kafanews.com

Moldova și Letonia vor iniția negocieri privind procedurile de plată a pensiilor, prestațiilor și compensațiilor

Casa Națională de Asigurări Sociale a Republicii Moldova și Agenția de Asigurări Sociale de Stat a Republicii Letonia vor iniția negocieri privind procedurile de solicitare, transfer și plată a pensiilor, prestațiilor și compensațiilor. O hotărâre în acest sens a fost aprobată astăzi, în cadrul ședinței Guvernului. 

Documentul prevede actualizarea componenţei delegației oficiale din partea Republicii Moldova, responsabilă de negocierea proiectului Aranjamentului Administrativ între cele două țări. Delegația va fi constituită din experţi din cadrul mai multor autorităţi şi instituţii publice centrale naţionale, Casa Naţională de Asigurări Sociale, fiind instituția responsabilă de încheierea și implementarea tratatului. 

Proiectul Aranjamentului a fost elaborat în temeiul Acordului dintre Republica Moldova şi Republica Letonia în domeniul securităţii sociale. Scopul documentului este asigurarea unui cadru de garanţii de securitate socială pentru lucrătorii migranţi din Republica Moldova, care desfăşoară sau au desfăşurat o activitate de muncă sau domiciliază pe teritoriul uneia dintre Părți. Acesta determină modalitățile de colaborare a instituțiilor responsabile din ambele țări referitor la plata pensiilor, prestaţiilor şi compensaţiilor, precum şi la schimbul de date statistice şi informaţii. 

De menționat că proiectul aprobat astăzi de Guvern prevede implementarea angajamentelor asumate de către Republica Moldova prin aderarea sa la Carta Socială Europeană revizuită, parţial ratificată de Republica Moldova în 2001 şi semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Primăria Municipiului Chișinău

Mai multe străzi din Chișinău, cu circulația restricționată în următoarele zile

Luni, 28 septembrie, va fi suspendat traficul rutier, timp de mai multe ore, pe porțiuni ale străzilor Armenească și Mitropolit Varlaam. Tot de luni și până pe 30 septembrie, pe timp de noapte, circulația va fi restricționată parțial pe mai multe străzi din capitală. Anunțul a fost făcut de Primăria Chișinău.

Potrivit Primăriei Chișinău, în perioada 28-30 septembrie, pe timp de noapte, circulația va fi restricționată pe anumite străzi din capitală din cauza lucrărilor de reparație. Mai exact, traficul rutier va fi suspendat parțial, pe benzi, pe strada Ismail, pe tronsonul cuprins între bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și str. Grigore Ureche. Totodată, traficul rutier va fi suspendat parțial, pe benzi, pe bulevardul Renașterii Naționale, pe tronsonul cuprins între bd. Grigore Vieru și str. Circului. La fel, traficul rutier va fi suspendat parțial, pe benzi, pe strada Sihastrului, pe tronsonul cuprins între șos. Hîncești și str. Livădarilor.

De asemenea, pe 28 septembrie, începând cu ora 08:30 și până la 15:00, va fi suspendat traficul rutier pe strada Armenească, pe tronsonul cuprins între bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și str. Mitropolit Varlaam, precum și pe strada Mitropolit Varlaam, pe tronsonul cuprins între străzile Bulgară și Armenească. Potrivit autorităților capitalei, măsura a fost instituită pentru lucrări de curățare, defrișare și elagaj a unor arbori care prezintă pericol, situați pe strada Armenească.

„Conducătorii auto sunt îndemnați să ocolească străzile, dacă nu există necesitate stringentă, să manifeste răbdare și disciplină în trafic, fără abateri de la Regulamentul circulației rutiere”, au comunicat reprezentanții Primăriei Chișinău.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: