Echipa 902

Moldoveancă angajată în Italia, dată în judecată de rudele unui bătrân, după ce s-a ales cu o moșternire de €300 mii

O moldoveancă, care îngrijea de un bărbat de 94 de ani, din Italia, este acuzată că la determinat să o numească pe ea singura moștenitoare în testamentul său. De asemenea, femeia e învinuită că l-a izolat de familie și prieteni în perioada pandemiei și a reușit cumva să scrie un nou testament, relatează Adevărul.ro. Evenimentele au avut loc în anul 2021.

În noul document, bătrânul îi lăsa totul îngrijitoarei sale, lăsându-și familia fără nimic. Este vorba despre o sumă de 300.000 de euro și o casă în centrul orașului Fererra. Testamentul a fost scris cu o lună înainte de moartea sa într-o italiană foarte stângace, ceea ce este ciudat, pentru că omul era profesor de italiană.

De asemeena, femeia în vârstă de 51 de ani este acuzată de „eludare a unei persoane incapabile”.

În timpul anchetei, o probă grafologică a arătat că testamentul, datat 10 februarie 2021, a fost semnat de către bărbat, care avea 94 de ani la momentul respectiv. Astfel, ipoteza unui fals a fost exclusă. Cu toate acestea, modalitățile și toate circumstanțele în care bărbatul a semnat testamentul sunt cele care l-au determinat pe judecător să trimită cazul în judecată.

Semne de întrebare ridicate de testament

În primul rând, limbajul folosit în testament a ridicat semne de întrebare. În testamentul său, bărbatul scrie că vrea să lase totul celei care îl îngrijește. Dar exprimarea nu pare a fi cea a unui om de cultură, așa cum era el, aflat la apogeul facultăților sale mintale. „Am hotărât, , după moartea mea, , să îi las celui care mă îngrijește, moștenirea, apartamentul. De asemenea, banii rămași în bancă, pentru că rudele mele, călugărița nu au făcut nimic pentru mine. (Nu trebuie să ceară nimic)”, se arată în document.

Apoi, au existat și alte circumstanțe semnalate de persoanele jignite, nepoata și strănepoata. De exemplu, izolarea aproape completă pe care îngrijitoarea însăși a creat-o în ultimul an de viață al bărbatului. Nu mai puteau comunica cu unchiul lor, nu-l mai puteau suna la telefon sau vizita. Nu le răspundea niciodată. Atât de mult l-a izolat, încât la un moment dat au chemat poliția pentru că bărbatul nu răspundea la interfon. Polițiștii au constatat că bătrânul se afla acasă cu îngrijitoarea.

Chiar și un prieten din copilărie al bărbatului, în timpul anchetei apărării, a declarat că nu a mai putut să ia legătura cu el pentru că telefonul era mereu inaccesibil, astfel încât a aflat de moartea sa doar din ziar.

Nu a anunțat rudele cu privire la deces

Un alt moment care ridică semne de întrebare este cel când bărbatul a murit. Femeia s-a dus direct la carabinieri, luând cu ea testamentul care o vedea ca unică moștenitoare a unui cont bancar de 300.000 de euro și o casă în centrul orașului Ferrara. Nu a informat rudele despre deces, iar apoi a organizat ea însăși transferul cadavrului pentru înmormântare.

Și, din nou, femeia pare să fi mers la casa clientului ei, chiar și după moartea acestuia.

Astfel, acuzarea spune că, deși a eliminat probabilitatea unui testament fals, îngrijitoarea a creat o situație vulnerabilă prin izolare totală a bătrânului de 94 de ani, într-un moment în care exista o teamă indusă de măsurile de izolare antipandemice, „„împingându-l” să redacteze un nou testament (scrisese deja două, în 2008 și 2012), nepoliticos, cu greșeli gramaticale și în care a lăsat totul singurei persoane care se ocupase de el.

Pe 13 iulie, judecătoarea Alessandra Martinelli va audia primii martori.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

IPN

Partidul lui Costiuc – fără bani de la stat pentru încă un an. Ce alte sancțiuni a mai aplicat CEC?

Partidul „Democrația Acasă”, condus de Vasile Costiuc, nu va primi alocații de la stat până în noiembrie 2027, iar Blocul Unirea Națiunii – până în octombrie 2026. Deciziile au fost luate de Comisia Electorală Centrală (CEC) pe 5 octombrie, după analiza rapoartelor financiare ale concurenților electorali care au participat la scrutinul parlamentar. Totodată, Andrei Năstase a fost somat să verse în bugetul de stat aproape 6 mii de lei, iar Tatiana Crețu – peste 24 de mii de lei.

Pe 5 octombrie, CEC a analizat rapoartele financiare ale concurenților electorali care au participat la scrutinul parlamentar din 28 septembrie. În aceeași zi, liderul partidului „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc, a depus la CEC patru contestații. Politicianul a invocat „acțiuni pretins ilegale de finanțare” ale Partidului Acțiune și Solidaritate, blocului electoral „Patriotic”, blocului electoral „Alternativa” și formațiunii „Partidul Nostru”. Instituția electorală a decis să includă aceste contestații în proiectul de pe ordinea de zi a CEC.

CEC, despre raportul financiar al PAS: Potrivit Comisiei, în registrul persoanelor care au desfășurat activități de voluntariat, PAS a indicat 682 de reprezentanți în organele electorale, deși, la solicitarea partidului, au fost adoptate hotărâri de confirmare pentru 1.561 de persoane. În consecință, CEC a constatat o diferență de 880 de reprezentanți – persoane care nu au fost incluse de către concurent în raportul financiar.

Despre raportul Partidului „Democrația Acasă”: Conform instituției electorale, partidul nu a raportat cheltuieli pentru publicitate pe internet. Totodată, a inclus în registrul voluntarilor doar trei persoane. În același timp, a înregistrat și confirmat 91 de reprezentanți care nu au fost reflectați în niciun fel în raportul financiar.

Despre raportul lui Andrei Năstase: Potrivit CEC, concurentul a confirmat 216 reprezentanți care nu au fost reflectați în raportul privind gestiunea financiară. Astfel, s-a propus aplicarea unei sancțiuni sub formă de avertisment. Totodată, potrivit CEC, la 30 septembrie, din contul fondului electoral, concurentul a achitat către „Glasul Națiunii” suma de 5.926 de lei pentru arendă (chirie). CEC a calificat această plată drept o abatere, constând în neraportarea cheltuielii în termenul stabilit de lege, și a propus ca suma să fie virată la bugetul de stat.

Despre raportul blocului „Împreună”: Conform instituției electorale, blocul a utilizat anumite venituri încasate înainte de a le declara la CEC, iar sancțiunea propusă a fost sub formă de avertisment.

Despre raportul Partidului „Alianța pentru Unirea Românilor”: Potrivit Comisiei, partidul nu a transferat în bugetul de stat soldul restant în valoare de 135 de lei.

Despre raportul „Blocul Unirea Națiunii”, care s-a retras din cursă înainte de scrutin: CEC a declarat că blocul a prezentat tardiv raportul privind gestiunea financiară. „Ținând cont că anterior deja a fost sancționat, se propune să fie aplicată sancțiunea sub formă de lipsire de alocații de la bugetul de stat pentru o altă perioadă de 6 luni de zile, începând cu luna mai 2026”, s-a menționat la ședința CEC.

Despre raportul Partidului „Uniunea Creştin-Socială din Moldova”: Potrivit CEC, a rămas un sold de 135 de lei, care nu poate fi transferat deoarece conducătorului partidului, Gabriel Călin, i-a fost aplicată o măsură preventivă. În consecință, s-a propus aplicarea unei sancțiuni sub formă de atenționare.

Despre raportul Tatianei Crețu: Comisia a menționat că a rămas un sold de 24 600 de lei. „A transferat (nota red: concurentul electoral) acest sold din contul „fond electoral” în contul personal, ceea ce este interzis de lege”, s-a anunțat la ședința CEC.

Deciziile CEC

Instituția electorală a decis ca Partidul „Alianța pentru Unirea Românilor”, Partidul „Uniunea Creștin-Socială din Moldova” și candidata Tatiana Crețu să fie atenționați. Totodată, CEC a decis ca PAS, Blocul „Împreună” și candidatul independent Andrei Năstase să fie sancționați sub formă de avertisment.

În cazul Partidului „Democrația Acasă” s-a decis aplicarea unei sancțiuni sub formă de lipsire de alocații de la bugetul de stat pentru o perioadă de 12 luni, începând cu luna noiembrie 2026. Amintim că, pe 3 octombrie 2025, aceluiași partid i s-a aplicat o sancțiune similară pentru perioada noiembrie 2025 – noiembrie 2026.

Și în cazul Partidului Național Liberal și al Partidului Reîntregirii Naționale „Acasă” – parte a Blocului Unirea Națiunii – s-a decis aplicarea unei sancțiuni sub formă de lipsire de alocații de la bugetul de stat însă pentru o perioadă de 6 luni, începând cu luna mai 2026. Amintim că, recent, CEC a mai luat o asemenea decizie în privința blocului. Instituția electorală a decis să-l lipsească de alocații de la bugetul de stat pentru o perioadă similară, începând cu luna noiembrie 2025.

Pe lângă avertisment, Andrei Năstase a fost somat să verse în bugetul de stat 5.926 de lei. Tatiana Crețu, pe lângă avertisment, a fost somată să verse în bugetul de stat 24.600 de lei.

În același timp, CEC a respins contestațiile lui Costiuc, fie ca neîntemeiate, fie ca inadmisibile.

***

Pe 5 octombrie, Comisia Electorală Centrală a declarat valabile rezultatele alegerilor parlamentare din 28 septembrie. Totodată, CEC a decis să remită hotărârea către Curtea Constituțională pentru confirmarea rezultatelor alegerilor și validarea mandatelor de deputat.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: