blog.romstal.md

Modificări în legislația moldovenească: au fost stabilite noi reguli de evaluare a impactului asupra mediului

Deputații au votat proiectul de lege care asigură transpunerea în legislația națională a prevederilor actelor UE în domeniul mediului. Au fost modificate Legea privind evaluarea impactului asupra mediului, Legea privind evaluarea strategică de mediu și Legea privind expertiza ecologică.

Normele actualizate presupun, în special, reducerea termenului de desfășurare a procedurii de evaluare a impactului asupra mediului (până la 30 de zile lucrătoare), revizuirea listei de activități planificate pentru care este necesară efectuarea evaluării impactului asupra mediului, dar și introducerea plății pentru eliberarea acordului de mediu.

Responsabilă de elaborarea Programului de realizare a evaluării impactului asupra mediului va fi Agenția de Mediu. Totodată, va fi creată o comisie de experți pentru a analiza raportul privind evaluarea strategică de mediu.

Proiectul de lege va intra în vigoare la expirarea la șase luni de la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Odată cu intrarea în vigoare a noilor prevederi va fi abrogată Legea privind expertiza ecologică.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Андрей Мардарь / NewsMaker

Dosarul de abuz de serviciu la MoldATSA: doi angajați, în arest preventiv, iar un al treilea – în arest la domiciliu

Doi angajați ai întreprinderii de stat MoldATSA, reținuți într-un dosar de corupție și abuz de serviciu, au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile, iar un al treilea suspect – în arest la domiciliu. Decizia a fost pronunțată de Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, sâmbătă, 25 iulie.

Instanța a admis integral demersurile procurorilor anticorupție privind aplicarea măsurilor preventive în cazul a doi suspecți, dispunând plasarea acestora în arest preventiv pentru un termen de 30 de zile.

Totodată, în cazul celui de-al treilea suspect, instanța a admis parțial demersul procurorilor și a dispus aplicarea arestului la domiciliu pentru un termen de 30 de zile.

Amintim că, pe 23 iulie, Procuratura Anticorupție, împreună cu ofițerii CNA, a desfășurat 25 de percheziții care au vizat angajați cu funcții de decizie din cadrul întreprinderii de stat. Trei persoane au fost reținute pentru 72 de ore.

Ancheta vizează acțiuni care s-ar fi produs în perioada 2024–prezent. Persoanele vizate sunt bănuite că ar fi acționat contrar obligațiilor de serviciu, în interes personal și al unor terțe persoane, provocând întreprinderii prejudicii în proporții deosebit de mari.

Potrivit materialelor cauzei, au fost identificate mai multe nereguli în administrarea patrimoniului și gestionarea resurselor umane și financiare ale întreprinderii. Printre acestea se numără presupuse încălcări ale procedurilor de achiziții publice, ocuparea unor funcții vacante prin concursuri fictive, acordarea nejustificată a premiilor și sporurilor salariale, cumulul ilegal de funcții, precum și organizarea unor instruiri considerate nejustificate, care ar fi generat cheltuieli neîntemeiate din bugetul întreprinderii.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: