noi.md

Moțiunea de cenzură împotriva guvernului a fost avizată pozitiv de comisia juridică. Când va fi dezbătută în legislativ

Comisia juridică numiri şi imunităţi a avizat pozitiv moţiunea de cenzură contra guvernului Sandu. Ședința a fost condusă de vicepreședintele comisiei, deputatul socialist Vasile Bolea. Deputații blocului ACUM nu au participat la întrunire. 

Președintele comisiei, Sergiu Litvinenco, a notat pe pagina sa de Facebook, că ședința ar fi avut loc cu încălcarea prevederilor legale, deoarece ar fi fost convocată neregulamentar. În plus, el a arătat că nu era nevoie de niciun aviz al comisiei pentru examinarea moțiunii de cenzură în plenul parlamentului.

„Comisia juridică nu are nicio treabă cu moțiunea de cenzură. Este o încălcare a regulamentului. Dacă colegii au vrut să facă acest lucru, eu nu am vrut să particip la așa ceva”, a explicat deputatul PAS, ulterior, într-o conferință de presă. „Am văzut că cvorumul a fost asigurat de colegii din PD. Este probabil ca binomul PD-PSRM să renască”, a mai spus acesta.

A făcut declarații pentru presă și deputatul PDM, Sergiu Sîrbu. Acesta a spus că la ședința comisiei au fost examinate doar norme de procedură și nu a fost dat un vot politic: „Da, regulamentul nu prevede expres un raport al comisiei juridice, însă comisia are dreptul să se expună chiar și cu un aviz dacă au fost respectate procedurile legale. A fost solicitarea speaker-ului parlamentului.”

Menționăm că, potrivit legii, avizul are rol consultativ şi urmează a fi transmis preşedintelui parlamentului. Moţiunea de cenzură ar urma să fie dezbătută de legislativ pe 12 noiembrie.

Moțiunea de cenzură împotriva guvernului Sandu a fost înaintată de PSRM, după ce guvernul și-a asumat răspunderea față de inițiativa de modificare a legii procuraturii, calificată de socialiști drept anticonstituțională.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Parlamentul urmează să reconstituie grupul pentru susținerea Belarus Democrat: proiect de hotărâre

Grupul parlamentar pentru susținerea Belarus Democrat, constituit în Parlamentul Republicii Moldova în 2022, urmează să fie reconstituit în noua legislatură. Un proiect de hotărâre în acest sens a fost înregistrat pe 16 septembrie.

Potrivit documentului, componența noului grup parlamentar va fi formată din deputați ai formațiunii de guvernământ PAS.

Președinta grupului ar urma să fie Tatiana Rotari, iar din componența acestuia să facă parte 18 deputați: Alic Baraboi, Veronica Briceag, Silvia Bondarenco, Artemie Cătănăoi, Tatiana Cucuietu, Natalia Davidovici, Liliana Grosu, Ilie Ionaș, Dorian Istratii, Iurie Levinschi, Stela Macari, Victor Mătrăgună, Marina Morozova, Angela Munteanu-Pojoga, Ana Oglindă, Maxim Potîrniche, Valeriu Robu și Igor Talmazan.

În spiritul continuării demersurilor întreprinse în legislatura a XIa şi al asigurării unei continuități instituționale a angajamentului Parlamentului Republicii Moldova faţă de valorile democratice, constituirea grupului parlamentar în legislatura a XII-a va contribui la menţinerea şi aprofundarea dialogului cu reprezentanţii Belarus Democrat, de susținere a forţelor democratice din Belarus şi de promovare a valorilor democratice, a statului de drept, precum şi a respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”, se arată în proiect.

Amintim că Grupul parlamentar pentru susținerea Belarus Democrat a fost constituit în anul 2022.

Mișcarea democratică din Belarus se referă la ansamblul forțelor politice și civice belaruse care contestă regimul președintelui Aleksandr Lukașenko și susțin tranziția țării către un sistem democratic. Mișcarea s-a consolidat după alegerile prezidențiale din august 2020, contestate de opoziție și de numeroși observatori internaționali, urmate de proteste și de o represiune extinsă împotriva opoziției și societății civile.

Svetlana Tihanovskaya, care a candidat la scrutinul din 2020 și a plecat ulterior în exil, este recunoscută drept lideră a forțelor democratice belaruse.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: