abest.ro

Moldova va împrumuta €60 mln de la o agenție din Franța. În ce scop vor fi folosiți banii

Republica Moldova va beneficia de un împrumut în valoare de 60 de milioane de euro, acordat de Agenția Franceză pentru Dezvoltare. Deputații au votat, la ședința plenară de astăzi, pentru ratificarea Acordului de facilitate de credit dintre Republica Moldova și Agenția Franceză pentru Dezvoltare.

Necesitatea obținerii creditului de 60 de milioane de euro a apărut în urma consecințelor provocate de Federația Rusă în Ucraina, a crizei energetice și a inflației, comunică reprezentanții Parlamentului.

Astfel, banii vor fi folosiți pentru consolidarea programelor de protecție socială, pentru a atenua impactul creșterii prețurilor la gaze și pentru adoptarea reformelor în vederea dezvoltării energiilor regenerabile. De asemenea, resursele financiare vor fi valorificate pentru modernizarea sectorului transportului feroviar.

Împrumutul care va fi contractat prevede o maturitate de 15 ani, inclusiv perioada de grație de cinci ani. Rambursarea acestuia va fi efectuată de două ori pe an, în 20 de tranșe egale. Creditul va fi debursat într-o singură tranșă, termenul-limită fiind de 13 octombrie 2023.

Proiectul de lege privind ratificarea Acordului a fost votat, în prima și a doua lectură, de 57 de deputați.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Un moldovean, rănit în atacul rusesc de la frontiera cu Moldova. Cele două persoane decedate sunt ucraineni, anunță MAE

Un cetățean al Republicii Moldova a avut de suferit, în atacul lansat de Rusia asupra punctului de trecere Starokazacie de la frontiera moldo-ucraineană. Bărbatul a refuzat spitalizarea și și-a continuat deplasarea cu automobilul spre Chișinău, anunță Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

MAE a confirmat că cele două persoane care și-au pierdut viața în urma atacului sunt cetățeni ai Ucrainei. Printre persoanele decedate nu se numără cetățeni ai Republicii Moldova.

În ceea ce privește mijloacele de transport din Republica Moldova care ar fi fost avariate sau distruse în urma atacului, MAE precizează că informațiile sunt în curs de verificare: „Suntem în contact cu autoritățile ucrainene și vom reveni cu date confirmate”.

Atacul cu drone a avut loc în noaptea de 8 spre 9 septembrie. Alte două aparate de zbor fără pilot au căzut în apropierea punctului de trecere, toate pe teritoriul Ucrainei. În consecință, infrastructura punctului Starokazacie a fost avariată, iar activitatea postului comun Tudora (Republica Moldova)–Starokazacie (Ucraina) a fost suspendată. Detalii – AICI.

Ministerul rus al Apărării a confirmat atacul. Moscova susține că a vizat obiective logistice ale punctului rutier Starokazacie, care ar fi fost folosite pentru transportarea unor încărcături militare în Ucraina. Autoritățile ucrainene nu au comentat deocamdată aceste afirmații.

Chișinăul a condamnat public atacul Federației Ruse și și-a exprimat solidaritatea deplină cu țara vecină, Ucraina.

Precizăm că acesta nu este primul incident produs în apropierea frontierei Republicii Moldova. În ultimele trei săptămâni, activitatea mai multor puncte de trecere a fost suspendată temporar din cauza atacurilor rusești asupra Ucrainei, desfășurate în imediata apropiere a țării noastre.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: