Moldova își dorește soluționarea pașnică a conflictului transnistrean. Chișinăul, discuție cu un reprezentant special al Ucrainei
Full Article 2 minutes read

Moldova își dorește soluționarea pașnică a conflictului transnistrean. Chișinăul, discuție cu un reprezentant special al Ucrainei

Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) Ruslan Bolbocean a avut o întrevedere cu Iuri Klimenko, reprezentantul Ucrainei în procesul de negocieri privind reglementarea transnistreană. Interlocutorii au subliniat importanța menținerii păcii și stabilității pe ambele maluri ale râului Nistru, urmare a războiului din Ucraina.

Potrivit unui comunicat al MAEIE, în cadrul întrevederii, oficialii au făcut o evaluare a dinamicii în procesul de reglementare a conflictului transnistrean, urmare a agresiunii militare împotriva Ucrainei.

La fel, interlocutorii au subliniat importanța menținerii păcii și stabilității pe ambele maluri ale râului Nistru.

Secretarul de stat Ruslan Bolbocean a reiterat poziția Republicii Moldova privind soluționarea pașnică, prin mijloace politice, a conflictului transnistrean în baza principiilor agreate în cadrul OSCE.

De asemenea, interlocutorii au trecut în revistă evoluțiile în relațiile bilaterale moldo-ucrainene, fiind evidențiată intensitatea contactelor în vederea realizării diverselor proiecte de interes comun.

Amintim că pe 10 august curent, și viceprim-ministrul Oleg Serebrian a avut o întrevedere cu reprezentantul special al Ucrainei pentru reglementarea transnistreană Iuri Klimenko.

Oficialii au făcut un schimb de informații și de opinii pe marginea situației regionale complexe, aspectelor ce impun o coordonare permanentă, formelor de asistență acordată reciproc de către Republica Moldova și Ucraina, progreselor marcate în procesul de integrare europeană.

De asemenea, a fost reiterat sprijinul ferm pentru suveranitatea și integritatea teritorială a ambelor țări, prevenirea focarelor de destabilizare.

Totodată, oficialii au abordat ultimele evoluții în formatele de negocieri privind reglementarea transnistreană.

„S-a accentuat faptul, că formatul „1+1” și cel al grupurilor de lucru sectoriale rămân a fi funcționale în prezent, iar angajamentul reglementării politice și pașnice a conflictului transnistrean în cadrul statului suveran și teritorial integrat Republica Moldova, rămâne a fi valabilă în continuare în pofida unor alegații provocator lansate în spațiul public”, se arată într-un comunicat al Biroului de Reintegrare.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: