cazul unui refuz.

Groenlanda ar urma să fie integrată într-o rețea de stații radar și baze militare care include obiective din Alaska și Canada, declara în primăvară generalul Gregory Guillot, comandantul Comandamentului Nord al Forțelor Armate ale SUA. Potrivit acestuia, Washingtonul intenționează să aibă pe insulă și un port de mare adâncime, precum și o bază pentru antrenarea forțelor speciale.

În perioada de vârf a Războiului Rece, SUA aveau peste 10 000 de militari staționați în Groenlanda, insula fiind atunci un punct important pentru monitorizarea rachetelor sovietice.

În prezent, în Groenlanda se află instalații ale Forțelor Spațiale ale SUA și sisteme radar de mare putere, precum și aproximativ 100 de militari americani care deservesc sistemele de avertizare timpurie și de apărare antirachetă.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: