Globetrender

Negocieri la Atena. Moldovenii vor putea călători în Grecia în scop turistic

Cetățenii Republicii Moldova vor putea călători în Grecia în scop turistic „în perioada imediat următoare”. La această înțelegere a a ajuns o delegație care reprezintă țara noastră, în cadrul unei întâlniri, la Atena, cu ministrul elen al turismului Hary Theoharis. Un comunicat de presă în acest sens a fost publicat pe 11 iunie de Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE).

Părțile au discutat inclusiv despre subiectul deblocării călătoriilor cetățenilor moldoveni în Grecia, fiind întrunit acceptul părții elene pentru includerea în perioada imediat următoare a Republicii Moldova în lista țărilor, cetățenii cărora pot călători în Republica Elenă în scop turistic, informează MAEIE.

Consultările politice interministeriale moldo-elene au fost conduse de secretarul de stat Dumitru Socolan și de directorul general pentru afaceri politice al Ministerului elen al Afacerilor Externe, Kiriakos Loukakis. Din componența delegației Moldovei au făcut parte șeful direcției cooperare bilaterală, Veaceslav Dobîndă, și ambasadorul Republicii Moldova la Atena, Anatol Vangheli.

Reuniunea a prilejuit o trecere în revistă detailată a stadiului actual al cooperării și a perspectivelor de dinamizare a relațiilor bilaterale în plan politic, economic, social, precum și consolidarea cadrului juridic. Evenimentul a oferit posibilitatea efectuării unui schimb de opinii cu privire la evoluțiile regionale. Secretarul de stat Dumitru Socolan a felicitat partenerii eleni cu prilejul aniversării a 200 de ani de la Revoluția din 1821.

Cu această ocazie, a fost reafirmat angajamentul ambelor părți pentru aprofundarea dialogului politico-diplomatic, inclusiv prin organizarea în viitorul apropiat a vizitelor în Republica Moldova a șefului diplomației elene, Nikos Dendias, și a președintelui Grupului interparlamentar de prietenie eleno-moldav, Konstantinos Maravegias.

Secretarul de stat Dumitru Socolan a subliniat importanța valorificării întregului potențial de dezvoltare în domenii precum economic și investițional, inclusiv prin reluarea, în timpul apropiat, a lucrărilor Comisiei interguvernamentale moldo-elene pentru colaborare economică – mecanism eficient de conlucrare în sectoare prioritare precum agricultură, transport, turism, știință și tehnologii.

Un accent special a fost plasat pe subiectele de interes pentru comunitatea moldovenilor din Grecia, astfel fiind convenită perioada pentru desfășurarea următoarei runde de negocieri pentru definitivarea textului Acordului interstatal în domeniul securității sociale. De asemenea, a fost convenită finalizarea procedurilor de pregătire către semnare a acordului în domeniul conversiunii permiselor de conducere. În context, secretatul de stat Dumitru Socolan a apreciat atitudinea pozitivă a autorităților grecești fața de diaspora moldovenească și suportul oferit asociațiilor conaționalilor pentru păstrarea și promovarea tradițiilor și obiceiurilor moldovenilor.

De asemenea, demnitarul a exprimat profunda recunoștință pentru sprijinul constant acordat de Republica Elenă în dosarul integrării europene, fiind reconfirmat suportul Greciei pentru avansarea relațiilor Republicii Moldova cu UE în cadrul platformei Parteneriatului Estic.

Totodată, părțile au realizat un schimb aprofundat de opinii cu privire la evoluțiile din regiune și au convenit asupra consolidării sprijinului reciproc pe plan regional și internațional, inclusiv pentru soluționarea diferendului transnistrean.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Doi grăniceri ucraineni au trecut ilegal în Moldova. Sunt acuzați că ar fi încercat să înece un bărbat în Nistru (VIDEO)

Doi grăniceri ucraineni sunt cercetați penal pentru trecerea ilegală a frontierei Republicii Moldova, după ce au intrat cu o ambarcațiune cu motor în apropierea satului Holoșnița, în timpul unei acțiuni de reținere a unui cetățean ucrainean. Incidentul a avut loc pe 15 octombrie, în jurul orei 15:00, potrivit Poliției de Frontieră.

Imaginile cu incidentul de pe Nistru au fost publicate de deputatul partidului „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc. Acesta a spus că le-a primit pe rețelele sociale și a cerut o reacție din partea autorităților. În înregistrare, localnicii se ceartă cu cei doi grăniceri și îi acuză că l-ar fi lovit pe bărbat cu o bâtă în cap și ar fi încercat să îl înece.

„Nu trebuie să îneci băiatul. Când am ieșit, am văzut cum îl înecai. Ai copii? Băiat ai? Câți copii ai? Și acest băiat are copii. El nu a fugit de viață bună”, spune unul dintre bărbați.

„Nu l-am înecat”, răspunde unul dintre grăniceri.

„Cum nu l-ai înecat? De câte ori l-ai lovit”, a spus, în reacție, un alt bărbat prezent.

Poliția de Frontieră nu a comentat aceste acuzații în comunicatul său, însă precizează că o patrulă de intervenție a Poliției de Frontieră s-a deplasat la fața locului și i-a preluat pe cei doi grăniceri ucraineni. Aceștia au fost conduși la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Cosăuți pentru aplicarea procedurilor legale.

„Cauza a fost înaintată Procuraturii, care a dispus pornirea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere ilegală a frontierei de stat, prevăzută la art. 362 din Codul penal al Republicii Moldova”, se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, în privința celor doi au fost aplicate procedurile legale, fără să anunțe ce măsuri au fost luate.

IGPF a îndemnat cetățenii să își păstreze calmul și să se informeze din surse oficiale, pentru a evita răspândirea informațiilor neverificate.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: