Muncitorii din Asia cazați în vagoane, în condiții precare, verificați și… sancționați (VIDEO)

Inspectoratul General pentru Migrație (IGM) a efectuat miercuri, 1 iulie, controale la compania din Chișinău unde muncitori din Bangladesh și Nepal sunt cazați în vagoane de tren, depistând mai multe nereguli. Autoritățile au întocmit procese-verbale pe numele a 101 cetățeni străini pentru nedeclararea schimbării domiciliului sau a reședinței, iar doi lucrători au fost găsiți în ședere ilegală și urmează să fie plasați în custodie publică.

Potrivit unui comunicat emis de IGM, acțiunile de control au vizat verificarea respectării legislației privind șederea și angajarea cetățenilor străini în Republica Moldova.

În cazul celor 101 persoane sancționate, autoritățile au constatat că muncitorii nu au declarat modificările privind domiciliul sau reședința, așa cum prevede legea. Totodată, pentru cei doi cetățeni depistați în situație ilegală, au fost inițiate procedurile necesare pentru luarea în custodie publică.

De asemenea, IGM urmează să sesizeze Serviciul Fiscal de Stat și Agenția Națională pentru Sănătate Publică, pentru a examina circumstanțele constatate în cadrul controalelor, în limitele competențelor legale.

„Inspectoratul General pentru Migrație reamintește tuturor agenților economici că respectarea legislației privind angajarea și șederea cetățenilor străini reprezintă o obligație esențială pentru protejarea drepturilor lucrătorilor migranți, asigurarea unui mediu concurențial echitabil și menținerea unui climat economic transparent”, a menționat IGM.

Instituția a precizat că va continua acțiunile de verificare.

Amintim că, pe 30 iunie, TV8 a relatat că întreprinderea care găzduiește migranții activează în domeniul producerii ușilor și ferestrelor și este amplasată în sectorul Botanica al capitalei. Potrivit sursei, cetățenii străini locuiesc de mai bine de un an în vagoane de tren reamenajate, amplasate pe teritoriul companiei. Condițiile de trai ar fi înghesuite și insalubre.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Doi așa-ziși „deputați” de la Tiraspol au rămas fără cetățenia moldovenească: Maia Sandu a semnat decretele

Președinta Maia Sandu a retras cetățenia Republicii Moldova pentru trei persoane, inclusiv doi membri ai așa-zisului legislativ de la Tiraspol. Decretele au fost semnate joi, 29 octombrie.

Iurie Cara și Andrei Safonov sunt membrii așa-zisului legislativ de la Tiraspol care au rămas fără cetățenia moldovenească. Potrivit unui comunicat al Președinției, aceștia au participat la adoptarea unor acte care încalcă drepturile cetățenilor Republicii Moldova din regiunea transnistreană, promovează ideologia „lumii ruse” și susțin menținerea trupelor ruse pe teritoriul țării.

Cea de-a treia persoană vizată este Serghei Verdeș. Conform autorităților, acesta a obținut cetățenia Republicii Moldova cu încălcarea procedurii legale, în pofida avizului negativ al Serviciului de Informații și Securitate (SIS).

Procedura de retragere a cetățeniei a fost inițiată de Agenția Servicii Publice, în baza constatărilor SIS și în temeiul Legii cetățeniei. Legea prevede retragerea cetățeniei în cazul persoanelor care au comis fapte deosebit de grave prin care sunt prejudiciate interesele statului sau care au obținut cetățenia prin eludarea prevederilor legale.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: