Andrei Mardari / NewsMaker

Nesterovschi, absent la ședința de judecată, a obținut recent cetățenia Rusiei. Poliția: nu avem informații că a părăsit țara

Deputatul moldovean Alexandr Nesterovschi, condamnat la 12 ani de închisoare, a obținut câteva zile în urmă cetățenia Federației Ruse, scrie rbc.ru cu referire la avocatul său Anatolii Pitel. Menționăm, Nesterovschi a lipsit de la ședință de judecată din data de 19 martie. Mai precizăm că după ce a fost pronunțată sentința avocatul lui Nesterovschi a declarat jurnaliștilor că „se abține” să comenteze la întrebarea dacă parlamentarul a părăsit sau nu țara. De cealaltă parte, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului General al Poliției (IGP) Diana Fetco a declarat pentru NewsMaker că „din informațiile pe care le deține Poliția la moment, cetățeanul cu acest nume nu ar fi părăsit teritoriul țării noastre”.

„Acest lucru s-a întâmplat în ultimele zile (nota red. a obținut cetățenia rusă), poate ieri, poate alaltăieri, printr-un decret special, să spunem, al președintelui Federației Ruse. De ce s-a întâmplat acest lucru, nu vă pot răspunde”, a declarat avocatul Anatolii Pitel, conform presei ruse.

De cealaltă parte, purtătoarea de cuvânt a IGP Diana Fetco a declarat pentru NewsMaker că „din informațiile pe care le deține Poliția la moment, cetățeanul cu acest nume nu ar fi părăsit teritoriul țării noastre”.

„Urmează să facem cunoștință cu încheierea instanței de judecată și dacă dosarul de căutare va fi atribuit Poliției vom întreprinde imediat toate acțiunile impuse de cadrul legal”, a adăugat reprezentanta poliției.

Deputatul Alexandr Nesterovschi – afiliat oligarhului fugar Ilan Șor – a fost condamnat prin cumul la 12 ani de închisoare, obligat să achite amendă de 500 000 lei și privat de dreptul de a ocupa funcții publice și de demnitate publică pe o perioadă de 12 ani. Sentința a fost pronunțată pe 19 martie de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, în dosarul în care este învinuit de corupere pasivă, pregătirea și acceptarea finanțării unui partid politic din partea unui grup criminal organizat. Sentința poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Chișinău Centru în termen de 15 zile.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Sandu, la forumul de securitate: Războiul cognitiv va fi cel mai mare risc pentru Moldova la următoarele alegeri

Președinta Maia Sandu consideră că războiul cognitiv va reprezenta cel mai mare risc pentru Republica Moldova la următoarele alegeri, dar și pentru alte democrații. Șefa statului a avertizat, în cadrul celei a treia ediții a Moldova Security Forum, care a început astăzi, 8 octombrie, la Chișinău, că aceste acțiuni devin mai subtile și subminează încrederea cetățenilor în instituții și în procesele democratice.

Sandu a menționat că atacurile cibernetice, banii murdari și tentativele de cumpărare a alegătorilor rămân periculoase. În opinia sa, însă, războiul cognitiv va fi mai puțin evident și nu va presupune neapărat promovarea deschisă a Rusiei sau a războiului.

„Cel mai mare risc pentru Moldova și pentru alte democrații va fi războiul cognitiv, pentru că devine mai subtil, nu va fi atât de evident”, a declarat președinta.

Ea și-a exprimat îngrijorarea privind capacitatea de a răspunde eficient acestei amenințări: „Mi-e frică că nu avem suficient pentru a acționa eficient în acest sens”.

Sandu a mai spus că autoritățile au încercat să discute cu proprietarii rețelelor de socializare, însă aceștia au invocat libertatea de exprimare, ceea ce complică intervenția.

În același timp, șefa statului susține că Moldova a devenit un „laborator pentru ingerințele electorale ale Rusiei”. Ea a enumerat metodele folosite în ultimele două cicluri electorale, de la mituirea alegătorilor până la atacuri cibernetice. Potrivit președintei, „Rusia a cheltuit aproximativ 2% din PIB-ul Republicii Moldovei pentru astfel de acțiuni”.

„Instituțiile noastre au reușit să țină piept. În Moldova, ingerința Rusiei a fost deschisă și brutală”, a declarat conchis statului.

Amintim, Chișinăul găzduiește, astăzi, 8 octombrie, prima zi a Moldova Security Forum 2026. Evenimentul aduce în prim-plan securitatea regională, apărarea, amenințările hibride și integrare europeană. Conducerea de vârf a țării, miniștri, oficiali din Ucraina, reprezentanți NATO și experți internaționali vor lua parte la discuții. NewsMaker este partener media al evenimentului și transmite cele mai importante declarații în timp real. Detalii – AICI.

***

Următoarele alegeri în Republica Moldova sunt cele locale generale, programate pentru 2027.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: