poliția
poliția.md

Minora din Anenii Noi a fost găsită vie și nevătămată. Anterior anunțase că a fost sechestrată

Minora de 13 ani, căutată de familie și oamenii legii, a fost găsită vie și nevătămată în municipiul Chișinău. Potrivit polițiștilor, există presupunerea că aceasta ar fi înscenat situația de răpire și a abandonat benevol domiciliul. Tânăra urmează a fi audiată de polițiști pentru a stabili toate circumstanțele.

În adresa mamei minorei a parvenit un apel de la fiica ei, care, disperată a declarat că a fost sechestrată și este supusă agresiunilor cu caracter sexual, iar în convorbire cu o persoană cunoscută a relatat că este ținută într-o încăpere auxiliară, fapt pentru care a fost pornită o cauză penală.

Reieșind din situația de risc sporit constatată, au fost dispuse un șir de acțiuni de urmărire penală și de investigații speciale, în rezultatul cărora minora a fost localizată într-o localitate din raionul Ialoveni.

În timpul deplasării forțelor de ordine spre locația stabilită, au parvenit noi informații operative, precum că minora s-a deplasat în municipiul Chișinău, fiind însoțită de persoane de aceeași vârstă. Astfel, deja apăruse unele presupuneri că minora înscenează situația de răpire și că a abandonat benevol domiciliul.

În urma acțiunilor întreprinse de polițiști minora a fost găsită în mun. Chișinău, ulterior a fost însoțită pentru a i se acorda asistența necesară.

Minora urmează a fi audiată de polițiști pentru a stabili dacă nu a fost abuzată și motivul abandonării domiciliului.

Amintim că, în data de 13 februarie, polițiștii au anunțat că sunt în căutarea unei minore de 13 ani din satul Roșcani, raionul Anenii Noi. Potrivit oamenilor legii, tânăra ar fi plecat la magazin ieri, 12 februarie, și nu a mai revenit acasă. Imediat a fost declanșat planul special de căutare a copilului, fiind mobilizate mai multe forțe din cadrul subdiviziunilor Ministerului Afacerilor Interne.

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

(VIDEO) Transnistria face „spectacol”/ Moldovenii pregătesc tizic/ Apă de la robinet cu viermi?

Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!
— Ce înseamnă pregătirea pentru „72 de ore de criză”?
— Tofan se va întâlni cu premierul României în următoarele zile
— Moldova negociază cu Ucraina posibile livrări de gaze
— Transnistria, cu statut special sau inclusă în regiunile Nord, Centru și Sud?
— Apă cu larve și impurități la robinetele din Roșcani?
— În lumea ceaiului chinezesc: de la arome la sortimente de colecție
— Ce se va întâmpla cu prețurile la medicamente? Răspunsul Ministerului Sănătății
— Compensații la energie: sumele și condițiile, anunțate săptămâna viitoare
— Asistentul lui Putin: Rusia, pregătită să reia negocierile trilaterale în noiembrie
— Nistrul își revine treptat după precipitații
— Berlinschii îi cere lui Chiriac să plece. Cum îi răspunde deputatul PAS?
— Apă cu larve și impurități la robinetele din Roșcani?
— Importurile de cărbune au scăzut cu 19%. Explicația lui Junghietu
— Chiveri, despre autorizația de mediu pentru uzina metalurgică de la Rîbnița
— Lemne, pături groase și economii. Cum se pregătesc oamenii de iarnă?
Nu uitați să apăsați pe clopoțel pentru a nu rata noile ediții: zilnic, la 15:00 și 19:00, de luni până vineri.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: