Андрей Мардарь / NewsMaker

Natalitatea din Republica Moldova, în scădere. Câți copii s-au născut în anul 2022

În perioada anilor 2018 – august 2022, serviciile publice teritoriale și autoritățile administrației publice locale au înregistrat o scădere a numărului de nașteri din Republica Moldova. Informația a fost confirmată de către Agenția Servicii Publice (ASP).

Astfel, în perioada menționată, primăriile au înregistrat următorul bilanț:

  • anul 2018 – 31.954 acte de naştere;
  • anul 2019 – 29.749 acte de naştere;
  • anul 2020 – 29.134 acte de naştere;
  • anul 2021 – 26.595 acte de naştere;
  • ianuarie-august 2022 – 18.430 acte de naştere.

ASP atestă o scădere esențială a numărului de naşteri înregistrate în anul 2021, cel mai mic număr de nașteri fiind înregistrat în localitatea Basarabească, circa 159.

„Cel mai mic număr de naşteri înregistrate în anul 2021 au fost atestate în localităţile: Basarabeasca – 159, Vulcăneşti – 240, Şoldăneşti – 253, Donduşeni -274, Ocniţa – 278, Taraclia – 287, Leova 335-, Rezina 336, Cimişlia – 365.

Cele mai multe acte fiind înregistrate în municipiul Chişinău, în număr total de 7630, urmat de localităţile: Bălţi – 1246, Ungheni – 905, Ialoveni – 893, Orhei – 872, Cahul – 822, Hînceşti – 749, Sîngerei- 675″, se arată într-un comunicat emis de Agenția Servicii Publice.

Potrivit Biroului Național de Statistică, în anul 2021, s-au născut 29,2 mii copii, cu 5,2% mai puțini comparativ cu anul precedent. Mai mult de jumătate din numărul copiilor născuți-vii au fost băieți – 15,1 mii și 14,1 mii – fete, raportul de masculinitate fiind de 106 băieți la 100 fete.

Astfel, în anul 2021, rata natalității a scăzut până la 11,2 născuți-vii la 1000 locuitori, față de 11,7 născuți-vii la 1000 locuitori în 2020.

Totodată, în anul 2021, și sporul natural a avut valori negative, circa -16,2 mii persoane. Valorile negative s-au accentuat, atât pentru bărbați, -8,3 mii persoane, cât și pentru femei – de -7,9 mii persoane, fiind evidențiată o descreștere mai substanțială a numărului populației comparativ cu anii precedenți.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Un grup de consilieri PAS a organizat o cursă de alergare pe un drum deteriorat din Chișinău: Necesită reparații capitale

Un grup de consilieri PAS din Chișinău au organizat astăzi, 23 mai, o cursă de alergare pe la ieșirea din oraș, spre Tohatin. Consiliera municipală Oxana Bordian, una dintre organizatoare, a declarat că evenimentul a fost menit să atragă atenția autorităților capitalei asupra stării precare a drumului dintre Chișinău și Vadul lui Vodă. Circa 100 de persoane au participat eveniment.

Este un drum care, timp de peste 50 de ani, nu a fost reparat capital. În ultimul timp, intensitatea traficului a crescut semnificativ și ajunge până la 16 000 de mașini pe zi. Totuși, observăm că Primăria Chișinău nu prioritizează acest drum, care a devenit un pericol pentru cetățeni”, a declarat deputatul PAS Sergiu Lazarencu, care a luat parte la eveniment.

Organizatorii au subliniat că mii de locuitori din suburbii folosesc zilnic traseul și că acesta necesită urgent de reparații capitale.

PAS

Aceștia au făcut apel la primarul Chișinăului, Ion Ceban, să includă acest drum printre prioritățile de investiții ale municipiului și au anunțat că au demarat o campanie de colectare de semnături în sprijinul inițiativei. „În această perioadă am fost prezenți în Colonița, Budești și Vadul lui Vodă și am colectat aproximativ 1 200 de semnături. Vom continua colectarea semnăturilor și voi depune la Primărie un proiect de decizie prin care voi solicita realizarea unui studiu de fezabilitate și alocarea resurselor financiare pentru reconstrucția capitală a acestui drum”, a spus Bordian.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: