Vasile Tofan

Moldova și Ucraina vor accelera construcția podului Cosăuți–Yampil? Premierul Tofan, discuție cu omologul ucrainean

Prim-ministrul Vasile Tofan și omologul său ucrainean, Serghei Korețkii, au avut vineri, 31 iulie, o discuție telefonică. În urma convorbirii, șeful Guvernului de la Chișinău a anunțat că Republica Moldova și Ucraina vor accelera implementarea unor proiecte comune de infrastructură și vor coopera pentru gestionarea situației hidrologice de pe Nistru.

Într-o postare pe Facebook, Vasile Tofan a comunicat că a convenit cu omologul său ucrainean asupra impulsionării construcției podului Cosăuți–Yampil, proiect care ar urma să faciliteze traversarea frontierei în zona Soroca și să reducă timpul de așteptare pentru cetățeni și transportatori.

Un alt subiect abordat a vizat situația de pe Nistru, în contextul deficitului de precipitații și al nivelului critic de scăzut al lacului de acumulare Novodnistrovsk. Cei doi oficiali au discutat despre necesitatea gestionării responsabile a debitului de apă pentru a evita agravarea situației.

De asemenea, premierii au examinat posibilitățile de extindere a cooperării dintre căile ferate ale Republicii Moldova și Ucrainei, inclusiv în ceea ce privește transportul cerealelor ucrainene către portul Constanța. „O infrastructură feroviară mai eficientă și o coordonare mai bună pot aduce beneficii economice ambelor țări, si venituri suplimentare pentru CFM”, a menționat Vasile Tofan.

În cadrul discuției, șeful Guvernului de la Chișinău a mai reafirmat sprijinul Republicii Moldova pentru Ucraina și a mulțumit poporului ucrainean pentru rezistența sa în fața agresiunii ruse.

Între Moldova și Ucraina s-a construit, în ultimii ani, o relație bazată pe încredere, solidaritate și respect reciproc. Vrem să transformăm această relație și în cât mai multe proiecte concrete, care fac viața oamenilor mai simplă și economiile noastre mai puternice”, a declarat Vasile Tofan.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

noi.md

CEC a modificat lista partidelor care pot participa la alegerile din Găgăuzia. Ce formațiune a fost inclusă în cursă

Comisia Electorală Centrală (CEC) a inclus Partidul Politic Popular Găgăuz, condus de Nicolae Dudoglo, în lista partidelor care pot participa la alegerile locale noi și referendumul local din 1 noiembrie, precum și la alegerile regionale din 15 noiembrie. Decizia a fost luată în cadrul ședinței CEC din 18 septembrie.

CEC a modificat trei hotărâri referitoare la lista formațiunilor politice care au dreptul de a participa la cele două scrutine. În urma modificărilor, Partidul Politic Popular Găgăuz a fost inclus în lista formațiunilor eligibile.

În cadrul aceleiași ședințe, CEC a aprobat și modificări privind Consiliul Electoral Central al Găgăuziei, constituit pentru organizarea și desfășurarea alegerilor regionale din 15 noiembrie. Comisia a decis degrevarea și convocarea unor membri ai consiliului și a aprobat statul de personal al aparatului de lucru al acestuia.

Totodată, CEC a autorizat desfășurarea unui sondaj de opinie publică de către compania „MAGENTA CONSULTING”. Sondajul va putea fi realizat în perioada 21 septembrie – 18 octombrie, în perioada electorală a alegerilor regionale din 15 noiembrie.

De asemenea, 14 persoane din partea Asociației obștești „Promo-LEX” au fost acreditate în calitate de observatori naționali pentru monitorizarea alegerilor locale noi și a referendumului local din 1 noiembrie.

Amintim că, pe 1 noiembrie, vor avea loc alegeri locale în satele Cairaclia și Novosiolovca din raionul Taraclia, în orașul Costești din raionul Rîșcani, în satul Hăsnășenii Mari din raionul Drochia, precum și în satele Tomai și Chirsova din Găgăuzia. În satul Delacău din raionul Anenii Noi va fi organizat un referendum local.

Pe 15 noiembrie, în Găgăuzia vor avea loc alegerile pentru funcția de bașcan al autonomiei și alegerile pentru Adunarea Populară a Găgăuziei.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: