Andrei Mardari / NewsMaker

Moldovagaz a avertizat datornicii că pot fi debranșați de la rețeaua de gaz

Șeful Moldovagaz Vadim Ceban a îndemnat consumatorii care au acumulat datorii pentru gaz, să le achite pentru a evita deconectările. Potrivit unui mesaj publicat pe 13 iunie, în primul semestru al anului curent, consumatorii au adunat restanțe în volum de 112 mln lei. 

Suma totală a datoriilor pentru gazul furnizat consumatorilor casnici, persoanelor juridice și organizațiilor bugetare față de Moldovagaz, pentru primul semestru al anului 2022 – constituie circa 112 mun lei. Pentru evitarea demarării procedurii de deconectare, rugăm insistent să achitați la timp facturile”, a menționat Ceban într-un mesaj publicat pe Telegram.

Amintim că Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a aprobat un tarif pentru gaz de 18,62 lei (17,24 lei fără TVA). Nou preț a intrat în vigoare din 1 iunie. Moldovagaz a solicitat majorarea tarifului cu 60% – de la 15 la 24 de lei.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

parlament.md

„Transparența decizională, afectată în cazul a 20 din 21 de proiecte de lege adoptate”. Promo-LEX după ultimele ședințe ale Parlamentului 

În cazul a 20 din cele 21 de proiecte de lege adoptate în cadrul ședințelor plenare ale Parlamentului din 23 și 24 iulie, transparența decizională a fost afectată. Constatarea aparține Asociației Promo-LEX.

Potrivit Asociației, în cadrul celor două ședințe au fost adoptate 21 de proiecte de lege și două proiecte de hotărâri. Dintre proiectele de lege, 14 au fost adoptate în prima lectură, 6 – în lectura a doua, iar un proiect a fost adoptat în ambele lecturi. Promo-LEX a precizat că majoritatea parlamentară și opoziția au votat în consens cel puțin opt proiecte de lege.

Conform Asociației, transparența decizională a fost afectată în cazul a 20 dintre cele 21 de proiecte de lege adoptate în cadrul celor două ședințe, ceea ce reprezintă 95,2% din totalul proiectelor votate. Principalele deficiențe constatate au fost: nerespectarea termenului minim de 10 zile lucrătoare pentru prezentarea recomandărilor părților interesate în cazul a 12 proiecte de lege; nepublicarea înaintea ședințelor plenare a rapoartelor comisiilor parlamentare, a avizelor Direcției Generale Juridice și a altor documente aferente pentru toate cele 20 de proiecte vizate; aprobarea rapoartelor comisiilor parlamentare chiar în ziua examinării în plen pentru 13 proiecte de lege; examinarea în plen, la doar două zile de la înregistrare, a 12 proiecte de lege, fapt criticat de reprezentanții a cinci fracțiuni parlamentare din opoziție.

Amintim că, pe 24 iulie, opoziția parlamentară a acuzat că se votează legi în grabă. Dacă unii deputați au propus organizarea zilnică a ședințelor și examinarea a cel mult cinci proiecte pe zi, alții au venit cu un „simbol” al ședinței din 24 iulie – 1 113 foi, care însumau cele peste 20 de proiecte aflate pe ordinea de zi. Președintele Parlamentului și liderul PAS, Igor Grosu, i-a îndemnat pe deputați să se apuce de lucru. „Văd că așa de tare vi-i a lucra, că iaca de 24 de minute tot discutăm când lucrăm”, a adăugat Grosu. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: