Libertatea.ro

Ministrul Muncii din România a demisionat după investigația jurnalistică privind „azilele groazei”

Ministrul Muncii din România, Marius Budăi (PSD), a demisionat pe 13 iulie din funcție ca urmare a scandalului azilelor de bătrâni din Ilfov, informează G4media. Acum câteva zile, a demisionat și șeful Inspectoratului de Poliție Ilfov. De asemenea, au avut loc trei demiteri. Se întâmplă după scandalul izbucnit în jurul subiectului „azilelor groazei” – centre în care erau ținuți în condiții inumane bătrâni și persoane cu necesități speciale.

Premierul României Marcel Ciolacu a anunțat la începutul ședinței de Guvern de joi că ministrul Marius Budăi își va da demisia, în scandalul azilelor de bătrâni: „Am văzut dezvăluiri ale presei, care denotă că nu mai există nici un gram de empatie, de compasiune. Așa ceva se va sfârși, oricât de multe și de dure schimbări va trebui să facem. Am avut azi dimineață o discuție cu domnul ministru al Muncii, Marius Budăi, care m-a anunțat despre decizia de a-și da demisia la finalul acestei ședințe. Este un gest de onoare, pentru care îi mulțumesc și sunt convins că aceasta este reacția firească a unui decident politic, este reacţia firească în orice democraţie consolidată a Europei”.

Marius Budăi este acuzat că nu a făcut nimic în privința abuzurilor la care erau supuși bătrânii în azilele din Ilfov, deși Ministerul Muncii fusese sesizat în acest sens.

Este a doua demisie după informațiile dezvăluite de presa română. Potrivit jurnaliștilor de peste Prut, au avut loc și demiteri: preşedintele și vicepreședintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi și directorul general al Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS)

***

Peste 100 de bătrâni au fost chinuiți și umiliți în azilele groazei chiar de către cei care trebuia să aibă grijă de ei. Aceștia erau înfometați, bătuți, ținuți în propriile fecale și lipsiți de îngrijiri medicale și chiar de igienă minimă.

După ce au fost scoase la iveală infracțiunile care se comiteau în acele cămine, instituțiile de ocrotire a copiilor, bătrânilor și persoanelor cu dizabilități au fost controlate. S-au găsit nereguli în 9 astfel de centre.

Scandalul a ajuns și la Bruxelles. Europarlamentarul român Vlad Botoș a expediat o scrisoare în acest sens către Didier Reynders, comisar european cu atribuții privind justiția, și Vera Jurova, vicepreședinta Comisiei Europene pentru valori europene și transparență.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Guvernul Republicii Moldova/imagine simbol

Cine va urca pe scena din PMAN pe 27 august, de Ziua Independenței: lista artiștilor

Pe 27 august, când Republica Moldova va marca 35 de ani de la proclamarea independenței, în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN) din Chișinău va avea loc un concert, la care vor evolua mai mulți artiști autohtoni.

Concertul dedicat Zilei Independenței va începe la ora 18:00. Astfel, pe scena din PMAN vor evolua:

  • Satoshi
  • Alternosfera
  • Lupii lui Calancea
  • Magnat & Feoctist
  • Zdob și Zdub
  • Vali Boghean
  • Vasile Advahov și cei doi fii Lucian și Daniel;
  • Aliona Moon
  • DARA
  • Cristofor Aldea-Teodorovici
  • Cristina Scarlat
  • Akord
  • Tania Turtureanu
  • Cătălin Josan
  • Catharsis
  • Natalia Barbu
  • Pasha Parfeni
  • Anatol Mîrzenco
  • Nelly Ciobanu
  • Gheorghe Țopa
  • Orchestra „Fluieraș”
  • Lana Carauș
  • Adriana Babin
  • Ileana
  • Trupa de dans Raush
  • Sergiu Garabajii
  • Marina Dobrescu
  • Ansamblul „Joc”

Înainte de concert, începând cu ora 16:30, în PMAN va avea loc o paradă militară, la care vor participa peste 2 000 de militari și reprezentanți ai structurilor participante. Totodată, vor fi prezentate peste 100 de unități de tehnică militară și specială aflate în dotarea Armatei Naționale și a Ministerului Afacerilor Interne.

Menționăm că, cu ocazia Zilei Independenței, în a doua parte a zilei de 27 august, la Chișinău vor ajunge președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, și președintele României, Nicușor Dan. Cei doi, împreună cu Maia Sandu, vor participa la parada militară din PMAN.

După ora 21:00, Maia Sandu, Vladimir Zelenski și Nicușor Dan vor merge în Piața Marii Adunări Naționale, unde se vor adresa cetățenilor.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: