Tudor Mardei | NewsMaker

Mită pentru nota 10 la BAC? Ministrul Educației, după perchezițiile CNA: „Unde s-au comis abateri, certificatele vor fi anulate”

Centrul Național Anticorupție (CNA) desfășoară percheziții într-un dosar ce vizează obținerea frauduloasă a certificatelor internaționale Certiport. În cauză sunt investigate presupuse fapte de corupție comise în procesul de organizare și desfășurare a acestor examene.

Potrivit CNA, în perioada martie–aprilie 2026, un profesor din cadrul unei entități autorizate să organizeze examene Certiport, împreună cu alte persoane, ar fi pretins și primit bani de la elevi și studenți pentru a le garanta promovarea examenelor și obținerea certificatelor necesare echivalării examenului de bacalaureat la informatică. Sumele achitate ar fi variat între 3.500 și 12.000 de lei.

Potrivit CNA, în total au fost identificați 15 elevi și studenți care ar fi beneficiat de schema infracțională investigată. Potrivit probelor administrate, aceștia ar fi obținut certificatele internaționale prin eludarea procedurilor legale de certificare, iar ulterior le-ar fi prezentat autorităților competente pentru a beneficia de acordarea notei „10” din oficiu la examenul de bacalaureat la disciplina informatică.

În baza probelor acumulate, organul de urmărire penală examinează acțiunile persoanelor vizate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de luare de mită și dare de mită în proporții ce depășesc 100 de unități convenționale, adică 50 mii lei. Potrivit CNA, la această etapă, sunt desfășurate percheziții și alte acțiuni procesual-penale în vederea administrării probatoriului, stabilirii tuturor circumstanțelor cauzei, identificării tuturor persoanelor implicate și atragerii acestora la răspundere conform legii.

Ministrul Educației, Dan Perciun, a salutat intervenția CNA și a declarat că centrele care organizează astfel de examene trebuie sancționate, dacă nu au respectat regulile de certificare.

„Este foarte bine că CNA intervine prompt și îi sancționează pe cei care se fac responsabili. Aceste centre în mod normal sunt certificate internațional. Dacă nu au respectat regulile stabilite în desfășurarea acestui examen, bineînțeles că trebuie să fie sancționate. Acolo unde s-au comis abateri în eliberare, certificatele urmează să fie anulate și atunci vom avea și o decizie legată de echivalarea notei”, a declarat Perciun.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Ambasadoarea UE la Chișinău joacă în „Fiica vinificatorului”: „Sper că filmul va ajuta la promovarea Moldovei” (VIDEO)

Ambasadoarea Uniunii Europene în Republica Moldova, Iwona Piorko, va apărea în lungmetrajul „Fiica viticultorului”, o producție moldo-poloneză. Diplomata a anunțat despre participarea sa la film pe 18 octombrie, într-o postare pe Facebook.

„Există o „primă dată” pentru orice — iar pentru mine, acesta a fost debutul meu într-un film! „Fiica vinificatorului” este o poveste care celebrează acest pământ, oamenii săi și tradițiile sale viticole. Am fost bucuroasă să fac parte din distribuție, sperând că filmul va ajuta la promovarea Moldovei și o va face și mai cunoscută și apreciată în întreaga Uniune Europeană și nu numai. Noroc și urmăriți noutățile legate de această producție”, a scris Iwona Piorko, fără să dezvăluie ce rol joacă în producția cinematografică.

În imaginile publicate pe Facebook, Iwona Piorko apare sosind cu un automobil pe care este arborat drapelul UE la o vinărie din Republica Moldova. Ambasadoarea este originară din Polonia.

Filmările pentru „Fiica vinificatorului” au început la sfârșitul lunii septembrie și se desfășoară atât în Republica Moldova, cât și în Polonia. Proiectul este o coproducție moldo-poloneză, care beneficiază de sprijin financiar din partea Centrului Național al Cinematografiei din Republica Moldova.

Filmul este produs de compania Realitatea Film din Chișinău, în colaborare cu parteneri polonezi. Regia este semnată de cineastul polonez Michal Szczesniak, iar scenariul, de scriitorul moldovean Mihai Mănescu.

Pelicula urmărește povestea unei femei care și-a construit o carieră de succes în Europa de Vest, dar care este nevoită să revină în Republica Moldova după moartea subită a tatălui său. Odată ajunsă acasă, aceasta descoperă că podgoria familiei este amenințată de o schemă de corupție în care sunt implicate interese străine influente și rețele locale. Protagonista trebuie să aleagă între viața confortabilă pe care și-a construit-o în străinătate și lupta pentru salvarea moștenirii familiei și a pământului natal.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: