Андрей Мардарь / NewsMaker

Moldova, sub cod galben de ghețuș și polei. Munteanu a decis: instituțiile pot lucra mai puțin, vineri

Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis Cod galben de ghețuș, polei și scădere a temperaturii aerului Avertizarea va fi valabilă în perioada 30 – 31 ianuarie, pe întreg teritoriul Republicii Moldova.

Potrivit meteorologilor, vineri, 30 ianuarie, odată cu scăderea temperaturii aerului, precipitațiile sub formă de ploaie se vor transforma în lapoviță și ninsoare, ceea ce va favoriza formarea poleiului și a ghețușului pe drumuri. Sâmbătă, 31 ianuarie, temperatura medie zilnică a aerului va scădea cu 5–7 grade Celsius.

Autoritățile avertizează că aceste condiții pot îngreuna circulația rutieră și pietonală și recomandă populației să manifeste prudență sporită, să evite deplasările neesențiale și să adapteze viteza de deplasare la condițiile de drum.

Având în vedere condițiile meteorologice nefavorabile prognozate, premierul Alexandru Munteanu a semnat decizia prin care stabilește că ministerele, autoritățile administrative centrale structurile organizaționale din sfera lor de competență și instituțiile de învățământ, vor examina posibilitatea reducerii zilei de muncă, pe 30 ianuarie. Potrivit Guvernului, intervalul orelor va fi stabilit de fiecare instituție în parte.

De asemenea, conform Deciziei, în perioada 30 ianuarie-2 februarie, instituțiile responsabile de gestionarea situației de criză vor menține protocoalele operaționale și vor interveni pentru prevenirea, gestionarea și combaterea efectelor generate de condițiile meteo nefavorabile.

De menționat că programul de muncă și orele de curs au fost modificate și încep de la ora 09:00, în această săptămână. Mai multe instituții de învățământ, inclusiv din Chișinău și Bălți desfășoară lecțiile în format online. Măsurile au fost luate de Guvern și de autoritățile locale, în contextul condițiilor meteo dificile din ultimele zile, marcate de polei și ghețuș.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Celal Gunes/AA/picture alliance

SUA oferă o recompensă de până la $20 mln pentru informații despre programul nuclear al Iranului

Autoritățile de la Washington oferă o recompensă de până la 20 de milioane de dolari și posibilitatea relocării în Statele Unite ale Americii în schimbul unor informații despre programul nuclear al Iranului. Anunțul a fost făcut de Comandamentul Central al Forțelor Armate ale SUA (CENTCOM), vineri, 6 noiembrie, într-o postare pe rețeaua de socializare X.

Potrivit CENTCOM, oferta face parte din programul „Rewards for Justice” al Departamentului de Stat al SUA. Recompensa este oferită pentru informații despre programul nuclear iranian, inclusiv despre instalațiile, echipamentele și persoanele implicate în dezvoltarea acestuia, printre care și membri ai comunității științifice.

Programul a fost lansat în 1984 și face parte dintr-un sistem guvernamental de recompense pentru informații care pot contribui la protejarea cetățenilor americani și a intereselor Statelor Unite ale Americii. Autoritățile nu au precizat în ce condiții informațiile furnizate ar putea fi recompensate cu suma maximă de 20 de milioane de dolari.

Acuzațiile la adresa Iranului

În anunțul privind recompensa, Departamentul de Stat a afirmat că Iranul nu și-a respectat obligațiile asumate în cadrul acordurilor de garanții cu Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA). Din acest motiv, agenția nu mai poate monitoriza în permanență producția și stocurile unor componente esențiale, precum centrifugele.

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat în repetate rânduri că armata americană a distrus practic în totalitate programul nuclear al Iranului.

„Dacă nu am fi atacat Iranul, astăzi nu ați mai fi avut Israelul. Dacă Iranul ar fi avut arme nucleare, le-ar fi folosit. Ar fi distrus întregul Orient Mijlociu”, a declarat Trump în seara zilei de 6 noiembrie, la West Palm Beach, în statul Florida, relatează Deutsche Welle.

Trump spune că Iranul vrea să încheie un acord

Totodată, președintele american a afirmat că Iranul își dorește încheierea conflictului, după ce economia și forțele sale armate ar fi fost grav afectate în cele opt luni de război.

„În prezent, purtăm negocieri cu ei. Își doresc foarte mult să ajungă la un acord”, a declarat Trump.

Mediatorii și-au intensificat eforturile diplomatice pentru a preveni reluarea luptelor. Pe 3 noiembrie, președintele Iranului, Masoud Pezeshkian, a declarat că guvernul său continuă să caute o soluție diplomatică la criză.

La începutul acestei săptămâni, Trump a declarat că mai are de „rezolvat” una sau două ținte. Printre acestea a menționat așa-numitul munte Pickaxe, situat în centrul Iranului. Se presupune că acolo s-ar afla o instalație nucleară, însă autoritățile de la Teheran neagă acest lucru.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: