Imagine simbol/Maia Sandu

Moldova a ieșit din alertă energetică, dar mecanismele de intervenție rămân active. De ce?

Starea de alertă în sectorul energetic al Republicii Moldova a expirat marți, 23 iunie. Ministerul Energiei anunță că nu va solicita prelungirea măsurii.

Potrivit instituției, decizia de a nu cere prelungirea stării de alertă a fost luată în urma analizei evoluțiilor recente de pe piața energetică inclusiv în context regional, și are drept scop revenirea la funcționarea deplină a mecanismelor pieței energiei electrice și pieței produselor petroliere. Totuși, ministerul subliniază că, în continuare, se mențin unele riscuri privind aprovizionarea.

Astfel, Ministerul Energiei, împreună cu operatorii de sistem și instituțiile responsabile, va continua monitorizarea permanentă a fluxurilor de energie electrică și a stării sistemului electroenergetic, pentru a asigura intervenții rapide în cazul apariției unor dezechilibre sau congestii care ar putea afecta continuitatea alimentării consumatorilor sau ar genera costuri suplimentare pentru aceștia.

Pe durata stării de alertă, Ministerul Energiei și Centrul Național pentru Managementul Crizelor și entitățile din sector au implementat un set de măsuri pentru asigurarea securității aprovizionării cu energie electrică, inclusiv prin gestionarea alocării capacităților de interconexiune disponibile pentru importul și exportul energiei electrice și monitorizarea permanentă a funcționării pieței de energie electrică”, a menționat instituția.

Amintim că, pe 25 martie, în Republica Moldova a fost instituită stare de urgență în sectorul energetic, după deconectarea liniei electrice Isaccea–Vulcănești, în urma unui atac rusesc asupra infrastructurii din Ucraina. Prin această linie de interconectare cu sistemul energetic european, țara este asigurată cu aproximativ 40–60% din necesarul de energie electrică.

În perioada în care linia Isaccea–Vulcănești a fost nefuncțională, Republica Moldova a fost alimentată prin alte conexiuni electrice de capacitate mai redusă, ceea ce a generat riscul unor deficituri în condițiile unui consum ridicat. Pentru a preveni o astfel de situație, autoritățile au făcut apel la populație și mediul de afaceri să reducă consumul de energie.

Lucrările de reparație au fost realizate de partea ucraineană, pe teritoriul căreia trece o mare parte a liniei. Costurile au fost acoperite de Chișinău, întrucât infrastructura aparține Republicii Moldova. Deși autoritățile estimau inițial că intervențiile vor dura aproximativ o săptămână, linia a fost repusă în funcțiune mai devreme, după patru zile, pe 28 martie.

Pe lângă dificultățile din sectorul energetic generate de această avarie, Republica Moldova, la fel ca alte state, s-a confruntat și cu o criză a carburanților. Aceasta a fost cauzată de conflictul militar din Orientul Mijlociu, care au afectat livrările de combustibil și au dus la creșterea bruscă a prețurilor pe piața internațională a produselor petroliere.

În aprilie, starea de urgență a fost înlocuită cu stare de alertă, instituită pentru o perioadă de 60 de zile.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

The buyer hands are holding a paper receipt against a backdrop of a full shopping cart, parked outside a supermarket, illustrating a typical shopping experience.

VIDEO Businessul contra reformei fiscale: prețuri cu până la 15% mai mari

Pizza, kebabul și cafeaua s-ar putea scumpi cu până la 15% în Moldova, dacă va fi aprobat proiectul noii politici bugetar-fiscale, propusă de Ministerul Finanțelor. Despre aceste calcule preliminare au vorbit experții din domeniu în cadrul unei mese rotunde organizate de platforma „Agenda Națională de Business” pe 23 iunie. Reprezentanții mediului de afaceri s-au reunit la Chișinău pentru a elabora o poziție comună, astfel încât afacerile mici să fie protejate de reformă. Potrivit unui expert în domeniul hotelier și al restaurantelor, majorarea cotei TVA până la 20% va genera o explozie a prețurilor, care va afecta atât antreprenorii, cât și consumatorii de rând.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: