semia.md

Modificările tehnice la buget necesare pentru a aplica noua modalitate de indexare a pensiilor la 1 aprilie, votate de parlament

Parlamentul a aprobat, în două lecturi, proiectul de lege privind modificarea Legii bugetului de stat pentru anul 2021. Documentul poartă caracter tehnic. Aprobarea acestuia a fost necesară pentru a aplica noua modalitate de indexare a pensiilor, începând cu 1 aprilie 2021.

Amendamentele urmăresc ajustarea surselor de finanțare a deficitului bugetar la deficitul modificat, reflectarea alocațiilor suplimentare de la bugetul de stat pe subprograme de cheltuieli și conform clasificației funcționale, ajustarea plafonului datoriei de stat interne.

Mecanismul de indexare va fi aplicat pentru circa 731 364 de beneficiari, inclusiv 662 475 de beneficiari de pensii și 68 889 de beneficiari de alocații sociale de stat.

Amintim că la 12 martie curent, parlamentul a aprobat în două lecturi proiectul de lege care are drept scop modificarea modalității de indexare a pensiilor și altor prestații sociale și, prin urmare, creșterea coeficientului de indexare. Astfel, din 1 aprilie, pensiile vor fi indexate cu 3,89%. În acest scop, guvernul va avea nevoie de peste 600 mln de lei. În pofida criticilor opoziției, inițiativa a fost aprobată cu votul a 71 de deputați.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

screenshot/foto simbol

Simulări în cazul unei crize de apă în Chișinău. Ceban: „Rog locuitorii să nu se sperie”

Pe 3, 4 și 5 august, în municipiul Chișinău vor fi efectuate simulări ale situației în cazul în care capitala s-ar confrunta cu deficiențe sau cu lipsa totală a apei. Despre aceasta a comunicat primarul Ion Ceban, care a îndemnat locuitorii să nu intre în panică dacă vor vedea aplicațiile civile.

Potrivit edilului, primele simulări vor avea loc pe 3 august, începând cu ora 15:00. Acestea vor continua pe 4 august, iar o parte dintre aplicații se vor desfășura și pe 5 august.

„Vor fi efectuate aplicații civile, unde colegii mei vor implementa planul operațional. Deci, este vorba de simulări în cazul în care avem deficiență de apă sau lipsă totală de apă. (…) Rog locuitorii municipiului Chișinău, să nu se sperie, să nu facă panică, dacă vor vedea capacități mari de apă pe care este scrisă „apă potabilă”, „apă tehnică”. Acum simulăm acest proces”, a declarat Ceban la ședința operativă a serviciilor Primăriei Chișinău din 3 august.

***

Pe 2 august, primarul Chișinăului, Ion Ceban, declara că municipiul este pregătit pentru o eventuală criză a apei, fiind stabilite peste 200 de puncte pentru amplasarea rezervoarelor și distribuirea apei. El a spus că sursele alternative includ sonde arteziene, zone de securizare la stația de captare și precontracte cu agenți economici pentru furnizarea apei. În aceeași zi, premierul Vasile Tofan a anunțat că Guvernul va oferi municipiului cinci motopompe de mare capacitate pentru lucrările de la stația de captare din Vadul lui Vodă și a cerut instituțiilor centrale și municipale să colaboreze pentru a asigura cu apă locuitorii Chișinăului în cazul unei crize pe Nistru. Detalii AICI.

***

Amintim că, pe 17 iulie, ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, avertiza că municipiul Chișinău și unele suburbii riscă să rămână fără apă dacă nivelul Nistrului va continua să scadă, menționând că apa din lacul de acumulare de la Novodnestrovsk a ajuns la un minim istoric din cauza secetei și a temperaturilor ridicate. Tot atunci, Hajder i-a cerut primarului Ion Ceban să prezinte starea sondelor arteziene și sursele alternative de apă ale capitalei. În replică, Ceban a declarat că nu există „nicio problemă pe Nistru” și a acuzat guvernarea că ar crea „artificial” o criză. Detalii AICI

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: