gazetadechisinau.md

Mită de €350 mii. Ex-deputatul Nichiforciuc a fost pus sub învinuire

Procuratura Anticorupție anunță că pe 18 iulie curent, procurorii anticorupție i-au înaintat învinuirea unui fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova, fiind acuzat de săvârșirea infracțiunii de corupere activă. Potrivit surselor NM, este vorba despre Eugeniu Nichiforciuc. 

Procuratura spune că s-a constatat că fostul deputat, în perioada lunilor mai–iulie a anului 2016, în timp ce se afla în incinta sălii de ședință a Parlamentului Republicii Moldova, din numele Partidului Democrat a promis unei deputate din Parlamentul Republicii Moldova, valută străină în sumă de la 350 000 euro, ceea ce constituie echivalentul sumei de 7 777 650 lei.

Banii promiși, potrivit Procuraturii, au fost pentru ca deputata să părăsească Fracțiunea Partidului Comuniștilor din Republica Moldova din Parlament și în calitatea sa de deputat să voteze proiectele de lege înaintate de Partidul Democrat.

Reprezentanții Procuraturii Anticorupție mai precizează că acțiunile de urmărire penală pe acest caz sunt în curs de desfășurare.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Poliția Republicii Moldova

Accident în raionul Hîncești: un bărbat de 63 de ani a murit după ce ATV-ul său s-a răsturnat

Un bărbat de 63 de ani a murit în urma unui accident rutier produs joi, 5 noiembrie, în extravilanul satului Caracui, raionul Hîncești. Informația a fost confirmată de Inspectoratul General al Poliției (IGP).

Accidentul s-a produs în jurul orei 16:10.

Potrivit IGP, bărbatul se afla la ghidonul unui ATV și ar fi pierdut controlul asupra acestuia. Preliminar, vehiculul a derapat și s-a răsturnat, iar bărbatul a decedat în urma traumatismelor suferite.

Polițiștii din Hîncești investighează cazul pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: