Maib lansează a patra emisiune de obligațiuni corporative din cadrul celui de-al IV-lea program de ofertă publică

Începând cu 18 iunie 2026, maib lansează a patra emisiune de obligațiuni corporative din cadrul celui de-al IV-lea program de ofertă publică. Perioada de subscriere este deschisă timp de 22 de zile, perioadă în care sunt disponibile 10.000 de obligațiuni, în valoare totală de 200.000.000 MDL, cu o valoare nominală de 20.000 MDL fiecare.

În cadrul acestei emisiuni sunt oferite obligațiuni de clasa XIII, cu o marjă fixă de 1,25%. Rata dobânzii pentru primul an de circulație este de 6,96%, formată din rata de referință (5,71%) + marja fixă stabilită pentru clasa XIII (1,25%).

Avantajele investiției în obligațiunile corporative maib:

  • Cuponul (dobânda) este mai atractiv comparativ cu alte instrumente de economisire;
  • Posibilitatea de răscumpărare benevolă parțială sau totală, la valoarea nominală, în limita a 250 de obligațiuni per emisie;
  • Cererea de răscumpărare benevolă se poate depune la orice sucursală maib pe parcursul cuponului III din cadrul unui trimestru, până la plata acestuia (ultimul cupon aferent obligațiunilor răscumpărate nu se achită);
  • Admiterea la tranzacționare pe piața reglementată a Bursei de Valori a Moldovei, emisiunea fiind efectuată prin intermediul unui participant profesionist pe piața de capital.

Beneficii suplimentare pentru clienții care subscriu:

  • Card gratuit „maib daily avantajos” pentru transferul cuponului (dobânzii);
  • Posibilitatea rezilierii anticipate a unui depozit existent, fără recalcularea dobânzii, în cazul migrării sumelor către achiziția de obligațiuni.

Ce trebuie să știi:

  • Dobânzile obținute din obligațiuni reprezintă venit impozabil, conform prevederilor Codului Fiscal;
  • Înainte de a investi, îți recomandăm să consulți Prospectul de ofertă publică;
  • Poți completa o cerere online pe pagina oficială, iar echipa noastră te va contacta în scurt timp pentru a te ghida în procesul de subscriere: al IV-lea program de ofertă publică | maib.

Investește cu încredere în obligațiunile corporative maib – un instrument sigur, flexibil și profitabil pentru economiile tale.

Tu conduci. maib

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Doi așa-ziși „deputați” de la Tiraspol au rămas fără cetățenia moldovenească: Maia Sandu a semnat decretele

Președinta Maia Sandu a retras cetățenia Republicii Moldova pentru trei persoane, inclusiv doi membri ai așa-zisului legislativ de la Tiraspol. Decretele au fost semnate joi, 29 octombrie.

Iurie Cara și Andrei Safonov sunt membrii așa-zisului legislativ de la Tiraspol care au rămas fără cetățenia moldovenească. Potrivit unui comunicat al Președinției, aceștia au participat la adoptarea unor acte care încalcă drepturile cetățenilor Republicii Moldova din regiunea transnistreană, promovează ideologia „lumii ruse” și susțin menținerea trupelor ruse pe teritoriul țării.

Cea de-a treia persoană vizată este Serghei Verdeș. Conform autorităților, acesta a obținut cetățenia Republicii Moldova cu încălcarea procedurii legale, în pofida avizului negativ al Serviciului de Informații și Securitate (SIS).

Procedura de retragere a cetățeniei a fost inițiată de Agenția Servicii Publice, în baza constatărilor SIS și în temeiul Legii cetățeniei. Legea prevede retragerea cetățeniei în cazul persoanelor care au comis fapte deosebit de grave prin care sunt prejudiciate interesele statului sau care au obținut cetățenia prin eludarea prevederilor legale.

Facebook/Pretura sectorului Centru

Imagini cu un bărbat care scoate teracota dintr-un pasaj subteran din Chișinău. Pretura Centru cere ajutor (VIDEO)

Pasajul subteran de la intersecția străzii Ismail cu bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt din Chișinău a fost deteriorat, după ce un bărbat necunoscut a desprins plăcile de teracotă. Cazul a avut loc joi, 29 octombrie. Informația a fost anunțată de Pretura sectorului Centru, care a precizat că a sesizat Poliția pentru identificarea persoanei implicate.

Potrivit Preturii sectorului Centru, persoana ar fi desprins intenționat plăcile de teracotă din pasajul subteran.

Autoritățile au solicitat oamenilor legii să examineze cazul conform prevederilor legale. Totodată, au fost dispuse măsuri pentru repararea deteriorărilor, cu implicarea serviciilor municipale de profil.

„Pretura sectorului Centru condamnă ferm actele de vandalism îndreptate împotriva infrastructurii publice, care prejudiciază patrimoniul municipal și implică utilizarea suplimentară a resurselor publice pentru înlăturarea consecințelor”, a transmis instituția.

Reprezentanții Preturii le-au persoanelor care dețin informații despre identitatea celui implicat sau despre circumstanțele incidentului să sesizeze instituția sau poliția.

Telegram/Zelenskiy / Official

Gară feroviară din Ucraina, atacată: cel puțin 14 morți și 14 răniți (FOTO/VIDEO)

Cel puțin 14 persoane au murit, iar alte 14 au fost rănite în urma unui atac asupra gării feroviare din Dnepr, Ucraina. Printre răniți se numără un băiat de 11 ani, care se află în stare gravă, și un bărbat de 40 de ani, căruia i-au fost amputate ambele picioare.

Pe 29 octombrie, compania Ukrzaliznytsia, care administrează căile ferate din Ucraina, a anunțat că Rusia a atacat cu o dronă reactivă gara feroviară din Dnepr, precizând că există persoane decedate și răniți.

În cel mai recent mesaj pe acest subiect, șeful administrației militare regionale, Aleksandr Ganja, a anunțat că numărul persoanelor decedate în urma atacului asupra gării feroviare din Dnepr a crescut la 14. Totodată, alte 14 persoane au fost rănite, dintre care 13 au fost spitalizare. Șase dintre răniți sunt în stare gravă, printre aceștia numărându-se un băiat de 11 ani. Totodată, el a spus că un bărbat de 40 de ani a suferit amputația ambelor picioare.

Președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, a calificat atacul drept îngrozitor. „Rușii au atacat cu o dronă peronul unde se aflau un tren electric suburban obișnuit și un tren de pasageri care circula regulat. (…) Sancțiunile împotriva Moscovei și a mașinăriei sale de război nu trebuie să fie slăbite atât timp cât continuă acest război declanșat de Rusia. Este timpul pentru noi măsuri de sancționare, mai dure”, a menționat Zelenski.

Facebook/Ivan Vyhivskyi
Facebook/Ivan Vyhivskyi
Facebook/Ivan Vyhivskyi
Telegram/Олександр Ганжа
Telegram/Олександр Ганжа
Telegram/Олександр Ганжа
Telegram/Олександр Ганжа
Telegram/Zelenskiy / Official
Telegram/Zelenskiy / Official
Telegram/Zelenskiy / Official
Parlamentul Republicii Moldova

Moldova a cumpărat primele gaze din Ucraina. Tofan: este mai ieftin

Prim-ministrul Vasile Tofan a anunțat că Republica Moldova a achiziționat două milioane de metri cubi de gaze naturale din Ucraina, la un preț cu aproximativ 10 euro pentru un megawatt mai mic decât cel de pe piața spot. Șeful Guvernului a menționat că mecanismul a fost testat cu succes, iar autoritățile vor să cumpere volume mai mari pentru a reduce costurile de aprovizionare. Afirmațiile au fost făcute joi, 29 octombrie, în marja evenimentului „Construim Moldova”.

Potrivit premierului, compania Energocom a fost conectată într-un timp scurt la bursa de gaze din Ucraina, ceea ce a permis achiziționarea combustibilului direct de pe piața locală.

„Sunt volume mici, 2 000 000 de metri cubi, dar am vrut să testăm mecanismul, că putem achiziționa din Ucraina gaz mai ieftin și putem ieși din contractele pe care deja le avem. Mecanismul a funcționat. Am câștigat bani pentru Energocom”, a declarat Vasile Tofan, transmite TVR Moldova.

Oficialul a precizat că companiile private din Ucraina pot exporta gaze naturale până la 30 noiembrie, după care restricțiile vor fi aplicate din nou până în luna martie. Din acest motiv, autoritățile încearcă să accelereze negocierile pentru a cumpăra cantități suplimentare la prețuri mai avantajoase.

„Pentru noi este important să ne mișcăm acum repede și să securizăm volume de gaz la prețuri mai mici decât cele pe care le avem contractate în baza TTF-ului”, a afirmat premierul, făcând referire la indicele european de referință pentru prețul gazelor naturale.

Autoritățile speră că achizițiile suplimentare din Ucraina vor reduce costurile de aprovizionare și ar putea crea premise pentru diminuarea tarifelor.

Amintim că Ucraina a permis în octombrie 2026 reluarea parțială a exporturilor de gaze, interzise după declanșarea invaziei rusești la scară largă din 2022. Producătorii privați pot exporta până la 15% din cantitatea livrată în sistemul de transport în luna precedentă. Gazele sunt vândute prin licitații, cu posibilitatea livrării inclusiv la granița cu Republica Moldova.

Aprovizionarea cu gaze s-a numărat și printre subiectele discutate în cadrul recentei vizite a premierului Vasile Tofan la Kiev. Șeful Guvernului a fost însoțit de trei miniștri, inclusiv de ministrul Energiei, Dorin Junghietu.

Totodată, pe 27 octombrie, Tofan a anunțat că Moldova va începe să cumpere, din toamna anului 2027, gaze extrase de România din Marea Neagră, prin proiectul Neptun Deep. Potrivit premierului, distanța mai mică de transport va permite reducerea costurilor.

***

În prezent, consumatorii casnici plătesc 26,14 lei pentru un metru cub de gaze naturale, cu TVA inclus, față de 20,30 lei anterior. Majorarea este de aproximativ 29%.

Pentru anul 2026, suma prevăzută pentru compensațiile la energie este estimată la 550 de milioane de lei.

Imagine simbol / Игорь Чекан / NewsMaker

Escrocherie cu apartamente la Botanica: prejudiciul depășește 25 de milioane de lei. Șase persoane – reținute VIDEO

Oamenii legii au efectuat, pe 28 octombrie, 20 de percheziții într-un dosar de escrocherie și spălare de bani privind vânzarea unor apartamente la Botanica. În urma descinderilor, șase persoane au fost reținute, a anunțat Procuratura Generală pe 29 octombrie. Prejudiciul adus cumpărătorilor depășește 25 de milioane de lei.

Potrivit PG, începând din 2019, persoanele care conduceau compania, împreună cu alți complici, ar fi încasat și însușit banii achitați pentru apartamente – peste 25 de milioane de lei –  într-un bloc din sectorul Botanica al capitalei.

Ulterior, fără să-și îndeplinească obligațiile față de creditori, suspecții ar fi înstrăinat bunurile companiei, aducând-o intenționat în incapacitate de plată.

Perchezițiile au avut loc la oficiile și domiciliile factorilor de decizie și ale persoanelor implicate, precum și în mijloacele de transport ale acestora.

Perchezițiile au avut loc la oficiile, domiciliile și în automobilele persoanelor vizate. Oamenii legii au ridicat telefoane mobile, documente contabile, însemnări, obiecte de lux, suporturi de stocare a informației și cartele SIM. A fost ridicat și un automobil în valoare de aproximativ 3,7 milioane de lei.

PG precizează că bunurile și materialele ridicate urmează să fie examinate și supuse verificărilor corespunzătoare.

În urma descinderilor, șase persoane au fost reținute.

„Investigațiile continuă în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor cauzei, timp în care persoanele vizate beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii”, mai precizează PG.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Больше нет статей для показа
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: