Mediafax

Neconformități depistate în 17 unități de alimentație publică. Ce au stabilit angajații ANSA și ANSP 

Începând cu 15 iunie, au fost supuse controlului 95 de unități de alimentație publică, în contextul relaxării măsurilor de restricție. În rezultat, în 17 cazuri au fost depistate neconformități, informează Ministerul Sănătății. Controalele au fost efectuate de către Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor, Agenția Națională pentru Sănătate Publică și Agenția Națională Transport Auto.

Printre încălcări depistate se numără nerealizarea termometriei, lipsa echipamentelor de protecție, admiterea aglomerațiilor, deservirea persoanelor fără măști de protecție și plasarea soluțiilor dezinfectante în locuri neaccesibile.

De asemenea, au fost efectuate verificări la 492 de agenți economici, iar în 70 de cazuri au fost depistate încălcări. În rezultat, a fost sistată activitatea a 16 frizerii, 7 farmacii, 4 instituții medicale private și 5 unități care prestează activități de comerț.

Totodată, au fost supuse controlului 77 de piețe agro-alimentare, celelalte care activează la moment, urmează a fi inspectate. Începând cu 15 iunie, au fost supuse controlului, gările din municipiul Chișinău, zona de sud și de nord a Republicii Moldova.

Ministerul Sănătății face apel către agenții economici să respecte măsurile impuse de către autorități, pentru siguranța cetățenilor și prevenirea răspândirea infecției COVID-19.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

foto simbol

Linia electrică de 330 kV Bălți–Dnestrovsk, avariată de furtuna de săptămâna trecută, a fost reparată

Linia electrică de 330 kV Bălți-Dnestrovsk, avariată în urma furtunii din 6 august, a fost reparată și pusă sub tensiune. Informația a fost comunicată pe 14 august întreprinderea de stat „Moldelectrica”.

„Moldelectrica anunță finalizarea cu succes a lucrărilor de reparație și punerea sub tensiune a liniei electrice aeriene (LEA) 330 kV Bălți-Dnestrovsk”, au comunicat reprezentanții „Moldelectrica”.

Potrivit întreprinderii, fenomenele meteorologice severe au deteriorat mai multe elemente constructive ale liniei. Astfel, în timpul lucrărilor de reparație, au fost înlocuiți pilonii afectați, restabilite elementele de susținere și fixare, precum și înlocuite izolatoarele avariate, pentru asigurarea nivelului de izolație corespunzător clasei de tensiune de 330 kV. De asemenea, au fost reparate conductoarele prin remedierea sectoarelor rupte sau deteriorate și restabilirea integrității lor mecanice. Totodată, au fost verificate elementele de prindere și conexiunile, precum și gabaritele conductoarelor și distanțele de siguranță.

„După finalizarea intervențiilor, linia a trecut cu succes toate testele și verificările tehnice riguroase. LEA 330 kV Bălți–Dnestrovsk a fost reintegrată în schema de funcționare a rețelei de transport, asigurând din nou un nivel înalt de siguranță și fiabilitate în alimentarea cu energie electrică”, au declarat reprezentanții întreprinderii de stat.

***

Amintim că, pe 6 august, mai mult de jumătate din teritoriul Republicii Moldova, inclusiv nordul țării, s-a aflat sub cod galben de instabilitate atmosferică. În urma fenomenelor meteorologice, mai mulți copaci au fost doborâți în nordul țări, iar linia electrică de 330 kV Bălți-Dnestrovsk a fost avariată. Ministerul Energiei declara atunci că aproximativ 10 piloni de înaltă tensiune au fost afectați sau doborâți la pământ, la circa 15 km de municipiul Bălți. Operatorul de distribuție SA „RED-Nord” preciza că avaria nu a afectat alimentarea cu energie electrică a consumatorilor din nordul țării. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: