Parlamentul Republicii Moldova

Moldova a cumpărat primele gaze din Ucraina. Tofan: este mai ieftin

Prim-ministrul Vasile Tofan a anunțat că Republica Moldova a achiziționat două milioane de metri cubi de gaze naturale din Ucraina, la un preț cu aproximativ 10 euro pentru un megawatt mai mic decât cel de pe piața spot. Șeful Guvernului a menționat că mecanismul a fost testat cu succes, iar autoritățile vor să cumpere volume mai mari pentru a reduce costurile de aprovizionare. Afirmațiile au fost făcute joi, 29 octombrie, în marja evenimentului „Construim Moldova”.

Potrivit premierului, compania Energocom a fost conectată într-un timp scurt la bursa de gaze din Ucraina, ceea ce a permis achiziționarea combustibilului direct de pe piața locală.

„Sunt volume mici, 2 000 000 de metri cubi, dar am vrut să testăm mecanismul, că putem achiziționa din Ucraina gaz mai ieftin și putem ieși din contractele pe care deja le avem. Mecanismul a funcționat. Am câștigat bani pentru Energocom”, a declarat Vasile Tofan, transmite TVR Moldova.

Oficialul a precizat că companiile private din Ucraina pot exporta gaze naturale până la 30 noiembrie, după care restricțiile vor fi aplicate din nou până în luna martie. Din acest motiv, autoritățile încearcă să accelereze negocierile pentru a cumpăra cantități suplimentare la prețuri mai avantajoase.

„Pentru noi este important să ne mișcăm acum repede și să securizăm volume de gaz la prețuri mai mici decât cele pe care le avem contractate în baza TTF-ului”, a afirmat premierul, făcând referire la indicele european de referință pentru prețul gazelor naturale.

Autoritățile speră că achizițiile suplimentare din Ucraina vor reduce costurile de aprovizionare și ar putea crea premise pentru diminuarea tarifelor.

Amintim că Ucraina a permis în octombrie 2026 reluarea parțială a exporturilor de gaze, interzise după declanșarea invaziei rusești la scară largă din 2022. Producătorii privați pot exporta până la 15% din cantitatea livrată în sistemul de transport în luna precedentă. Gazele sunt vândute prin licitații, cu posibilitatea livrării inclusiv la granița cu Republica Moldova.

Aprovizionarea cu gaze s-a numărat și printre subiectele discutate în cadrul recentei vizite a premierului Vasile Tofan la Kiev. Șeful Guvernului a fost însoțit de trei miniștri, inclusiv de ministrul Energiei, Dorin Junghietu.

Totodată, pe 27 octombrie, Tofan a anunțat că Moldova va începe să cumpere, din toamna anului 2027, gaze extrase de România din Marea Neagră, prin proiectul Neptun Deep. Potrivit premierului, distanța mai mică de transport va permite reducerea costurilor.

***

În prezent, consumatorii casnici plătesc 26,14 lei pentru un metru cub de gaze naturale, cu TVA inclus, față de 20,30 lei anterior. Majorarea este de aproximativ 29%.

Pentru anul 2026, suma prevăzută pentru compensațiile la energie este estimată la 550 de milioane de lei.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Femeia care a acuzat militari ucraineni că torturează oameni într-o casă de lângă Kiev a fost reținută. Budanov: „Există corespondență, există fotografii”

Femeia care a venit cu o ambulanță la casa folosită de Garda Națională a Ucrainei din Petropavlivska Borșceahivka și a denunțat presupusa deținere ilegală a unor persoane a fost reținută. Anunțul a fost făcut pe 3 noiembrie de șeful Oficiului Președintelui Ucrainei, Kirilo Budanov, pentru TSN, scrie Unian. Acesta susține că femeia ar fi pregătit acțiunea cu câteva zile înaintea confruntărilor violente din noaptea de 2 spre 3 noiembrie.

Potrivit lui Budanov, femeia și șoferul de pe ambulanță ar fi cercetat zona cu cel puțin trei zile înainte de incident. Șeful Oficiului Președintelui Ucrainei spune că în telefonul acesteia au fost găsite fotografii și mesaje schimbate cu unele canale de Telegram.

„Se pregătea o acțiune premeditată. Există corespondență, există fotografii. Există corespondență cu anumite canale de Telegram care au început distribuirea în masă a tuturor acestor informații”, a declarat Budanov.

Oficialul ucrainean a precizat că scopul presupusei acțiuni nu este deocamdată clar: „Fie din motive personale: pentru a-și crește popularitatea sau pentru a câștiga anumite sume de bani. Dar apare întrebarea cine plătește bani pentru asemenea servicii. Sau, posibil, cu un alt scop, îndreptat împotriva statului”.

Budanov a mai spus că persoanele din casă care aveau nevoie de îngrijiri au fost internate. „Majoritatea lor, după cum s-a dovedit, nu aveau nevoie de niciun fel de îngrijiri medicale”.

Femeia a fost identificată de jurnaliști drept Valentina Molodaia, proprietara unei clinici de chirurgie plastică și estetică. Potrivit „ Следствие.инфо”, ambulanța cu care a venit purta siglele unui serviciu medical care nu mai funcționează din 2023. Proprietarul companiei a declarat că vânduse vehiculul în 2024. Molodaia a calificat informațiile despre ea drept „bârfe” și a declarat că medicii clinicii sale au licență.

Separat, Biroul de Stat de Investigații a deschis un dosar penal în urma confruntărilor din Petropavlivska Borșceahivka, pentru presupusa depășire a puterii sau a atribuțiilor de serviciu de către o persoană cu funcție de răspundere din cadrul armatei.

Amintim că, în seara de 2 noiembrie, aproximativ o sută de persoane s-au adunat lângă casa folosită de Garda Națională, după ce pe rețelele sociale au apărut informații despre oameni care ar fi ținuți în subsol și torturați. Protestul a degenerat în violențe: au fost vandalizate și răsturnate mașini de poliție, iar lângă clădire a izbucnit o bătaie în masă.

Poliția a negat că în locuință ar fi deținute ilegal persoane. Garda Națională a confirmat însă că patru militari prezentau traumatisme și au fost trimiși la spital, fără să precizeze când și în ce împrejurări au fost răniți. Detalii – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: