tv8.md

Moldovenii care au pașapoartele expirate vor putea călători. Termenul de valabilitate, prelungit automat

Termenul de valabilitate al pașapoartelor cetățenilor Republicii Moldova care au expirat în perioada 1 ianuarie 2020 sau urmează să expire până la 30 decembrie 2022 va fi prelungit. Declarația a fost făcută, pe 18 mai, de prim-ministra Natalia Gavrilița în cadrul unei conferințe de presă.

„Începând cu 1 lunie, va fi prelungit termenul de valabilitate al pașapoartelor cetățenilor Republicii Moldova care au expirat în perioada 1 ianuarie 2020 – 31 decembrie 2022. Valabilitatea lor va fi extinsă automat până la 30 iunie 2023″, a precizat Gavrilița.

Premierul a vorbit și despre motivele pentu care autoritățile au recurs la o asemenea decizie.

„Noi am avut foarte mulți cetățeni care în timpul pandemiei nu au putut veni acasă, nu și-au putut perfecta actele. Și acum avem o creștere semnificativă la pașapoarte cauzată de războiul din Ucraina. Avem rânduri foarte mari, inclusiv la consulatele din afara țării”, a declarat oficialul.

În acest fel, Gavrilița a precizat că oamenii nu vor trebui să vină la centrele multifuncționale sau la consulate.

„Pașapoartele se vor considera extinse. Această măsură a fost deja aplicată de mai multe țări care se confruntă cu asemenea probleme. Procedura este că se anunță organizația internațională specializată și când se scanează pașaportul, imediat se vede că acesta este valabil până în 30 iunie 2023″, a conchis premierul.

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare. 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Ministerul Apărării al Republicii Moldova

Antrenamente generale pentru parada din PMAN: Restricții în centrul Chișinăului pe 21 și 25 august

Pe 21 și 25 august va fi sistată circulația transportului pe un tronson al bulevardului Ștefan cel Mare și Sfânt. Restricția va fi valabilă în intervalul orelor 22:00-01:00. În această perioadă Ministerul Apărării va desfășura antrenamente. Despre aceasta a comunicat Primăria Chișinău. Menționăm că, anterior, Ministerul Apărării a declarat că va desfășura în aceste zile antrenamentele generale în contextul paradei militare care va avea loc în PMAN pe 27 august.

Antrenamentele vor avea loc pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, pe tronsonul cuprins între str. Petru Movilă și str. Alexandr Pușkin, în zilele de 21 și 25 august, în intervalul orar 22:00–01:00.

„Măsura a fost luată în legătură cu organizarea și desfășurarea unor antrenamente de către Ministerul Apărării al Republicii Moldova”, a comunicat Primăria Chișinău.

Circulația transportului public municipal va fi organizată după cum urmează:

Troleibuze:

  • traseul rutelor nr. 1, 5 și 8 se modifică după cum urmează: tur – de pe bd. Constantin Negruzzi pe str. Ciuflea, str. București, str. Alexei Sciusev, str. Mihai Viteazul, str. Columna, str. Henri Coandă, Piața Dimitrie Cantemir și în continuare pe traseele stabilite; retur – de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt pe str. Alexei Șciusev, str. București, str. Ciuflea, bd. Constantin Negruzzi și în continuare pe traseele stabilite;
  • traseul rutei nr. 4 se modifică după cum urmează: tur – de pe bd. Constantin Negruzzi pe str. Ciuflea, str. București și în continuare pe traseul stabilit; retur – de pe str. Vasile Lupu pe str. Constantin Stere, str. Mihail Kogălniceanu, str. Serghei Lazo, str. Alexei Mateevici, str. Alecsandr Pușkin, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și în continuare pe traseul stabilit;
  • traseele rutelor nr. 7, 12, 16, 25, 32 se scurtează până la str. Columna;
  • traseul rutelor nr. 10 și nr. 24 se modifică după cum urmează: tur – de pe str. Mitropolit Gavriil Bănulescu Bodoni pe str. Columna, str. Vasile Alecsandri și în continuare pe traseele stabilite; retur – pe traseele stabilite;
  • traseul rutei nr. 22 se modifică după cum urmează: tur – de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt pe str. Alexei Șciusev, str. București, bd. Dacia și în continuare pe traseul stabilit; retur – de pe bd. Dacia pe str. București, str. Alexei Șciusev, str. Mihai Viteazul, str. Columna, str. Henri Coandă, Piața Dimitrie Cantemir și în continuare pe traseul stabilit;
  • traseul rutei nr. 29 se modifică după cum urmează: tur – de pe str. Petricani pe str. Mihai Viteazul, str. Columna, str. Henri Coandă, Piața Dimitrie Cantemir, Calea Ieșilor cu întoarcere la Parcul „Alunelul”, retur în direcția str. Mircești – de pe Calea Ieșilor pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, str. Mihai Viteazul și în continuare pe traseul stabilit;
  • traseul rutei nr. 34 se modifică după cum urmează: tur – de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt pe str. Vasile Alecsandri, str. București, str. Alexei Șciusev, str. Mihai Viteazul, str. Columna, str. Henri Coandă, Piața Dimitrie Cantemir și în continuare pe traseul stabilit; retur – de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt pe str. Alexei Șciusev, str. București, str. Ciuflea.

Autobuze:

  • traseul rutei nr. 5 se modifică după cum urmează: tur – pe traseul stabilit; retur – de pe str. Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni pe str. Columna, str. Vasile Alecsandri, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și în continuare pe traseul stabilit;
  • traseul rutei nr. 9 se modifică după cum urmează: tur – de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt pe str. Alexei Șciusev, str. București, str. Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni, str. Mihail Kogălniceanu, str. Alecsandr Pușkin, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și în continuare pe traseul stabilit; retur – de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt pe str. Vasile Alecsandri, str. București, str. Alexei Șciusev, str. Mihai Viteazul, str. Columna, str. Henri Coandă;
  • traseul rutei nr. 26 se modifică după cum urmează: tur – de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt pe str. Alexei Șciusev, str. București, str. Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni, str. Mihail Kogălniceanu, str. Alecsandr Pușkin și în continuare pe traseul stabilit; retur – de pe str. Mitropolit Gavriil Bănulescu Bodoni pe str. Columna, str. Vasile Alecsandri, str. București, str. Alexei Șciusev, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și în continuare pe traseul stabilit;
  • traseul rutei nr. 46 se modifică după cum urmează: tur – de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt pe str. Vasile Alecsandri, str. București, str. Alexei Șciusev, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și în continuare pe traseul stabilit; retur – de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt pe str. Alexei Șciusev, str. București, str. Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni, str. Mihail Kogălniceanu, str. Alecsandr Pușkin, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și în continuare pe traseul stabilit.

***

Amintim că Republica Moldova va marca cea de-a 35-a aniversare a proclamării independenței printr-o paradă militară în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN) din Chișinău. Peste 2000 de militari, inclusiv din Ucraina și SUA, vor defila în centrul capitalei pe 27 august. Ministerul Apărării a declarat că pe 21 și 25 august vor avea loc antrenamentele generale în PMAN.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: