Moldova are peste 4 000 de milionari (în lei). Care a fost cea mai mare sumă declarată?

Pentru perioada fiscală 2021, 4 007 persoane au obținut venituri de peste 1 milion lei fiecare. Cea mai mare sumă a venitului declarat de către o persoană fizică în anul 2021 a fost de 153,6 mln. lei. Cea mai tânără persoană din această categorie are 18 ani, cea mai vârstnică –  88 ani. Datele au fost publicate, pe 1 iunie, de Serviciul Fiscal de Stat.

Serviciul Fiscal de Stat a recepționat, pentru perioada fiscală 2021, 106 604 declarații cu privire la impozitul pe venit, depuse de către persoanele care desfășoară activitate economică, cu 4 464 declarații mai mult față de anul 2020, și 174 301 declarații cu privire la impozitul pe venit depuse de contribuabili – persoane fizice care nu desfășoară activitate de întreprinzător, cu 1 791 declarații mai puțin comparativ cu anul 2020.

Veniturile declarate au crescut cu 86,2 miliarde lei

De către agenții economici, pentru perioada anului 2021, s-au înregistrat total venituri în sumă de 494,9 miliarde lei și total cheltuieli în sumă de 447,7 miliarde lei. Comparativ cu anul 2020 veniturile sunt în creștere cu 86,2 miliarde lei, iar cheltuielile au înregistrat o creștere cu 64,7 miliarde lei. Impozitul pe venit declarat de către agenții economici, pentru perioada 2021, a constituit 5,5 miliarde lei, fiind în creștere cu 1,6 miliarde lei față de perioada anului 2020.

Conform datelor din Declarația cu privire la impozitul pe venit, principalele ramuri ale economiei naționale care au înregistrat impozit pe venit calculat au fost: comerțul, industria prelucrătoare, agricultura și silvicultura, activităţile financiare şi de asigurări, dar și domeniul de construcţii și tranzacții imobiliare.

Peste 4000 de persoane au declarat venituri mai mari de 1 mln lei

În ceea ce privește contribuabilii persoane fizice – cetățeni, suma veniturilor obținute conform informațiilor prezentate de către plătitorii de venituri, pentru anul 2021 a constituit 83,3 mlrd. lei, venit obținut de către 1,52 mln. persoane, iar impozitul pe venit reținut la sursa de plată și declarat a constituit 6,08 mlrd. lei.

Pentru perioada fiscală 2021, 4 007 persoane au obținut venituri de peste 1 milion lei fiecare (față de 2 962 persoane fizice pentru perioada 2020), venitul total obținut de aceste persoane este de 12 825,7 mln. lei, și impozit reținut în sumă de 837,9 mln. lei. (față de 9 694,9 mln. lei venituri, și impozit reținut în sumă de 611,1 mln. lei pentru perioada 2020).

Cea mai mare sumă a venitului declarat de către o persoană fizică în anul 2021 în baza Declarației a fost de 153,6 mln. lei. Cea mai tânără persoană din această categorie are 18 ani, cea mai vârstnică –  88 ani.

fisc.md

Desemnare procentuală

Pentru anul 2021 aceasta a fost efectuată de 37 397 persoane (cu 805 de persoane mai mult comparativ cu anul 2020), suma solicitată pentru desemnare a constituit 10,72 mln.lei (cu 1,27 mln.lei mai mult comparativ cu anul 2020).

În totalitatea veniturilor obținute de către persoanele fizice cetățeni, predomină veniturile sub formă de plăți salariale (76,05 %), urmate de veniturile obținute din dividende (11,12 %) și veniturile obținute din transmiterea în posesie și/sau folosință a proprietății imobiliare și mobiliare, cu excepția terenurilor agricole (3,14 %).

Raportul integral aferent rezultatelor recepționării declarațiilor cu privire la impozitul pe venit pentru anul 2021 poate fi accesat aici.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Igor Cecan / NewsMaker

„Adevărurile parțiale” pot influența alegerile din Găgăuzia? Serebrian: Turcia poate fi un aliat al Moldovei în combaterea dezinformării

Rețelele sociale și finanțarea ilicită se numără printre riscurile pentru alegerile din Găgăuzia din 15 noiembrie, consideră ambasadorul Republicii Moldova în Turcia, Oleg Serebrian. Diplomatul a declarat, într-un interviu pentru „Veridica”, că Ankara nu susține un anumit candidat la funcția de bașcan sau o anumită componență a Adunării Populare și este interesată ca scrutinul să se desfășoare fără interferențe externe.

Întrebat ce tipuri de interferențe consideră cele mai periculoase pentru scrutin, Serebrian a menționat finanțarea ilicită, dar a atras atenția în special asupra influenței rețelelor sociale.

„Cred că rețelele sociale sunt chiar mai penetrante decât presa în regiune, iar acest lucru s-a văzut și în Republica Moldova, în general, precum și la ultimele alegeri din România. Rețelele sociale pot juca un rol important în distorsionarea opiniilor, în promovarea unor informații parțial corecte sau a unor adevăruri parțiale, care deseori sunt mai periculoase decât minciunile totale”, a declarat ambasadorul.

Serebrian a spus că, în prezent, locuitorii Găgăuziei se informează în principal în limba rusă. El a precizat, însă, că acest lucru nu înseamnă că toate sursele respective sunt pro-ruse. În opinia sa, presa din Turcia poate oferi regiunii și alte surse de informare. Referindu-se la combaterea dezinformării în autonomie, ambasadorul a spus că „Turcia poate fi un aliat important și firesc”.

În ceea ce privește poziția Ankarei față de alegerile din Găgăuzia, ambasadorul a spus că autoritățile turce nu și-au exprimat preferința pentru vreun candidat.

„Ankara este interesată, întâi de toate, ca alegerile să fie libere și corecte și să fie respectată decizia populației din entitatea autonomă. Nu a fost exprimat vreun punct de vedere de către Ankara oficială sau chiar de către deputați care să indice că ar prefera un anumit bașcan sau o anumită componență a Adunării Populare”, a mai declarat Serebrian.

Ambasadorul țării noastre în Turcia a adăugat că este important să nu se repete ceea ce, potrivit lui, s-a întâmplat la alegerile precedente: „interferențe străine, acțiuni subterane care vizau subminarea integrității teritoriale a Republicii Moldova și subminarea stabilității Republicii Moldova prin crearea unor animozități artificiale între Chișinău și Comrat”.

Întrebat dacă Turcia va avea observatori la scrutin, Serebrian a răspuns: „Fără îndoială că vor fi observatori și din partea organizațiilor internaționale din care Turcia face parte. Vor fi, de asemenea, observatori din partea societății civile. Cred că nu doar din Turcia vor fi observatori pentru aceste alegeri”.

Diplomatul consideră că observatorii ar trebui să urmărească și perioada premergătoare votului, în special ultima săptămână, când, spune el, pot apărea controverse. Serebrian a pledat pentru o prezență internațională neutră la alegerile din autonomie, inclusiv din partea Turciei.

Amintim că locuitorii din UTA Găgăuzia sunt așteptați la urne pe 15 noiembrie, după mai bine de un an de blocaj electoral. În aceeași zi, ei vor alege viitoarea componență a Adunării Populare a Găgăuziei și noul bașcan. Despre modul în care a fost soluționată criza electorală din Găgăuzia, rolul pe care îl va avea Chișinăul în organizarea alegerilor și semnificația acestora pentru Comrat, NewsMaker a scris – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: