Alexandru Munteanu

Munteanu, despre suspendarea vizelor de imigrare în SUA: „Vizitatorii, studenții și turiștii nu sunt afectați”

Suspendarea emiterii vizelor de imigrare pentru cetățenii din 75 de state, inclusiv Republica Moldova, nu afectează moldovenii care intenționează să călătorească în Statele Unite în scop turistic, de studii sau pentru alte vizite temporare. Asigurările au fost oferite de prim-ministrul Alexandru Munteanu, aflat într-o vizită de lucru la Soroca, pentru redacția Observatorul de Nord.

„M-am uitat dimineață, când am primit noutățile, și acestea afectează doar vizele de imigrare. Deci vizitatorii, turiștii și studenții pot obține, fără nicio problemă, vize. Am multe cunoștințe în America care mi-au confirmat acest lucru, că, din acest punct de vedere, totul rămâne așa cum a fost, doar vizele de emigrare, într-adevăr, deocamdată, pentru 75 de țări, dacă nu greșesc, inclusiv Republica Moldova, au fost oprite, au fost stopate. Aceasta este decizia autorităților americane”, a precizat premierul.

Precizăm că ieri, pe 15 ianuarie, într-un comunicat oficial, Ambasada SUA la Chișinău a explicat că cetățenii Republicii Moldova pot continua să depună cereri pentru vize de imigrare și să se prezinte la interviuri, însă, pe durata suspendării, aceste vize nu vor fi emise efectiv. Totodată, misiunea diplomatică a subliniat că vizele de imigrare deja eliberate nu vor fi revocate.

Un aspect important vizează persoanele cu dublă cetățenie. Potrivit Ambasadei, moldovenii care dețin și cetățenia unui stat care nu se află pe lista celor 75 de țări pot aplica pentru viză folosind pașaportul respectiv și sunt exceptați de la această măsură.

La rândul său, ambasadorul Republicii Moldova în SUA, Vladislav Kulminski, a declarat într-un mesaj video publicat pe rețelele sociale că decizia ține „strict” de politica migrațională a Statele Unite ale Americii și nu va influența relațiile bilaterale.

„Nu va afecta relația bilaterală dintre Statele Unite și Republica Moldova. Relația noastră rămâne puternică. Avem o agendă foarte încărcată pentru acest an, care include vizite bilaterale, comerț și cooperare în sectorul energetic”, a declarat diplomatul.

Suspendarea emiterii vizelor de imigrare urmează să intre în vigoare din 21 ianuarie, pe un termen nedefinit. Autoritățile de la Chișinău îndeamnă cetățenii să se informeze exclusiv din surse oficiale și să nu confunde vizele de emigrare cu cele de călătorie sau studii, care rămân disponibile.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Renato Usatîi/Telegram

Usatîi nu renunță: va încerca din nou să organizeze un concert „Ruki Vverh” în Moldova: „Ăștia din PAS primii vor veni” (VIDEO)

Renato Usatîi, deputat și lider al „Partidului Nostru” (PN), va încerca din nou să aducă trupa rusească „Ruki Vverh” în Republica Moldova pentru un concert, după ce, în iulie 2025, membrii grupului nu au fost lăsați să intre în țară. Politicianul a spus că se va afla în Franța pe 8 martie, unde trupa are programat un show, și va încerca să se întâlnească cu solistul „Ruki Vverh”, Serghei Jukov, pentru a stabili concertul. Afirmațiile au fost făcute în cadrul unor declarații de presă din 5 martie, la Parlament.

Eu vreau să văd ce o să-mi răspundă ministrul Culturii despre interpretul Serghei Jukov. Eu o să încerc să mă văd cu Jukov pe 8 martie. Pe 8 martie, Jukov are al doilea concert în Franța. Deci vă dați seama: când un artist merge în Franța, în Statele Unite, are concerte în Germania, și o să fie foarte ciudat… Că ei (autoritățile statului – n. r.) atunci spuneau că Jukov este persoană indezirabilă, ceea ce nu este adevărat. (…) Si vreau să discut cu dumnealui despre concertul în vară”, a declarat Renato Usatîi.

Totodată, deputatul a mai spus că un concert „Ruki Vverh” în Republica Moldova va fi de succes.

Jukov, dacă vine în Republica Moldova, oamenii vor sta de la scena pe care ați văzut-o instalată până la Președinție. (…) Ăștia din PAS (formațiunea care guvernează țara din 2021 – n. r.) primii vor veni la concert, credeți-mă. „Ты целуй меня везде, 18 мне уже” pentru dânșii e imn”, a menționat parlamentarul.

Amintim că, în vara anului 2025, Renato Usatîi a organizat „Festivalul Absolvenților” – o serie de concerte cu artiști autohtoni și ruși. Show-urile au avut loc pe 2 și 15 iulie în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău.

La cel de-al doilea concert urma să evolueze și „Ruki Vverh”, însă acest lucru nu s-a mai întâmplat. Liderul PN a declarat că membrii trupei, inclusiv solistul Serghei Jukov, cunoscuți pentru apariții la mitinguri pro-Kremlin și concerte pe teritoriile ocupate de Rusia, nu au fost lăsați să intre în Republica Moldova. Usatîi l-a acuzat pe prim-ministrul de la acea vreme, Dorin Recean, că a blocat intrarea artiștilor în țară.

Concertele organizate de Usatîi au atras un val de critici pentru că au inclus în program interpreți ruși considerați susținători ai regimului de la Moscova, inițiatorul invaziei la scară largă din Ucraina, dar și pentru faptul că au avut loc cu câteva luni înainte de alegerile parlamentare – fapt care a fost interpretat drept o inițiativă electorală.

***

Ministerul Culturii a emis, pe 24 februarie, o circulară în care a informat instituțiile de stat din subordinea sa și companiile private care organizează evenimente că, de acum încolo, vor trebui să notifice din timp despre invitarea artiștilor străini, în special a celor din statele CSI sau țări condamnate la nivel internațional pentru agresiune armată. După recepționarea acestor informații, ministerul va verifica numele împreună cu autoritățile competente.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: