mitropolia.md

Mitropolia Moldovei: „Dorim ca între poporul rus și cel ucrainean să existe pace și armonie”

Mitropolia Moldovei face un apel repetat către partea rusă și cea ucraineană, să se așeze la masa negocierilor și să soluționeze în mod pașnic toate problemele care există. Într-un comunicat al Bisericii Ortodoxe din 5 aprilie, se menționează că acest „război îngrozitor schilodează fără milă nu numai trupul, dar și sufletul”.

„Astăzi, mai mult ca oricând ne dorim în mod deosebit ca între poporul rus și cel ucrainean să existe pace și armonie, ca niște vecini buni, în respect unul față de celălalt, în răbdare unul față de celălalt. Încă din primele zile a războiului din Ucraina am specificat clar poziţia noastră – suntem pentru pace şi împotriva războiului! Biserica Ortodoxă din Moldova a fost și este alături de refugiați și oferă toată asistența posibilă tuturor celor care au suferit în urma ostilităților”, scrie Mitropolia.

Potrivit sursei citate, de la începutul războiului în Ucraina, mii de refugiați și-au găsit adăpost pe lângă sfintele biserici și mănăstiri.

„Spre marea noastră întristare, am aflat despre câțiva clerici ai Bisericii Ortodoxe Moldovenești, care în mod absolut nejustificat au îndemnat credincioșii la ură interetnică și dezbinare. Cazurile au fost documentate și vor fi sancționate conform canoanelor eclesiale la judecata bisericească”, se mai arată în comunicat.

Mitropolia susține că aceste probleme se rezolvă cu ajutorul „cuvântului înțelept și nicidecum prin cultivarea urii și a instigării la război”.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

IGP

Explozii auzite în raioanele Șoldănești și Florești. Fragmentele unui obiect, depistate pe un câmp FOTO

Un locuitor al raionului Șoldănești a anunțat poliția că a auzit zgomote puternice, similare unor explozii. Preliminar, s-ar fi produs în Camenca, stânga Nistrului. Totodată, poliția a fost sesizată despre o explozie în apropierea localității Cernița din raionul Florești. Despre aceasta a anunțat Inspectoratul General al Poliției (IGP), care a prezentat ulterior imagini de la locul exploziei raportate în zona localității Cernița.

„Cu referire la informațiile comunicate astăzi de Ministerul Apărării, despre survolarea spațiului aerian al țǎrii noastre, Poliția anunță și informații suplimentare parvenite de la cetățeni, despre unele explozii auzite. În jurul orei 07:45 au fost semnalate zgomote puternice, similare unor explozii, de un locuitor al satului Vadul Rașcov, raionul Șoldănești. Preliminar, aceasta s-ar fi produs în Camenca, partea din stânga Nistrului. Între timp a mai parvenit o sesizare despre o altă explozie în preajma localității Cernița din raionul Florești”, a comunicat IGP.

Între timp, IGP a declarat că „locul producerii exploziei, auzite în zona localității Cernița, raionul Florești, a fost localizat pe un câmp din adiacentul unei ferme”. „Preliminar, victime nu au fost raportate”, a declarat Inspectoratul. Ulterior, Inspectoratul a prezentat imagini de la fața locului.

IGP
IGP

Între timp, o locuitoare a raionului Florești a publicat mai multe imagini video, menționând că o dronă zboară în zonă de la ora 07:00 și face cercuri.

Patru obiecte aeriene au survolat ilegal teritoriul Republicii Moldova în dimineața zilei de joi, 24 septembrie. Din motive de securitate, spațiul aerian din nordul țării a fost închis, iar la ora 7:46 a fost redeschis. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: