nato.int

Mircea Geoană demisionează din funcția de secretar general adjunct al NATO pentru a candida la funcția de președinte al României

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană demisionează din funcție începând cu săptămâna viitoare. Informația a fost confirmată de Geoană pe 3 septembrie, pe rețelele de socializare. Potrivit presei de peste Prut, această decizie este luată legătură cu dorința sa de a candida pentru Președinția României.

Mandatul său se va încheia oficial pe 10 septembrie. Astăzi, 3 septembrie, Geoană a scris pe pagina sa de Facebook că a fost onoarea vieții sale să fie în conducerea NATO.

„Îi mulțumesc Secretarului General Stoltenberg pentru încredere și prietenie. Împreună, în ultimii 5 ani, am traversat multe momente dificile, dar am împărtășit și nenumărate realizări, alături de echipa noastră remarcabilă. Pe măsură ce trec la un nou capitol, privesc cu mândrie la timpul memorabil petrecut în slujba celei mai importante Alianțe din istorie”, afirmă Geoană.
Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, a acceptat demisia lui Mircea Geoană, mulțumindu-i pentru contribuția sa la Cartierul General al alianței, se arată într-un comunicat al NATO. 

„De aproape cinci ani, Mircea a slujit NATO cu dedicare. Implicarea sa în domeniul tehnologiilor și provocărilor emergente de securitate a fost crucială pentru promovarea inovației în Alianță. Este un adept autentic al cooperării transatlantice, iar cooperarea sa cu partenerii NATO a adus beneficii considerabile alianței. Îi doresc mult succes în viitor”, a declrataStoltenberg.

Geoană a fost primul român care a deținut această funcție, dar și primul secretar general adjunct dintr-o țară aderată la NATO după Războiul Rece.

Interimatul funcției de secretar general adjunct va fi asigurat de Boris Ruge, secretar general adjunct pentru afaceri politice și politică de securitate, până la numirea unui nou titular.

Referitor la candidatura sa la prezidențiale, Mircea Geoană a declarat pe 25 august, la Digi 24, că la nivel personal decizia sa este deja luată, dar va mai aștepta câteva zile pentru a face anunțul. „Voi anunța decizia în momentul în care voi încheia mandatul la NATO”, a subliniat acesta.

În vârstă de 66 de ani, Mircea Geoană ocupă din octombrie 2019 funcția de secretar general adjunct al NATO. Anterior, a fost președintele Partidului Social Democrat (PSD) între 2005 și 2010 și candidat la președinția României în 2009, când a pierdut în fața lui Traian Băsescu.

Actuala conducere a NATO își va încheia mandatul la sfârșitul lunii septembrie. De la 1 octombrie 2024, funcția de secretar general al NATO va fi ocupată de olandezul Mark Rutte.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Poliția Republicii Moldova

Accident mortal în Chișinău: un pieton, lovit de un autobuz de pe ruta nr. 37. Ce spun poliția și „Parcul Urban de Autobuze”

Un bărbat de aproximativ 40 de ani a decedat după ce a fost lovit de un autobuz de pe ruta suburbană nr. 37. Tragedia s-a produs în seara zilei de 5 noiembrie, pe strada Calea Orheiului din capitală, pe traseul Chișinău-Stăuceni.

Conform Inspectoratului General al Poliției, accidentul a avut loc în jurul orei 19:35. „Preliminar, oamenii legii au stabilit că, în circumstanțe care urmează a fi stabilite, un autobuz de rută, condus de un bărbat de 61 de ani, a tamponat un pieton de aproximativ 40 de ani. În urma traumatismelor suferite, pietonul a decedat la fața locului”, a comunicat Inspectoratul.

Instituția a adăugat că polițiștii întreprind acțiuni procesual-penale pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului.

Întreprinderea municipală „Parcul Urban de Autobuze” a precizat că accidentul s-a produs pe traseul Chișinău-Stăuceni și a implicat autobuzul de pe ruta suburbană nr. 37.

„Accidentul s-a soldat cu decesul unui pieton, care ar fi traversat strada neregulamentar. A fost deschisă o anchetă, iar pe marginea acestui caz urmează să se pronunțe organele competente. Î. M „Parcul Urban de Autobuze” transmite sincere condoleanțe familiei”, a comunicat întreprinderea.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: