Colaj NM

Nemerenco: În ambulanța obligată să cedeze trecerea coloanei oficiale se afla o femeie cu dureri de cap

Ministrul Sănătății Ala Nemerenco a comentat incidentul în care a fost implicată o ambulanță, nevoită să cedeze trecerea unei delegații oficiale. Aceasta a confirmat că în mijlocul de transport se afla un pacient. În ajun, premierul Natalia Gavrilița a declarat că polițistul a acționat conform legii atunci când a decis să oprească mașina în care se afla echipajul medical.

Potrivit ministrului Sănătății, totul s-a întâmplat la ora 16:46, când ambulanța a ajuns într-o intersecție aflată la circa 100 de metri de Institutul de Medicină Urgentă.

„Pacienta era o persoană care acuza dureri de cap, cefalee, amețeli, în legătură cu un traumatism suferit cu trei zile mai devreme. Deoarece nu exista un medic care să îi ofere o consultație mai avansată, brigada a considerat necesar să deplaseze pacientul la Institutul de Medicină Urgentă, pentru a efectua un șir de investigații, ca să evite posibilitatea existenței unei hematome de la această lovitură”, a explicat Ala Nemerenco.

Ministrul Sănătății a mai menționat că echipajul medical a așteptat circa 45 de secunde, după care a ajuns la spital: „Acest caz nu a avut nicio influență asupra situației pacientului”, a declarat Ala Nemerenco potrivit PRO TV Chișinău.

Reacția vine după ce, acum câteva zile, pe rețelele de socializare a fost publicată o înregistrare video în care se vede cum un polițist oprește o ambulanță, într-o intersecție, pentru a permite trecerea unei delegații oficiale. Ulterior, poliția a venit cu o reacție publică și a anunțat că, întrucât coloana oficială era deja antrenată în manevra de traversare a intersecției, „permiterea deplasării ambulanței ar fi putut crea situație de accident”.

Pe 14 februarie, în cadrul unei emisiuni televizate, prim-ministrul Natalia Gavrilița a declarat că polițistul a acționat corect.

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. 

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

IGSU

Patru heliporturi în Moldova și zero aterizări: cum a rămas blocată o investiție de 5,6 milioane de lei pentru SMURD. Investigație ZdG

Heliporturile construite cu peste 5,6 milioane de lei pentru misiunile SMURD rămân nefuncționale, la trei ani de la inaugurare. Elicopterele continuă să aterizeze pe stadionul „Dinamo” din Chișinău, deoarece cadrul legal nu permite certificarea platformelor construite special pentru misiuni aeromedicale, arată o investigație a Ziarului de Gardă.

Patru platforme de aterizare-decolare au fost inaugurate în octombrie 2023, două în Chișinău și câte una la Bălți și Cahul. Acestea au fost construite în cadrul proiectului transfrontalier SMURD II, finanțat din fonduri europene și din bugetul de stat al Republicii Moldova. Investiția în cele patru heliporturi a constituit peste 5,6 milioane de lei.

Potrivit unui audit al Curții de Conturi, finalizat în decembrie 2024, heliporturile nu au fost operaționalizate pentru misiuni aeromedicale din cauza lipsei unui cadru normativ și a unui mecanism de certificare. Situația a fost discutată și în noiembrie 2025, în cadrul Comisiei pentru controlul finanțelor publice din Parlament.

În lipsa certificării, singurul teren utilizat pentru aterizarea și decolarea elicopterelor SMURD este stadionul „Dinamo” din Chișinău. IGSU a comunicat pentru Ziarul de Gardă că, în perioada noiembrie 2023 – septembrie 2026, au fost efectuate 10 misiuni aeromedicale, elicopterele aterizând pe stadion deoarece o mare parte dintre pacienți au fost internați la Institutul de Medicină Urgentă.

Curtea de Conturi a recomandat, la sfârșitul anului 2025, Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale și Ministerului Afacerilor Interne să modifice cadrul normativ privind certificarea heliporturilor destinate misiunilor speciale. Termenul inițial pentru implementarea recomandării a fost 14 martie 2026, însă acesta nu a fost respectat.

MAI a recunoscut că principala problemă este lipsa unui mecanism distinct în legislație pentru certificarea platformelor destinate misiunilor speciale. Potrivit ministerului, autoritățile sunt în discuții pentru identificarea unei soluții normative și instituționale.

Directorul Autorității Aeronautice Civile, Evgheni Kostețki, a explicat că instituția certifică aerodromurile și heliporturile civile, în timp ce elicopterele SMURD sunt aeronave de stat, iar pentru această categorie ar fi necesară o reglementare distinctă, aprobată printr-o hotărâre de Guvern sau un alt act normativ.

În același timp, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, a declarat pentru Ziarul de Gardă că nu cunoaște despre problema certificării heliporturilor și că la minister nu ar fi fost făcute astfel de solicitări din partea MAI sau a Ministerului Sănătății.

Șeful IGSU, Aurel Baciu, susține însă că instituția este în dialog cu autoritățile responsabile pentru identificarea unei soluții. Termenul pentru implementarea recomandării Curții de Conturi a fost ulterior prelungit până în 2027.

Ministrul Sănătății, Alexandru Gasnaș, a confirmat că problema este cunoscută și că, în prezent, atunci când este nevoie de intervenția unui elicopter SMURD pentru un pacient critic, acesta aterizează pe stadionul „Dinamo”. Ministrul a declarat că instituția are nevoie de heliporturile construite, însă certificarea lor nu ține de competența Ministerului Sănătății.

Președintele Comisiei pentru controlul finanțelor publice, Adrian Lebedinschi, a anunțat că vor fi organizate noi audieri privind gestionarea proiectului de către MAI și IGSU.

Proiectul SMURD a fost lansat în Republica Moldova în 2014, în baza unui acord semnat între guvernele Republicii Moldova și României. Acesta prevede intervenții terestre, aeromedicale și transfrontaliere pentru acordarea asistenței medicale și repatrierea cetățenilor.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: