gov.md

Natalia Gavrilița, către Laura Codruța Kövesi: „Lupta împotriva corupției este în ADN-ul acestei guvernări”

Premierul Natalia Gavrilița a avut o întrevedere cu procurorul-șef european Laura Codruța Kövesi. Părțile au vorbit despre evoluțiile procesului de reformare a justiției și perspectivele de colaborare a țării noastre cu Parchetul European. Oficialul străin a menționat că se observă dorința autorităților moldovenești de a produce o schimbare. La rândul ei, Gavrilița a menționat că lupta împotriva corupției este „în ADN-ul guvernării”. 

„Sunt aici pentru a vă transmite acest mesaj de susținere. Vedem clar că vă doriți o schimbare și, deși reformele durează, cea mai complicată parte este schimbarea de mentalități, nu de sisteme”, a menționat procurorul-șef european.

În discuții, Gavrilița a menționat că prioritatea zero a Executivului rămâne a fi combaterea corupției. Prim-ministra a vorbit despre reforma procuraturii, a sistemului judiciar și adoptarea Legii pre-vetting.

„Din primele luni, am prioritizat reformarea sistemului justiției. Fără o reformă veritabilă nu ne vom putea integra în marea familie europeană și nici nu vom putea dezvolta țara. Suntem deschiși să colaborăm cu Parchetul European pentru a găsi împreună metode eficiente ca să facem schimbările rapid și cu impact, iar lupta împotriva corupției va rămâne înscrisă în ADN-ul acestei guvernări”, a spus Gavrilița.

La rândul său, potrivit unui comunicat al Guvernului, Laura Codruța Kövesi a apreciat efortul autorităților moldovenești pentru obținerea statutului de țară candidat la aderarea în UE.

„Sunt aici pentru a vă transmite acest mesaj de susținere. Vedem clar că vă doriți o schimbare și, deși reformele durează, cea mai complicată parte este schimbarea de mentalități, nu de sisteme”, a menționat procurorul-șef european.

Părțile au mai discutat despre cooperarea dintre organele de urmărire penală din Republica Moldova și procurorii din cadrul Parchetului European (EPPO), prima instituție de urmărire penală la nivelul UE. În acest sens, urmează a fi semnat un acord de cooperare, care va facilita schimbul de informații strategice dintre EPPO și Procuratura Generală, dar și extrădarea persoanelor anunțate în căutare.

De menționat că tot astăzi, procurorul-șef european Laura Codruța Kövesi a avut o întrevedere cu președinta Republicii Moldova Maia Sandu.

Procurorul-șef european urmează să aibă întrevederi cu ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, reprezentanți ai Procuraturii Generale, procurori anticorupție și combatere a crimei organizate, precum și cu societatea civilă.

După întâlnirea cu ministrul Justiției, Laura Codruța Kövesi va susține o conferință de presă comună cu Sergiu Litvinenco, la Reședința de Stat, pe 12 iulie, la ora 16:25. NewsMaker va difuza LIVE evenimentul.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Acord SUA-Danemarca privind Groenlanda. Trump anunță consolidarea prezenței militare americane pe insulă

Statele Unite ale Americii au ajuns la un acord cu Danemarca și Groenlanda care le-ar oferi Washingtonului „control permanent” asupra securității insulei. Anunțul a fost făcut de președintele american Donald Trump pe rețeaua sa de socializare Truth Social.

Potrivit lui Trump, SUA vor avea „pentru totdeauna” dreptul de a „face în Groenlanda tot ceea ce este necesar” pentru a asigura securitatea insulei și a SUA.

Președintele american a mai afirmat că niciun „adversar” al SUA nu va putea avea în Groenlanda baze militare, trupe sau investiții fără „acordul direct, în scris” al Washingtonului. Trump a anunțat totodată că Statele Unite ale Americii vor începe „imediat” să-și consolideze prezența militară pe insulă, transmite The Moscow Times.

Prim-ministra daneză Mette Frederiksen a comunicat că acordul dintre SUA, Danemarca și Groenlanda privind consolidarea securității în Arctica și Atlanticul de Nord urmează să fie semnat săptămâna viitoare. Documentul va intra în vigoare după ce va trece prin procedurile necesare în parlamentele naționale.

Frederiksen a calificat acordul drept „foarte benefic pentru NATO și Europa”. Ea a precizat că documentul recunoaște suveranitatea și integritatea teritorială a Danemarcei, precum și dreptul groenlandezilor la autodeterminare.

Premierul Groenlandei, Jens-Frederik Nielsen, a declarat, la rândul său, că acordul ține cont de interesele insulei și de rolul acesteia în cooperarea internațională. „Este în beneficiul tuturor”, a spus el.

Un oficial american a declarat pentru Fox News că acordul va rămâne în vigoare chiar și în cazul în care Groenlanda își va dobândi independența.

Groenlanda are aproximativ 56 000 de locuitori și este un teritoriu autonom în cadrul Danemarcei. Donald Trump a susținut în repetate rânduri că Statele Unite trebuie să preia controlul asupra insulei, invocând interese de securitate națională și amenințarea reprezentată de Rusia și China. Anterior, el a propus ca Danemarca să vândă Groenlanda și nu a exclus posibilitatea folosirii forței în cazul unui refuz.

Groenlanda ar urma să fie integrată într-o rețea de stații radar și baze militare care include obiective din Alaska și Canada, declara în primăvară generalul Gregory Guillot, comandantul Comandamentului Nord al Forțelor Armate ale SUA. Potrivit acestuia, Washingtonul intenționează să aibă pe insulă și un port de mare adâncime, precum și o bază pentru antrenarea forțelor speciale.

În perioada de vârf a Războiului Rece, SUA aveau peste 10 000 de militari staționați în Groenlanda, insula fiind atunci un punct important pentru monitorizarea rachetelor sovietice.

În prezent, în Groenlanda se află instalații ale Forțelor Spațiale ale SUA și sisteme radar de mare putere, precum și aproximativ 100 de militari americani care deservesc sistemele de avertizare timpurie și de apărare antirachetă.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: